L♡ve Killa | ⁱᵐ ᶜʰᵃⁿᵍᵏʸᵘⁿ ✓✓

♡ 𝟭𝟱 ♡

「 aflarea adevărului are consecințe drastice 」

Seungeun și-a mai șters o dată lacrimile înainte de a apăsa clanța pentru a intra în casă, însă s-a oprit când și-a auzit telefonul sunând, scoțându-l și glisând pe pictograma verde.

— Yiyeon?

— Seungeun, ești acasă?

— Da, de ce?

Întreabă nedumerită, neștiind de ce vocea prietenei ei era speriată.

— Ești singură acasă?

— Da, cred. Yiyeon, ce se–

— Trebuie să vorbim, Seungeun. Ajung în 10 minute.

A depărtat telefonul de ureche nedumerită, băgându-l în buzunar și intrând în casă, așteptând câteva secunde pentru a vedea dacă este cineva acasă, însă era singură. Ca de obicei.

S-a descălțat și și-a luat papucii de casă în picioare, privirea căzându-i pe trandafirul din mâna ei.

După ce l-a privit timp de câteva secunde, a decis să se îndrepte înspre bucătărie, luând o micuță vază și umplând-o cu apă pentru a pune trandafirul în ea.

Zis și făcut, a urcat scările înspre camera ei, intrând și așezând vaza pe noptiera de lângă pat.

A luat loc pe scaunul de la birou, sprijinindu-și brațele de spătarul acestuia și privind pierdută înspre trandafirul de culoare sângerie, gândindu-se că încă nu a rezolvat nimic în privința criminalului, iar el își va continua activitatea bolnavă..

După câteva minute a putut auzi ușa principală deschizându-se iar apoi trântindu-se, ridicându-se de pe scaun și părăsind încăperea.

Pașii ei s-au auzit mergând pe hol, oprindu-se în capătul scărilor și văzând-o pe Yiyeon stând în fața ușii, având mâinile încrucișate la piept.

— Yiyeon?

Întreabă nedumerită la vederea chipului furios și totodată dezamăgit al prietenei ei, începând să coboare scările până a ajuns în fața ei.

— Nu mai spune nimic, Seungeun. Nu ai acest drept. spune șatena fără vlagă, sprâncenele brunetei unindu-se.

— Yiyeon, ce naiba se întâmplă?!

— Cum se face că te întâlnești pe ascuns cu criminalul iubitului tău?

Gura celei mai mici s-a deschis în șoc la auzul vorbelor prietenei ei, simțind cum ochii i se umple de lacrimi care încep să îi păteze obrajii pe rând.

— P-Poftim?

— Te-am urmărit azi, Seungeun. Te-am văzut vorbind cu acel mascat nenorocit sub umbra unui salcâm. Cum poți să explici asta?

Bruneta a înghițit în sec și și-a lăsat privirea în jos, decizând să nu mai spună nimic deoarece orice ar fi spus s-ar fi întors împotriva ei. Nu avea ce să-i explice celei mai bune prietene, și faptul că a mințit-o le durea cel mai tare pe ambele.

— Ce treabă ai cu acel psihopat, Seungeun? Vorbește! se răstește dintr-o dată, făcând-o pe cea din fața ei să tresară.

Din nou cuvintele i s-au blocat în gât fetei, nemaiputând să-și privească în ochi prietena și acoperindu-și gura cu mâinile în timp ce plângea silențios.

— Ai noroc că nu m-am dus direct la poliție după ce am plecat de acolo, ci am venit să aflu de la tine ce se întâmplă! Vreau să aud ce ai de spus, Seungeun!