ii.

57 4 2
                                    

"Clarissa," cineva mi-a scuturat umărul.

"M-am trezit. M-am trezit," am spus, ridicându-mă pe coate. " Ce vrei?" am întrebat.

"A sunat Niall. Vrea să trecem pe la restaurant, are să ne spună ceva," ea a răspuns.

Niall era unul dintre bunii prieteni ai lui Meredith. El este de asemenea administratorul acestui restaurant imens chiar la marginea orașului. Spre surprinderea mea, a fost o mare lovitură din ziua deschiderii. Atunci a realizat că îi trebuie o mână de ajutor în plus așa că ne-a oferit locuri de muncă ca ospătari și noi am acceptat cu plăcere. Încă de atunci, el se aștepta să ajungem la restaurant devreme în fiecare dimineață cu motivul de a pregăti totul.

"Da, încă câteva minute," am spus, azvârlindu-mi capul înapoi pe pernă.

"Acum," ea îmi ordonă.

"Ce? De ce acum? E prea devreme," am gemut.

"Asta e ceea ce primim pentru a lua slujba, în primul rând."

Am gemut din nou și ușor ridicându-mă în capul oaselor. Am mers cu greu până în baie, închizând ușa în spatele meu.

***

"Poți să mă ajuți cu aceste farfurii, te rog?"

Am data probator din cap, luând teancul de farfurii care era pe marginea mesei. I le-am dat și m-am întors la curățatul unei mese. Niall lovește nervos teancul de hârtii din mâinile sale.

"Ce a pățit?"

"Sincer, nu am nici o idee. E așa de când am ajuns aici."

El lasă dosarele pe tejghea, discutând ceva cu bucătarul. El și-a împreunat palmele, frecândule agitat.

"Bine, prieteni," a început el, "probabil vă întrebați de ce vă cer atât de multe în ultimul timp. Ei bine, după cum știți în această seară este petrecerea anuală în onoarea prințului nostru. Se dovedește, regrele ne-a dat marea onoare să facem mâncare pentru tot evenimentul."

Un amestec de gemete și urale umple camera.

"Haideți prieteni, nu e chiar așa de rău. Sunt sigur ca o să facem totul excelent."

"Mulți dintre noi ar fi trebuit să petreacă nu să muncească," Hannah, animatoarea noastră, îi replică.

"Știu. Dar, regele a ordonat în special pentru noi, să facem asta. Dacă nu o facem, am un sentiment că nu i-ar plăcea asta. Partea bună, mergem cu toții fără cheltuieli. Odată ce terminăm de servit toți invitații, sunt sigur că avem destul timp rămas pentru a ne bucura de petrecere. Acesta este motivul pentru care v-am rugat pe fiecare dintre voi să vă aduceți haine și să vă schimbați."

"Mulțumesc doamne, am crezut că o să fim blocați în aceste urâte, albe, costume ca de pinguin pentru tot restul serii," Meredith a spus.

"Nu sunt așa crud," Niall a rânjit. El ne pune la punct, "Am nevoie ca fiecare să vă rulați prin tehnicile de servire a le unui oaspete. Nu putem risca sa avem ghinion odată ce îl servim pe rege și familia lui." El s-a mutat la grupul lui de bucătari, " O să vă întâlnesc în bucătărie așa că punem arunca un ochi peste ce vom servi în seara aceasta. Acum, să trecem la trebă."

Grupul nostru s-a despărțit curând, începând să se gândească cum vor servi mâncarea diseară.

"Rahat, acum trebuie să mă gândesc la o noua coafură care să meargă ca să nu mi-o stric pe dea lungul petrecerii," am adăugat.

"Cred că și eu trebuie să fac asta deasemenea. Acum, nu este nici o cale în care prințul îmi va cădea la picioare."

Am chicotit. "Nu te îngrijora,bsunt sigură că putem să ne împrospătăm după munca grea. Apoi îl poți ademeni și...bum! Îți va cădea la picioare."

You've reached the end of published parts.

⏰ Last updated: Dec 01, 2016 ⏰

Add this story to your Library to get notified about new parts!

Pompous|| z.m.||RomanianWhere stories live. Discover now