Râul umbrelor

Ședință la etajul 7

Mă uit pe fereastra biroului meu, la marea întindere de birouri corporatiste situata în centrul orașului Minx, gândindu-mă la excursia din weekend.
Zgomotul gălăgios, al colegilor agitați sa finalizeze vânzările din această săptămână, nu face decât să imi doresc și mai mult sa se termine și săptămâna aceasta. Chiar simt că am nevoie de o relaxare adevărată.
În ultimul an nu am petrecut timp alături de familia mea aproape deloc. Sunt o norocoasă să îl am pe Raymond alături, dar jobul ăsta mă seacă de puteri. Sunt convinsă că acest weekend alături de copii si de el mă vor face sa ma simt iarăși plină de energie.

—Hellen, mergem? Nick ne așteaptă la etajul 7.
—Etajul 7? Nu era in renovare?
—Probabil, nu știu, a sunat adineauri și ne-a anunțat că ședința de astăzi se va ține acolo.
—Bine Ema, merg pana la baie sa-mi verific machiajul si mergem.

Ema e colega mea de birou de aproape 3 ani. Lucrez în cadrul acestei corporații de vânzări de 4 ani.
Cladirea corporației este una dintre cele mai înalte dintre toate clădirile de birouri din Minx. Etajul 112 este etajul vânzărilor propriu zise. Întreaga suprafața e plina de mici birouri separate prin mici pereți de rigips pentru a oferi un minim de intimitate colegilor, însă biroul meu si al Emei este despărțit de un mare perete e sticla, noi doua fiind singurele care ocupăm funcția de Senior Sales Agent.
Ema are 38 de ani, e o femeie de statură medie căreia îi place să se îmbrace doar in rochițe, roșcată, ochii ei căprui asemănători cu doua margele îi luminează chipul de fiecare data când zâmbește.

Drumul spre baia fetelor străbate întregul etaj, niciodată nu am putut înțelege de ce proiectantul a poziționat-o fix acolo.
De fiecare dată simt cum privirile intregilor colegi îmi analizează fiecare porțiune a corpului. Dezavantajul de a fi o femeie mai înaltă e acela de a observa cu ușurință pe cei din jur cand îmi inspectează fundul.

Deschid ușa băii, aud apa curgand într-una din cele 5 toalete, semn ca nu sunt singură.
Ma îndrept catre oglinda din baie unde încep sa imi refac conturul buzelor.

—Cred ca ar trebui să ma vopsesc iar. îmi spun eu cu voce tare.

—Ce ai zis? se aude o voce din acea toaletă.

—Nimic, scuze!

Ușa toaletei se deschide și in reflexia oglinzi o văd pe ea. O tipă brunetă, scunda, creață, îmbrăcată cu o pereche de pantaloni de stofă bej asortați cu o cămașă albastru royal și pantofi negrii cu toc. O pereche de cercei finuți aurii îi adaugă un strop de eleganță ținutei ei.

—Buna, eu sunt Eliza. zise ea îndreptându-se spre chiuveta de lângă mine.

—Buna, Hellen, îmi pare bine.

Nu am mai văzut-o pe Eliza niciodată.

"Oare ea e noua noastră colega despre care vorbea șeful săptămâna trecută?" ma gândesc.

—Cred ca ai dreptate Hellen, parul blond necesita vopsit des, dar îți sta foarte bine.

—Mulțumesc. zic eu aproape printre dinți.

Eliza se termina de spălat pe mâini și pleacă.

—Cine dracu se crede ea să-mi spună ca trebuie sa ma vopsesc des. aproape ca imi ies din pepeni și înjur încet astfel încât să nu fiu auzită.

Într-adevăr, parul blond trebuie vopsit des. Termin de finalizat retușurile machiajului, îmi aranjez puțin rochița neagră din stofă bătută, stil creion, îmi arunc un ochi la sandalele aurii, trag aer adânc in piept și ies din baie. Ema deja ma aștepta in fața liftului verificând detaliile ședinței din agenda ei, alături de ea fiind Eliza care părea că și ea așteaptă să coboare.