Nepăsarea Ta Ma Omoară🦋🖤

298 13 0
                                    

Au mai trecut câteva luni, între mine și Jungkook a fost totul bine, au mai fost și momente de certuri, neântelegeri, le-am povestit băieților ce am pățit cu adevarat în acea zi,ma așteptăm să mă certe dar a fost altfel, ei m-au înțeles, mi-au înțeles intențiile, pana într-o zi când am venit de la HYBE, locul meu de munca de câteva luni, eram alături de persoana iubita și de prieteni, ce tine despre parinti, pai ai mei au divortat, pentru ca mama și-a găsit un nou iubit, iar tata deja o inselase pe mama de multe ori, târziu am aflat despre asta, dar vreau sa ii vad fericiți, nu i-am văzut de mult timp, tata e plecat în vacanta cu Leyla, noua lui logodnica, urma ca saptamina asta sa facă nunta, ma invitat, de la început nu voiam sa ma duc, dar mai apoi m- gândit ca totuși îmi este părinte, vreau sa îl vad fericit.
°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°°
Astăzi e joi, 8 aprilie 2021, azi mi-am luat liber pentru ca deja de câteva zile nu ma simt în apele mele, am dureri insuportabile la un sân, Jungkook mi-a zis sa merg la spital, dar eu ca o incăpăținată am refuzat, credeam ca va trece, astăzi am decis sa merg la un apiatal din apropiere,m-am trezit dimineață pe la 9, mi-am făcut rutina apoi m-am îmbrăcat în ceva lejer și am ieșit din casa, Jungkook deja plecase la muncă, azi are de filmat un nou cântec, și un concert online, pe timp de pandemie nu pot pleca nicăieri, le este dor de ARMY, și mie mi-e dor de vechiul Jungkook, îmi oferea mai multa atenție, acum e totul diferit, îl înțeleg, munca ii ocupa tot timpul iar acasă vine pe la miezul nopții, și vine mai mereu enervat, odată a și ridicat mâna la mine, dar l-am iertat, pentru ca spusese ca nu a făcut asta intenționat.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Am mers puțin în parc, m-am așezat pe un scaun, apoi simt un cățeluș cum îmi linga picioarele, apoi un glas gingaș zicând:
-Îmi pare rău spuse necunoscutul
E foarte drăguț și se lipește de toată lumea
-E în regula, ador cățelușii
-Bine, cum spui tu, eu ma numesc EunWoo, sunt o vedeta k-pop și un actor renumit
-Eu ma numesc Yoona, incântată, apropo nu te cunosc, îmi pare rău, prima data am auzit de asa nume
-E ok, as vrea sa te invit la un suc, sa ma pot revanșa pentru ce sa intîmplat mai devreme
-Bine
-Uite, mâine la 10 la restaurantul de lângă râul Han
-Bine, ne vedem maine
-poți sa lași numărul tău de telefon, sau instagramul tau?
-Da, scrie.......
-Bine, mulțumesc, la revedere
-La revedere

💞Mʏ Lᴏᴠᴇ Fᴏʀᴇᴠᴇʀ💞(În Curs De Editare!!)Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum