Ascultăți inima ...

Fata din oglindă mă privește zâmbitoare. Seamănă cu mine. Ochii ciocolati, părul de un șaten deschis, așezat atent într-o coafură specifică, talie mică, acum cu o siluetă de care este mulțumită ori aşa pare. Fata poartă o rochiță albă, lungă ca de prințesă. Dantela ce i-a plăcut cu câteva zile în urmă când a cumpărat-o o fascinează. Diadema micuță de pe cap, îi oferă un aer de zână din poveşti. Voalul ce stă prins la spate, tot alb o face să se considere, de una singură un înger. Zâmbeşte. Asta fac şi eu. Îmi dau seama că am evoluat mult de când îl cunosc pe el. Sunt mai încrezătoare, mai fericită, şi iată-mă acum, îmbrăcată într-o minunată roche de mireasă. Da, mă căsătoresc, cu bărbatul pe care îl iubesc.

Fiecare fată îşi visează propria nuntă. Nu e normal? Mereu stai şi te uiți la pregătiri, şi vine şi întrebarea ta " Oare a mea cum va fi? " . Stai şi îți faci fel şi fel de planuri, iar când eşti în fața faptului, parcă ... este mult mai frumos decât ți-ai imaginat. Mâinile le simți tremurând, respirația devine mai precipitată, obrajii îi simți fierbând, iar mâinile reci sau cel puțin, aşa mă simt eu în fața evenimentului.

Domnişoarele de onoare, îl împiedică pe scumpul meu mire să intre în încăpere. Se aud râsete şi rugăminți din spatele uşii. Este imposibil să nu mi se aştearnă şi mie un zâmbet. " Poate aşa te vei chinui şi să mă faci fericită dragul meu, aşa cum ai făcut de când te cunosc ... " . Probabil multe fete îşi imaginează că îşi vor întâlni iubitul într-un loc anume. Să vă spun sincer, nici nu credeam că îl voi întâlni la un semafor. Şi da, am zis semafor. Stătea cu verişoara lui mai mică, care într-un moment de neatenție, a zbughit-o de lângă el. Săracul când a văzut-o cum fuge spre trecere, nu stia cum să ajungă mai repede la ea. Fix în momentul acela avea două picioare stângi. O striga şi îi spunea să se oprească, dar aceasta nu a vrut. Când a încercat să păşească pe liniile albe, semaforul şi-a schimbat culoarea. Era roşu. Am avut un reflex. Nu ştiu dacă aş putea să îi spun altfel, dar am luat-o pe fetiță în brațe şi am strâns-o la piept, fix când o maşină trecea cu viteză. Când credeam că ştiu şi că am auzit marea majoritate a înjurăturilor, tare mult mă înşelasem. O serie de cuvinte, pe care nici nu vreau să mă gândesc că le-aş putea avea prin minte, au explodat ca o furtună din gura şoferului. Acesta nebun ( sau cel puțin aşa am presupus atunci ) a coborât din maşină gata gata să sară la gâtul meu. Tremuram, dar nu de frica lui, ci pentru copil. " Cucuoană dacă ştii doar să faci copii nu mai ieşi cu ei pe stradă tu chiar nu gândeşti? " cuvintele erau turuite din gura agresorului, ce mai avea puțin şi mă bătea. Fata de frică adormise în brațele mele. Când bărbatul meu ( cel ce pierduse mica copilă ) a ajuns în dreprul nostru, mare i-a fost surpiza să vădă că acela este de fapt un bun prieten de-al lui. Începuseră să vorbească, de parcă eu nici nu existam, iar micul îngeraş se odihnea. L-am bătut uşor pe umăr pe bărbat, acesta întorcându-se nedumerit. " Dacă nu îți poți ține copilul, mai bine i-a sfatul prietenului tău şi nu ieşi cu el " mi se auzise vocea supărată. " Din cauza ta, mi-am auzit înjurături la care nici nu bănuiam că ar exista, iar acum mă vor bântui nişte coşmaruri cu fetița ta în fața maşinii. Nu aştept un mulțumesc, vreau doar să merg acasă, şi aşa nu mai am timp să merg la interviu. Vă mulțumesc eu, amândurora! " Eram tare supărată şi se putea vedea uşor. I-am dat capilul şi am plecat, nelăsându-i timp de argumentat. Mă strigase, dar nu m-am întors. Am dat să merg acasă, dar începuse ploaia. El a alergat după mine, însă nu o mai avea pe micuță. M-a oprit şi m-a întrebat unde am interviul, şi exact aşa cum mă cunosc, am fost acidă şi am dat vina pe el, chiar şi pentru vremea de afară. " Ce îți pasă? Şi aşa sunt udă de la ploaie. Nu mai am nicio şană să primesc postul. " I-am răspuns şi m-am întors. Nu s-a lăsat. A venit după mine. Mi-a sugerat să merg cu prietenul lui, cu el şi cu Maya ( numele micuței neastâmpărate ), evident, din nou l-am refuzat. A insistat şi m-a tras după el prin ploaie până la maşina prietenului său, George. " Cristian ai reuşit! " şuşoti şoferul, privind la mâinile noastre, cum mă ține strâns ca într-o menghină. Când am realizat cât de atent se uită, mi-am dat seama. Mi-am retras mâna fulgerător privind-ul furioasă. " Am zis nu. Ce e greu de înțeles? Am fost drăguță şi ți-am salvat copilul, iar tu ... tu ce faci? Mă hărțuieşti! " i-am aruncat cuvintele în fața revoltatată. El mă privea nedumerit şi începea să-şi piardă cumpătul. " Încerc să îți salvez viitoarr slujbă?nu te mai încăpățâna şi hai să mergem. " îmi adresase acesta cuvintele încervând să profite de tot calmul de care pute dispune. Dar cu nebuna ... nu te pui. În cele din urmă totuşi, nebuna a fost îmblânzită, eu acceptând să merg cu ei ... curiozitatea era mare : " Oare cum va reuşi să îmi mai aducă slujba? " e adevărat totuşi că avusese o privire sclipitoare când îi spusesem unde aveam interviul.