Shadow // j.jk

11 // sărutul

Jeon Jungkook mă sărută.

Sunt blocată cum nu am fost niciodată până acum în toată viața mea: se întâmplă unul dintre lucrurile pe care mi le-am dorit cel mai mult, dar nu pot reacționa. Sunt împietrită, distrusă de propriile sentimente.

Nici măcar nu am închis ochii: îi privesc fața superbă, care pare puțin încruntată, chiar concentrată. Oare e deranjat de faptul că nu-i răspund? E frustrat de cum mă comport, sau pur și simplu se gândește prea puternic la mine pentru a mai avea grijă de modul în care arată?

Acest gând mă face să mă cutremur, și, în sfârșit, mă dezmeticește din panica mea interioară. Îmi cuprind mâinile de gâtul bărbatului și îl sărut înapoi cu putere. Îl simt cum zâmbește, mutându-și mâinile la rândul lui în părul meu.

Încerc să mă abțin din a scoate vreun sunet, dar e extrem de greu în acest moment să-mi controlez emoțiile. Ceea ce mi se întâmplă e un vis devenit realitate, la propriu, și e o confirmare a tuturor lucrurilor din jurul meu... Jungkook chiar își ascundea sentimentele adevărate cu greu pentru a mă proteja, dar ceea ce s-a întâmplat recent a fost prea mult până și pentru cineva atât de controlat ca el, atât de capabil de a-și stăpâni impulsurile.

Deși încerca să mă protejeze, totuși, nu e corect ceea ce a făcut, nici față de sora mea. Oricât de curvă, de nenorocită ar fi, de ce era împreună cu ea?

I-am dat drumul, împingându-l de umeri. Bărbatul m-a privit confuz după această acțiune, și vizibil enervat de întrerupere. Faptul că mâinile lui erau acum pe spatele meu, trăgând de tricoul pe care îl purtam, îmi transmitea clar că nu mai avea răbdare și că dorea să îndepărteze articolul de îmbrăcăminte.

Am înghițit în sec, iar cu greu mi-am adunat cuvintele:

- Jungkook, nu ai de gând să-mi dai vreo explicație?

Jungkook a ridicat din sprânceană, în continuare deranjat de atitudinea mea.

- Adică? a deschis el gura să-mi răspundă într-un final, plictisit.

- Adică... am început eu să vorbesc, dar m-am oprit instant. Te rog ia mâna de pe mine, am oftat, prinzându-l de încheietură.

Bărbatul a luat mâna, dându-mi drumul.

- Ce mai e acum? Nu asta ți-ai dorit dintotdeauna, Hayoon? Care e problema?

Tonul lui era unul ce încerca să nu pară furios, dar dădea greș teribil.

- Cum care e problema? am țipat eu. Nu mă poți săruta așa!

- Atunci cum trebuie să te sărut? Fără limbă? Crede-mă, mi-aș fi dorit.

Sincer, nu-i apreciez sarcasmul acum absolut deloc, deoarece are explicații de dat, și știe acest lucru, dar se face că plouă.

- Foarte amuzant, am zâmbit eu cu nervi. Știi ce ai să-mi spui, nu te uita la mine așa!

Jungkook se ridică de lângă mine, și începe să se plimbe de-a lungul camerei. E clar enervat și el, de ce, nu îmi pot explica, până la urmă el a început-o, și e clar că voia să o continue. Își trece mâinile prin păr și oftează disperat.

Realizez subit de ce bărbatul se simte inconfortabil. Mă apostrofez singură în minte pentru incapacitatea mea ridicolă de a observa „problema" mafiotului: respiră cu greu, e transpirat, și nu poate sta locului. Orice om, cu puțină gândire, poate concluziona ce se întâmplă.

Încerc să nu râd, dar în zadar: tot îmi iese un mic sunet pe gură.

Jungkook se oprește, întorcând privirea spre mine: