Luna

1

              Luna intra pe poarta impunatoare fara sa aiba habar ce se afla dupa aceasta. Inima ii bate pulsansu-i sangele prin vene la fel de rapid cum ii misuna gandurile prin minte, fara insa sa se aseze spre o concluzie. Statuietele rigide in forma de vultur o indeamna sa plece, sa fuga cat mai repede de acel impact iminent, lucru dupa care aceasta ravneste. Dar trebuie sa infrunte asta o data pentru totdeauna, fugise toata viata ei de ce ii era mai frica si venise momentul sa afle adevarul.
           Clanta rece din metal ii dadu un fior la atingere, fior insa imediat amortit de adrenalina situatiei si nimicit odata cu ultimul gand al acesteia de a se intoarce si a inchide acea parte din ea intr-o cutie din sufletul sau pe care sa nu o mai deschida vreodata. Poarta se deschide cu un urlet de durere ca si cum nu ar mai fi fost deschisa de la inceputurile timpurilor si probabil ca asa ar fi trebuit sa ramana.
     Pasind prin propria-i dorinta de a renunta si distrugand-o precum un fir de praf, Luna stie ca nu mai este cale de intoarcere acum, asa ca lasa sa i se arate necunoscutul. Picaturile de ploaie parca urla dupa ea fiecare in parte pentru a o opri, lovindu-se de ea unul mai puternic decat celalalt, insa este prea tarziu. Poarta se tranforma intr-un portal spre propria-i persoana si, intrand, il vede pe el, proptit de peretii sufletului ei.
      - In sfarsit. Ii spune el cu o voce ce se loveste cu un ecou puternic de peretii reci si parca nemaiatinsi de sunet; dupa care schiteaza un zambet ce o nimiceste, pentru ca apoi usa sa se tranteasca in spatele ei ca o ultima pledoarie a destinului.