— Ascultam o melodie despre cum stăpânul își torturează pisica, știi. Iar apoi, după ce pisica moare, îl bântuie ca să-i amintească tot ce i-a făcut. Chiar interesantă melodie, deși nu cred că mi-aș fi dat seama dacă nu mă uitam și la videoclip. Altfel, aș fi crezut că era vorba despre o relație abuzivă. Amuzant.
Nu spune nimic. Îmi zâmbesc mie. Încerc să-mi imaginez că un sentiment de calmitate îmi inundă sângele și celulele, însă, dacă nu mi-ar fi prea frică să mă apuc, aș fi fumat până în momentul ăla trei pachete din frică că m-am bâlbâit pe undeva. Mă joc cu bricheta pe care am primit-o de la o colegă acum ceva vreme. Scrie ceva cu Partidul PSD dar mereu uit ce. Nu mă uit la el. Încerc cât de mult pot să evit contactul vizual. Nu-mi mai place atât de mult să mă uit la ochii oamenilor cât îmi plăcea înainte. Dacă totul ar fi real, cred că am sta pe băncile din gară, dar eu aș sta la un scaun distanță ca să mă simt mai confortabil.
— Nu știu de ce fac asta. A fost un impuls pe moment. Acum cred că ascult o melodie despre trafic de persoane. Foarte tare melodia, chiar îmi place. Mai ales când cântărețul țipă. Iar mă abat de la subiect. Nu o să-mi cer scuze, chiar îmi place melodia. Oricum, voiam să te anunț că o să încerc să-ți dau drumul. Ar fi fost mai drăguț dacă ți-aș fi spus totul într-un mesaj, însă știu câte probleme ai cu aplicația aia, iar eu nu am de gând să-ți deblochez numărul. Nu-mi permit acum cât sunt atât de adânc în asta.
Începe să mă doară burta. Din cauza emoțiilor sau a menstruației, dar cine mai ține cont? Cred că aș tremura din tot trupul. Nu mi-am imaginat vreodată un asemenea scenariu. Înfricoșător. Vreau să cred că într-o zi o să vezi asta. Cât mai curând. Ți-am zis vreodată că eu am încurcat martie cu februarie, iar sâmbăta de martie am mers tot orașul. Abia după câteva zile mi-am dat seama că fusese și o sâmbătă 27 în februarie. Nici nu-mi amintesc ce am făcut în ziua aia. Voiam să-ți spun asta fiindcă mi se pare haios, nu voiam decât să te văd iar după să te ignor iar. Ironic.
— Ți-am zis vreodată că de la prima noastră întâlnire nu mi s-au mai schimbat ochii din verde în albaștrii deloc? S-au schimbat decât puțin spre căprui, dar știai deja asta. Mereu mi s-a părut ciudat. Și mama mi-a zis că i se pare ciudat. Poate credeai că te-am mințit când ți-am zis că uneori mi se schimbau în albaștrii. Mai fac asta uneori. Mințitul, zic.
Am luat deja 4 pauze doar ca să plâng. Din nou, nu știu dacă din cauza menstruației sau dacă a emoțiilor.
— Vreau să încep cu faptul că nu te urăsc atât de mult pe cât aș vrea. Oricât vreau să încerc nu pot. Îmi pare rău. Chiar vreau să îți urăsc fiecare fir de păr, dar nu sunt capabilă de asta. Nu e în natura mea. Nu pot să te urăsc cum îl urăsc pe unchiul meu fiindcă în primul rând el era mai conștient de răul pe care mi-l făcea decât tu. Nu ți-am spus niciodată despre el fiindcă atunci când ne-am întâlnit prima oară încă credeam că era normal ce se întâmplase atunci. Așa mi-a spus timp de câțiva ani. A fost un șoc și pentru mine când am realizat că nu fiecare fată era tratată așa de propria familie. Vreau să zic că, m-am speriat atunci când am învățat despre unchiul meu. M-am speriat pentru că... o să sune ciudat, și îmi pare rău, dar erai mare. Mult mai mare decât mine. Acum când mă gândesc mi se pari atât de departe în viață decât mine. Nu mai știu dacă sunt 6-7 sau 8 ani între noi. Dar eram mică. Eram mult prea mică pentru tine. Erai și ești mult prea mare pentru mine. Probabil o să te enervezi puțin și o să zici ceva de genul „Da, cum zici tu", dar chiar așa e. Așa mi se pare mie acum. Îmi pare rău că am convenit atunci cu tine că e ok că ești mult mai mare decât mine. Încă mi se părea normal de la unchiul meu. Plus că lucrurile astea sunt tabu atât în majoritatea familiilor cât și în școli. Nu aveam de unde să știu.
Doamne, chiar sper să mă urăști acum ca să știu că am făcut o treabă bună. Deși, dacă încă ai rămas ca acum 2 ani, doar te-ai întrista. Nu știu dacă ai plânge. Nu te-am văzut niciodată să plângi. Din câte îmi amintesc. Și cred că e mai bine așa.
— Credeai că am terminat, nu? Ai vrea tu. Dacă tot am început să scriu iar, sper să nu mă mai opresc prea curând. Îmi amintește de vremurile când ne scriam te iubesc-uri codate prin povești. Vremurile alea mi se par așa distante. Nu au trecut decât doi ani cel mult. Ce bleagă eram, nu ți se pare? Acum aș râde puțin dacă am fi față în față, iar tu te-ai uita la mine zâmbind în colțul gurii. Cred. De ce nu ai putut să aștepți încă câțiva ani? Chiar era nevoie să mă ruinezi și tu? Nu e vina ta în totalitate. Sau cel puțin asta mă consolează puțin. Dar dacă chiar mă adorai cum spuneai că mă adorai, de ce nu ai mai așteptat puțin? De ce nu puteam să rămânem doar prieteni până mai creșteam puțin?
Încă două pauze de plâns sunt bine venite acum. Mi-e așa greu să scriu toate astea. Chiar sper să mă urăști. Sper să îți placă cât mai curând de o altă fată mai apropiată de vârsta ta. Sau majoră cel puțin.
— Totuși vreau să-ți mulțumesc. Mi s-a spus de multe ori că sărut foarte bine și că îi excit când îi pup pe gât. M-ai învățat bine, ce pot să spun. Și vreau să spun, îmi pare rău pentru ce scriu aici. Îmi scriu toate gândurile care îmi trec prin cap acum despre tine. Frazele astea mi-au trecut și ele și am zis să le scriu. Sper că nu te superi prea tare. A, și a mai fost un lucru care m-a speriat destul de rău atunci când am învățat despre unchiul meu. A fost atunci când m-ai atins pentru prima oară. Chiar dacă a fost prin haine, chiar dacă a fost pe cur. Nu m-ai întrebat dacă e ok să o faci. Știam că ai făcut-o, deși ți-am zis că nu am simțit când ai făcut-o. Mi-am dat seama că o s-o faci când ți-ai ridicat mâna de pe spatele meu. Am zis să îți zic ca să încerc să nu te mint cum te-am mințit atunci. Abia înainte să mă lași acasă mi-am făcut curaj să îți dau mâna la o parte. Iar apoi, în zilele în care ne-am întâlni după ce aș termina orele și m-ai mușca de decolteu puțin. Mi-am luat PTSD grav când ai făcut-o. Probabil că nu am arătat că mă deranjează, aş fi încercat doar să zâmbesc strâmb şi să roşesc. Consimțământul e foarte sexy zilele astea, îți recomand să îl practici cu următorul partener.
Am luat o mică pauză de ceai. Îl am pe Vadim pe cană. E amuzant. Știu că nimeni nu-mi face ordine în cafelutsă sau în ceai cât e el prin preajmă. Am mai plâns puțin. Mă duc să-mi fac alt ceai.
— Încerc să fiu cât de onestă pot fi și mă cam dezgust puțin singură. Pentru că efectiv nu pot să te urăsc pe de-a-ntregul. Cei drept e că ai încercat cât de bine ai putut să mă faci să mă simt bine. Și chiar apreciez asta. Ai fi putut să fii un căcat și să faci ce vrei cu mine. Dar nu ai făcut-o în totalitate. Știu că aveai nevoie de iubire, știu prin ce treceai și totuși nu știu. Nu mi-ai spus niciodată prea multe. Mă întrebai mereu cum mă simt. Încercam uneori să te întreb și eu deși nu îți plăcea să vorbești despre tine. Mi-ar fi plăcut dacă mi-ai fi spus de fiecare dată când te simțeai ca ultimul om de pe planetă. Mi-ar fi plăcut să te iubesc atunci. Cred. E ciudat să spun asta acum când încerc să scap de fantoma ta.
Încă câteva lacrimi. Mi s-a făcut și ceiuțul. Mi-am amintit că trebuia să-mi învăț la meditații la chimie. Presupun că o s-o fac mâine.
— M-am întors azi aici şi ţi-am citit poveştile pe care le scriai despre mine. Îți sunt recunoscătoare că m-ai pictat atât de frumos. Am zâmbit când le-am citit acum. Mi se păreau oarecum nostime, nu ştiu de ce. Păreau fragmente scoase dintr-o altă viață de a mea. Dar Rosemary s-a ofilit şi nu a terminat niciodată Anna Karenina. A aruncat patul în care dormea și a plecat din apartamentul de mâna a doua pe care l-au închiriat. Acum ascult o melodie foarte frumoasă. Nu o să-ți spun despre ce e vorba totuși. Cum merge cu chitara? Știu că mi-ai trimis o poză cu ea, dar nu mi-ai mai spus dacă înveți să cânți la ea sau doar ai luat-o de decor. Sper totuși că înveți, altfel ar fi păcat.
Mi-e rău. Mi-e rău. Chiar doare.
— Când ți-am spus că mă pregătesc pentru medicină legală m-ai întrebat de ce. Știai că voiam să mă fac actriță. Încă vreau. Visez la o zi în care o să joc poate pe o scenă de teatru și o să fie bine. Dar totuși am nevoie de validarea pe care nu am primit-o în copilărie de la mama. Așa că uite-mă medic de cadavre. Tata mă întristează pe zi ce trece. Aș vrea să pot să-l urăsc cum o făceam acum câțiva ani, dar mi-e doar milă acum. Încerc să vorbesc cât de rar pot cu el, iar când mă prinde de vorbă îmi spune că îi e dor de mine. Îi râd iar apoi îi spun că-l iubesc cum fiecare fiică își iubește tatăl, iar apoi plec și plâng fiindcă o să moară doar cu una din fiicele lui la căpătâi în loc de două. Nu vreau să-l iert pentru tot ce mi-a spus mie și mamei. Nu am dreptul să fac asta.
Melodia de pe fundal nu mă ajută prea tare așa că revin imediat după o sesiune scurtă de plâns. Mă simt mai bine acum că scriu și las să iasă toate astea.
— Nu mai știu ce să spun. Voiam să mă plâng de atâtea, dar am uitat ce voiam să zic. A, și voiam să te întreb, tu mănânci mango cu sau fără coajă? Să încerci și cu coajă, așa nu mai trebuie te chinui atât să o cureți. Nu știu dacă am mai zis asta, au trecut deja câteva săptămâni de când am mai scris, dar cred că ultima picătură pentru mine a fost momentul când m-ai întrebat dacă aș vrea să iei o cameră de hotel din oraș și să stăm acolo. Nu știu cât de departe te-ai gândit la idee, dar eu m-am îngrozit. Îți spun sincer, aș fi țipat și fugit. Îngrozitor sentiment. Nu vreau să mi-l amintesc, dar se simțea de parcă aș fi fost într-o cutie de carton îngropată sub pământ iar apoi cineva ar fi turnat tone de apă peste. Vreau să cred că ai spus-o cu inocență și nu doreai nimic mai mult decât ce îți dădeam deja.
Mă duc să-mi iau mango.
— Apoi am început să cresc. Am început liceul. Mi-am făcut prieteni noi. Au plecat sau am plecat eu. Au mai rămas după doar trei care nici măcar nu se înțeleg unul cu altul. Mi-e dor să cânt la pian totuși. Nu am mai cântat de foarte multă vreme. Poate o să reușesc într-o zi curajul să cânt iar. Stăteam acum ceva vreme cu o fată într-un apel, vorbeam despre amintiri și traume și toate cele, iar apoi când i-am povestit de tine m-a întrebat „dar ți-e dor de el sau doar de sentimentul pe care ți-l dădea" iar eu nici măcar nu știu care e diferența. Oare doar ne foloseam reciproc? Doar erai înfometat de iubire fizică iar eu doar voiam să experimentez? Nici nu mai țin minte ce obișnuiam să facem înafară să ne lingem ore în șir până plecam eu sau tu. Nu cred că o să mai continui. Dar ultimul lucru pe care ți-l spun e că vreau să îți dau drumul. Poate o să te regăsești cât de curând și o să vină altcineva în viața ta, dacă nu s-a întâmplat asta deja.
— De astăzi nu o să mai ascult twenty one pilots, și ai face bine să nu o mai faci nici tu.
