Râul umbrelor

Spiritul

- Simon, să nu mai faci asta niciodată!
- Da mamă, nu știu ce s-a întâmplat cu mine...
- M-ai speriat când te-am văzut cu acel cuțit în mână și...
- Nu i-aș fi facut nici un rau surorii mele.
- Știu Simion, dar te rog, promite-mi ca nu o să se mai întâmple.
- Da...

Cioc-cioc-cioc...

Se aude bătând în ușă. Cu siguranță Ema s-a speriat auzindu-mă țipând la telefon și a venit degrabă.

- Alice, deschizi tu? Probabil e Ema.
- Da mami.
- Deci, Simon, promiți, da?
- Da, promit mamă.
- Bună seara! Hellen, ce faci?
- Bună Ema, uite... Bine.
- Alice, mergi in camera ta.
- Binee...
- Eu pot merge în living? Vreau să mă uit la TV.
- Sigur Simon, dar sa nu întârzii prea mult.
- Bine, bine.
- Ia loc Ema... Vrei ceva de băut?
- E grav Hellen?
- Aș bea niște whiskey... Tu?
- Deci e nașpa, dă-mi și mie tot whiskey atunci.

Mă duc spre raftul cu băuturi, scot o sticlă de Jack Daniels și doua pahare. Ema mă privește foarte speriată și curioasă în același timp.
Încep să îi povestesc tot ceea ce s-a întâmplat. E stupefiată și nu își poate dezlipi mâinile de pe gură, iar eu nu mă pot opri din plâns.

- Hellen, aș vrea să înțeleg tot dar mi se pare ireal, iar Simon...
- Îmi e teamă... Nu știu ce să fac, ce să zic.
- Clar ai nevoie de un concediu mărit și trebuie să-i lași pe detectivi să își facă treaba.
- Pai ce, nu-i las eu? Vreau doar sa îl găsească Ema... Să știu ce s-a întâmplat cu el.
- Vor găsi ei ceva.
- Sper din tot sufletul să se întâmple asta.
- Hellen, vai... Au trecut 2 ore deja. Merg să mă odihnesc. Voi vorbi eu cu Nick.
- Nu vrei, te rog, să rămâi?
- Daca te liniștește, da.
- Da, chiar ma simt mai liniștită daca dormi la mine.
- Oky, voi rămâne.
- Îți pregătesc să dormi in living.
- E perfect.

Ne ridicăm amândouă și mergem spre living unde Simon pare ca se uită la TV.
- Simon? Nu mergi la culcare?
- Bnbmmnb....
- Simon?
- Ah.. Da mamă?
- Nu mergi sa dormi? E târziu deja.
- Da, sigur...

Se ridica de pe canapea și pleacă spre scările ce duc catre etaj fara să se uite la noi.

- Hellen, cred că ai dreptate, e ceva ciudat cu Simon.
- Sper doar să fie într-o stare de șoc.
- Hai să îți pregătesc locul de dormit.

După ce i-am așezat canapeaua Emei i-am spus noapte bună și am plecat spre scări.

- Mulțumesc mult că ai rămas.
- Dacă ai nevoie de ceva ma găsești aici. Vorbim dimineața Hellen.
- Sigur că da Ema. Noapte bună.
- Noapte bună.

Urc scările direct către dormitorul meu, deschid ușa încet aprinzând lumina înainte de a intra. Fac pași mici către baie, simt nevoia de un duș fierbinte înainte de a intra în pat. Las hainele purtate de doua zile să cadă pe parchetul din dormitor și deschid ușa băii. Dau drumul apei să curgă în cadă, mă așez pe marginea căzii și izbucnesc în plâns. Aud sunete venind dinspre șifonier. Mă ridic brusc, îmi pun halatul din cuierul de pe ușă și bag capul înspre dormitor. Mă înarmez cu veioza de pe noptieră și merg spre ușa șifonierului. Întind încet mâna stângă și ridic veioza deasupra capului.

Nimic, sunetele vin dintre haine dar nu e nimic acolo. Nu înțeleg ce mi se întâmplă.

"Oare sunt într-un coșmar?" încep să mă gândesc.

- Bună Hellen!

Mă întorc brusc cu veioza ridicată din nou, pregătită de atac.

- Tu? Cum ai...?
- Hellen, credeam că te vei bucura...
- Ce vrei de la mine? Sunt nebună! Am vedenii!