Nebunie de o clipă

Capitolul 1.

Liniste. Prea multa liniste in jurul meu.  Obrajii imi sunt impanziti de siroaie de lacrimi uscate. 

 Am amortit in pozitia asta, trebuie sa ma misc. Nu stiu unde sunt, nu mi aduc aminte nimic. Totul este intr-o ceata densa din care imi e frica ca nu o sa mai ies.

Un miros groaznic imi inunda narile. Ce este acest miros ? De ce este asa persistent ?

Dau sa ma ridic si imi simt corpul greu, foarte greu. De parca ridicam un bolovan in spate. Ma dor incheieturile, picioarele, capul, iar nasul ma ustura de la mirosul intepator. Deschid ochii speriata.

   Rosu. Atat de rosu. Sange? De unde este tot acest sange?

 Cand ma dezmeticesc , ochii mei umflati de la plans acum s-au marit. In balta de sange ce ma inconjura erau membrele , capetele , ochii, degetele sau chiar parul colegilor mei.  

Imaginea macabra din fata mea imi facea pielea de gaina. Nici macar nu mi am dat seama cand din gura mea ieseau sunete de groaza.          

Urlam pur si simplu de spaima ce ma acapara din ce in ce mai mult. Mi-am dus palmele tremurande la fata in incercarea de a face totul sa dispara.

Brusc,  socul meu a crescut cand mi-am indepartat palmele pline de substanta vascoasa si sangerie. Nu-mi mai simt picioarele . Cad in lichidul ce era imprastiat in toata incaperea si-mi acoperea cadavrele colegilor. Sau ce a mai ramas din ele.Dau sa ma indepartez ,dar impiedicata fiind , alunec pe sange si ajung manjita de el.

Din pozitia in care eram uniforma mea se imbibase in sange curatand parca podeaua imbacsita. Lumina parca nu patrundea in clasa din cauza perdelelor ce s-au format din lichidul inchegat.

   E un cosmar. Este un cosmar, nu-i asa? Asta este, trebuie decat sa ma ciupesc si gata, ma trezesc.

Parca vad ca ma trezesc in ora de lucru manual adormita sub masa pe care trebuia probabil sa lucrez ceva, cu domnul Bedingfield tipand la mine ca am adormit in ora lui, si cu Lior razand cu pofta de mine.

Un fior ma strabate in momentul in care ma ciupesc si totusi absolut nimic din fata mea nu se schimba. Deci, pana la urma, asta e realitatea ingrozitoare in care ma aflu.

Trebuie sa ma ridic, trebuie sa ies de aici sa aduc ajutoare sau macar sa inteleg ce naiba se intamplase. Trebuie.

Sprijinindu-ma de peretele patat, imi faceam usor loc printre bucatile corpurilor din jurul meu avand grija sa nu lesin din nou. Mirosul greu si imaginile de groaza nu ajutau la starea de lesin.

Undeva, in banca din spate, la geam o vad. O vad pe ea. Prietena mea cea mai buna, fata roscata, cu parul sau scurt  in vant si ochii aceeia verzi precum o pajiste cruda. Cu zambetul ei cald ce ii imbujora tot chipul bland.

Dar acum, persoana ce mi se infatiseaza inaintea ochilor nu este ea, nu poate fi ea. Sta pur si simplu cu capul plecat, parul tuns bob acoperindu-I fata si urechile. Lumina difuza din camera ii da un aer strain si dur. Parea atat de linistita in banca, la locul ei, parca asteptandu-ma pe mine. O strig. Tare.

 -Lior ! Ce faci acolo Lior? Scoala-te Lior! Uite ce e aici , zic radicand mainile sfioasa si aratand in clasa. E plin de sange si cadavre si tu dormi linistita in banca?! Zic mai mult soptit ,parca fiindu-mi frica sa nu ma auda cineva sa imi  spuna  ca doar eu vad cadavrele astea. Hai scoala-te ,sa mergem sa-l anuntam pe domnul Bedingfield de ce e aici! Spun printre lacrimi si suspine in timp ce ma apropii si mai mult de ea.

Ajung langa ea,si o ating pe umar fricos. E rece. E foarte rece. O apuc mai cu incredere de umeri si o zgaltai putin. Isi da capul pe spate ,parul dandu-i-se de pe fata, lasand descoperita o fata palida cu ochi de smarald. Stai!