Nopti nedormite

9 0 0
                                    

Ok...scriu aici, astern pe hartie parti din cerneala sufletului meu sumbru. Acestea se contopesc in litere, cuvinte si in cele din urma ajung aici, la a scrie "povesti" intr-o "carte".

Stau in pat. Acum e rece, mare si gol. Peretii par ingusti, iar eu accept asta. Imi place singuratatea...tu m-ai educat asa. M-ai parasit cand poate credeam cel mai mult in noi, m-ai abandonat ca pe ceva nefolositor si ti-ai vazut de viata. Trebuia sa ma descurc. Dar oare puteam? Puteam sa  ma mint pe mine, sa cred ca sunt bine cand defapt...nu era deloc asa. Sa ma mint ca nu mai tin la tine pana cand in cele din urma minciuna sa se transforme in realitate ? Nu puteam. Am hotarat sa ma ascund. Dar, umde as putea sa o fac fara ca cineva sa ma gaseasca ? M-am gandit, si am ajums sa cred ca cea mai buna ascunzatoare e defapt la vedere. Asa ca mi-am pus masca si am pornit pe strada. Nimeni nu vedea, dar eu eram usor camuflata sub rasete, zambete. Toate acestea pana seara, tarziu in noapte cand parca luna exercita o putere asupra mea si a gandurilor ce-mi invaluiau mintea. Atunci eram doar eu si noaptea innotand in lacrimi. Atunci imi aduceam aminte de cat de slaba sunt in fata sentimentelor, atunci imi era dor de tine.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Feb 20, 2015 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

YoungUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum