Cele 13 porti ale disperarii

Capitolul I. Cum am murit

            …Cand esti parasita in fata altarului, viata nu ti se mai pare la fel…fiecare clipa petrecuta in mijlocul multimii este ca o picatura de acid ce curge usor pe pielea unui simplu muritor. Fiecare raset fiecare persoana care iti apare in fata schitand chiar si cel mai mic suras pe fata, te face sa innebunesti. Scopul de a-ti reface viata pare la mii de kilometri distanta si orice farama de fericire pe care incerci sa o recapeti se transforma in prima secunda in durere…

            Pentru Lia Sky, momentul care se presupunea a fi cel mai fericit moment in viata unei femei, se spulberase intr-o secunda…ca si cenusa bunicii ei pe care vantul o imprastiase spre cele cele 4 colturi ale lumii cu o luna inainte de Nunta…

            In seara aceea, i se parea ca pe inima ei apasau sute de tone de piatra. Statea pe fotoliul din balconul camerei si privea marea de zapada ce se intindea in straturi fine pana la poalele padurii. Frigul ii atingea pielea alba, dar corpul ei nu dadea semne de suferinta. Tricoul vechi pe care il purta ii scotea in evidenta fiecare frumoasele trasaturi ale corpului ei, iar putina caldura pe care o mai avea in trup, se risipea rapid…

            Lacrimile ii curgeau pe fata ca un rau nesfarsit, dar intunecimea noptii i le ascundea ca pe niste comori ce nu sunt menite sa fie descoperite. Respiratia ei calda, isi facea loc in atomsfera apasatoare si arata ultima picatura de bunatate ce se mai scurgea prin venele ei.

           -De…ce?!…de …ce?! Cuvintele abia ii ieseau pe gura. La fiecare doua secunde i se punea un nod in gat si trebuia sa ia cate o gura mare de aer…Era ca si gand toata dragostea ce o purtase pana atunci lui  Er. o sufoca cu fiecare secunda ce trecea.

           In acel moment mintea ei se facuse toata alba; nu mai vedea nimic in jurul ei, doar negru. Se ridica de pe fotoliul ei si se indrepta spre usa lasandu-si mainile sa o ghideze pe peretele rece. Nu se mai gandea la nunta, era panicata. Simtea inauntrul ei o legatura noua, mai bine zis revazuta, pe care o percepuse tot timpul cat statuse langa bunica sa. Dar era imposibil sa fie batrana, caci ea murise cu ceva timp in urma lasandu-i Lie-i o dara usoara de amaraciune.

           Imediat ce reusi sa intre in camera se prabusi pe podeaua din lemn de cires. Corpul ei nu ii mai permitea nici o miscare, pur si simplu impietrise. Voia sa strige pe cineva sa vina sa o ajute, dar inainte sa-si dea seama sufletul ei se departa de partea ei materiala. Atunci isi dadu seama…Persoana pe care dorea sa o vada cel mai mult o chema la ea. Dar Lia nu era moarta si nici nu murea doar pleca in vizita. O vizita ce urma sa dureze cel putin 3 luni in timpul simplilor muritori de pe pamant.