23 martie 2021
wasuremono, japanese = Forgotten or lost things; an item left behind somewhere or forgotten at home.
***
În seara aceea, vremea era destul de greu de suportat. Știu clar că eram îmbrăcat cu o geacă groasă pe care am agățat-o într-o creangă, tocmai înainte să ajung pe peron și un fular pus în grabă pe care l-am primit cadou. Nu e un detaliu prea semnificativ, dar eu nu suport fularele și totuși l-am purtat. Cam atât de frig era.
La sfârșitul lui martie.
Mai știu că țineam strâns o valiză nu prea grea, dar cu strictul necesar. Nici acesta nu este un detaliu semnificativ, dar lumea îmi spune că sunt zgârcit, deci presupun că eram destul de grăbit având în vedere că nu m-am obosit să mă gândesc la restul hainelor.
M-am pus pe scaun și mi-am băgat mâinile în buzunar, apoi m-am afundat cu nasul in fular. Părea îmbibat în parfum, deși nu l-am purtat vreodată.
Încercam cu o disperare pusă sub masca plictiselii să găsesc un gând de care să mă țin până la sfârșitul călătoriei. Mă gândeam că după ce ajung la destinație o să stau la un prieten câteva zile. Acolo aș fi putut să mă gândesc la ce să fac după ce acele câteva zile treceau.
Am început să mă uit la oamenii care erau în tren. Ochii mi-au picat pe o femeie la vârsta a doua, care avea pe ea cam câte haine aveam eu în valiză. Mi s-a părut caraghioasă și am încercat să-mi imaginez povestea vieții ei.
Tot ce am reușit să scot de la creierul meu a fost o femeie cu o pasiune greu de întrecut pentru plante si astronomie, care în timpul liber cânta la saxofon mai bine decât avea grijă de plante. Când am vrut să mă gândesc la o intrigă potrivită pentru viața ei, partenerul ei s-a pus lângă ea și mi-a aruncat o privire care m-a făcut să-mi dau seama că mă holbam fără să vreau.
Apoi m-am concentrat mai mult pe cuplul care stătea paralel cu mine și mi-am imaginat că probabil așa de fericită ar fi și cineva anume cu unul din băieții ei favoriți din seriale sau jocuri. Fata își dădea capul pe spate, amuzată de orice îi îndruga cel de lângă ea. Pun pariu că nici măcar nu observase că începuse să ningă destul de agresiv.
La șfârșitul lui martie.
Acum, nu aș vrea să se înțeleagă greșit. Nu eram gelos pe unul din fără-de-pereche băieți pentru care avea cuvinte atât de mărețe, deși erau ficționali și ridicoli. Nici măcar nu o iubeam.
Aș putea spune că ce simt, de fapt, ce simțeam pentru ea era o afecțiune legată de faptul că-mi amintea de cineva pe care nu pot să-l văd prea clar în gândurile mele. Cred că pur și simplu îmi răscolea amintiri de mult pierdute dintr-o viață anterioară. Nu mi se părea corect că ea putea trăi bine mersi lipsită de mine în viața ei, când până și viețile mele anterioare erau pline de ea.
Nu-mi puteam explica altfel confortul pe care îl simțeam doar știind-o aproape de mine. O mie de brațe înfășurate în jurul meu nu puteau nici măcar să se compare cu palma ei pusă pe umărul meu.
Mi-am pus capul pe geamul rece și murdar. Am ignorat impulsul de a-l curăța cu mâneca, deși a fost destul de greu. Mi-am mușcat interiorul obrazului în timp ce auzeam cum cuplul de lângă își spuneau, sub diferite forme, definiții ridicole despre dragoste. Mă simțeam din ce în ce mai înfrigurat.
În timp ce ochii mei se închideau ușor, disperarea mea a pierdut în fața gândului pe care l-am evitat cu atâta grație. Mintea mea obosită m-a trădat.
Undeva, în spatele minții mele, eram sigur că am uitat ceva în oraș. Odată cu plecarea mea am lăsat în urmă o parte din mine, o parte pe care n-am mai găsit-o de atunci.
Ultimul lucru pe care îl țin minte din acea noapte este senzația ciudată pe care o simțeam în gât, care nu părea să dispară deși am tușit des și am băut multă apă. Senzația a ținut câteva zile bune și, deși am încercat să o ignor, era foarte persistentă.
În prezent totul e bine. De fapt, nici măcar nu mai simt lipsa acelei părți. Nici măcar nu mai simt un gol pe care trebuie să-l umplu.
Totuși, chiar dacă nu mai simt asta, ceva lipsește.
Nu-mi mai amintesc expresia curioasă și ochii mereu umezi, deși am rămas cu senzația de care nu știam că am nevoie, dar căreia i-am simțit lipsa toată viața. Probabil și următoarea viață o să-mi fie plină tot de ea.
***
A/N: Ce se întâmplă cu mine și introspecția? Nu cred că vom afla.
