Daddy : O dragoste greșită [[Finalizată]]

Capitolul 2

Otilia

   

     Inima-mi face tumbe în cutia toracică, iar gândurile îmi sunt amestecate total. Nu m-am simțit niciodată așa. Nu știu ce să fac. Nu m-am simțit niciodată așa de năucită.

Am preferat să mers pe jos spre școală. Am vrut să am liniște pentru a mă gândi. Cu toate că nu am la ce să mă gândesc, inima mea preia complet controlul. Trag aer în plămâni puternic. Întotdeauna am iubit ploaia, mirosul de după și aminitile pe care mi le aduce. Stropii s-au oprit din a mai cădea, dar vântul încă suieră puțin.

Îmi aduc aminte că atunci când ploua, ieșeam cu tata afară și dansam ca doi nebuni. Ne udam până la piele, apoi ne uscam lângă șemineu. În timp ce ne beam ceaiul, îmi povestea toate peripețiile lui decând era puștan. Erau cele mai frumoase momente. Nu întotdeauna avea timp. Era polițist, și era mereu trimis pe teren. Dar întotdeauna își făcea timp pentru mine. Întotdeauna a fost acolo pentru mine. Când am avut primul iubit, iar totul s-a terminat urât, am plâns pe umărul lui.

Lacrimile îmi încețoșează ochii, așa că încerc să mă gândesc la altceva, dar Dylan este cel ce-mi bântuie fiecare parte din creier.

Dracu' să-l ia!

Nu pot să-i fac asta mamei.

Într-adevăr nu sunt atât de lipită de mama, dar nu pot sa fac așa ceva.

Îmi ridic privirea din pământ și-mi așez ghiozdanul pe umăr. Sunt aproape de școală.

Mijesc ochii spre poarta școlii și-l văd pe Jason care stă lipit cu umărul de poartă, cu ochii în telefon. Când mă vede își băga telefonul în buzunar, deschizând brațele larg.

Mă ridic la rândul meu pe vârfuri, întinzându-mi brațele peste gâtul lui. Îl strâng tare în brațe și îmi dau seama, cât de tare îmi lipsea asta.

  - Ce-i cu fața asta?, mă întreabă sărutându-mi fruntea.

  - Nici nu știu cum să încep, inspir lung încrețindu-mi nasul. Să înțeleg că ai fugit iar de acasă două zile, ha?

  - Nu am fugit. I-am spus să se aștepte la asta. În plus nu pot sta la aceeași masă cu ei, îmi explică. Iartă-mă că nu te-am sunat, dar am fost ocupat.

  - Cu cine?, îl privesc sugestiv.

  - O fată.

  - Ce glumeț ești! Vreau detalii..., mă încrunt.

 
Pufnește și începe să râdă. Mă trage din nou în brațele sale, strecurându-și capul în firele mele de păr.

Un obicei dea dreptul drăguț.

   
   - Mai întâi tu prima. Îmi dau seama că ceva nu-i bine. Te cunosc de mică. Hai, varsă tot!

Îl împing râzând.

Clopoțelul sună zgomotos, iar restul elevilor care până acum erau împrăștiați prin curte, se strâng îmbulzidu-se spre ușă.