Cele 13 porti ale disperarii

Capitolul II: Ceilalti

         În timpul nuntii sora lui Lia, Ema observase purtarea ciudata a „preaiubitului” ei pseudocumnat. Ema avea doar 19 ani, dar spiritul ei de observatie si temperamentul ei calm o faceau sa para un adult de 40 de ani, trecut prin sute de experiente. Dar Ema nu era o simpla fata caci aparentele inseala…

              Pe parcursul celor 14 ani cat a locuit la Bunica, invatase medicina si psihologie cata putuse, din propria initiativa. Chiar daca avea varsta pe care o avea nu avusese niciodata un iubit, tocmai de aceea fusese foarte incantata cand aflase ca sora ei se va marita, dar la o zi de la vestea cea mare avusese un vis, care prevestea marea tragedie ce urma sa aiba loc: parasirea surorii ei in fata altarului.

                   Acum, Ema era in camera lui Lia si o pregatea sa fie transportata in casa ei. Corpul fetei era cald, dar respiratia ii era mai incetinita si i se puteau distinge pe pielea alba urmele cazaturii. Ema nu schita nici o expresie; stia ce i se intamplase surorii ei si stia ca ea este singura care poate avea grija de trupul fetei.

                  Afara era atat de intuneric, incat ti se parea ca-l puteai taia cu cutitul. Scoase telefonul din buzunar si incepu sa tasteze un numar. In linistea care domnea in camera, sunetele butoanelor apasate rapid erau ca o palma binevenita, menita sa te trezeasca din visare. Doar 2 secunde durase totul, caci imediat se auzi vocea groasa, dar prietenoasa a lui Leo.

                 -Aloo?...Cine e?

                -Sunt Ema ! vocea ei serioasa si calma parea desprinsa dintr-un film. S-a intamplat exact asa cum ti-am zis…

         -Serios?! Unde sunteti? vin acum! I se putea auzi in ton un iz usor de teama dar si compatimire pentru cele doua fete.

                 -Strada Meyglimps, hotel J.M, etajul 8, camera 89 si sa vii repede…te rog! Ultimele cuvinte aluncasera pe buzele Emei fara sa vrea. Nu era obisnuita sa spuna astfel de lucruri, dar de data asta parea sa nu-i pese ca a spus ceva neobisnuit.

            Leo inchise. Era la fel de uimit de cuvintele Emei, dar purta pe buze un zambet multumit. Cobora repede scarile casei sale si se indrepta direct spre garaj. In cateva secunde pornise masina si iesi din curte uitand sa mai inchida usa garajului. Gonea ca nebunul pe strazile abia luminate doar ca sa fie sigur ca ajunge in timp util la cele doua fete.

            Leo Theli era unul din colegii de facultate ai lui Ema, dar si unul din cei 47 de copii crescuti de Bunica, asa ca intelegea ce se intamplase cu Lia. El fusese singurul prieten adevarat al Emei inca de mici, cand intrau impreuna in tot felul de probleme si tot impreuna le rezolvau.  Avea un par negru un pic mai lung care era intotdeauna pieptanat si aranjat completandu-i astfel tinutele de bad boy intr-un mod uimitor. Avea aproape un metru optzeci si intotdeaunda cand iesea in oras il puteai distinge cu usurinta in multime. Era plin de viata si ii placea sa se simta bine alaturi de cei care il inconjurau, dar era poreclit The Heart Gamer sau Jucatorul de Inimi pentru ca avusese peste 20 de prietene intr-un singur an.

            Ajunse la hotel, isi parca masina rapid, isi lasa avariile aprinse si fugi spre camera 89. Nu mai ciocani, intra rapid si se duse direct langa Ema. Fata ii tinea capul surorii ei pe genunchi privind-o cu niste ochi blanzi si plini de caldura.

            - Scuze ca n-am ajuns mai repede! abia mai rasufla, caci urcase scarile in fuga.

            - E in regula! Fata zambi usor si se ridica de pe podea.

            - Si ce facem acum? Unde o ducem sau mai bine zis ce le spunem la oameni ca vor incepe cat de curand sa puna intrebari?

            - O sa o ducem la casa mea de la marginea orasului, iar daca ceilalti vor incepe sa puna intrebari …le voi spune ca a plecat in excursie prin lume.

            Leo zambi cu coltul gurii:

            - Ca intotdeauna te-ai gandit la toate, nu? Totusi ar fi dragut sa mai lasi si pe altii sa gandeasca alta data! Isi baga mana prin par incercand sa destinda putin atmosfera.

            - Daca nu as gandi eu, cine stie ce ar face ceilalti. Oricum ajuta-ma sa o duc la masina!

            Tanarul o lua in brate pe Lia ca pe o pana, in timp ce Ema ii deschidea usile. Liftul era foarte aglomerat, si chiar daca li s-ar fi facut loc probabil s-ar fi gasit cineva sa sune la 112 la vederea fetei. Au coborat cat au putut de repede sutele de trepte ce pareau sa nu se mai termine si au iesit din hotel fara sa faca deranj.

            Au asezat-o pe Lia pe bancheta din spate si au prins-o bine cu centurile, pentru a fi siguri ca nu are cum sa cada sau sa se loveasca. Ema s-a asezat in dreapta soferului si au pornit prin mijlocul orasului. In masina era liniste. Leo nu indraznise sa porneasca radioul, caci i se parea ca nu e un timp bun pentru a asculta muzica, asa ca se multumi sa priveasca drumul luminat de beculetele de Craciun, care inca mai straluceau nestingherite de nimeni.

            Privirea Emei era complet pierduta. Fata statea cu ochii atintiti spre casele de pe marginea drumului, dar parea ca nici macar nu le vede. Dintr-o data neatentia ei fusese intrerupta de un telefon, care incepuse sa sune. Leo scoase celularul rapid din buzunar si raspunse cu tonul lui cald si familiar.

            -Alo?

            Ema il privise cateva secunde, dar intoarse rapid capul ca sa nu para ca ii asculta conversatia. Ii auzea vocea, dar cuvintele treceau pe langa ea ca si cum nu ar fi vrut sa le auda cu orice pret. Dupa cateva minute Leo inchise telefonul si il baga inapoi in buzunar.

            - Scuze! M-a sunat Alex sa ma intrebe daca merg la petrecerea de maine seara, dar l-am refuzat! Ii zambi cu blandete Emei.

            - Trebuia sa-i spui ca mergi! Nu trebuie sa-ti faci griji pentru mine! Probabil o sa stau sa ma uit la televizor cu ceva de rontait langa si o sa o verific pe Lia din cinci in cinci minute…

            -Sincer, m-am saturat de atatea petreceri, asa ca mi-ar placea sa-ti tin companie, daca nu te deranjez bineinteles!

            -Bineinteles ca nu ma deranjezi! Stii ca esti intotdeauna binevenit la mine acasa!

            Cei doi isi reluara pozitiile tacute si isi continuara drumul in liniste pana la casa, mai bine zis conacul Emei, caci acea cladire avea o intindere uriasa si o inaltime pe masura, dar exteriorul in stil gothic facea toata priveliştea.