Nebunie de o clipă

Capitolul 2.

     Imi amintesc acum. Tot. Inca nu pot sa cred, socul este mult prea mare. Eu am fost capabila sa imi ucid intreaga clasa in cele mai groaznice moduri. Totul este facut de mana mea si inca imi e greu sa cred.

Analizez cu privirea intreaga incapere pana cand privirea imi cade pe usa ce scotea un zgomot deranjant. O vad cum se deschide alene si in prag apare profesorul ce ne avea in grija si una din asistentele liceului. Ma privesc amandoi stupefiati, probabil infatisarea mea nu era una tocmai prietenoasa fiind plina de sange peste tot. 

O vad pe asistenta cum se apropie cu sfiala de mine. Tocurile ei cu platforma faceau un zgomot destul de mic, calcand cu putere pe podeaua murdara. Rochia ei neagra si lunga pana aproape de game era acoeprita de halatul alb si inchis la toti nasturii. Fixandu-ma cu privirea, isi da elegant parul scurt si blond dupa ureche, pe cealalta o tinea in buzunarul halatului. 

Se apropia amenintator de mine iar eu incercam sa ma tin departe de ea. Prezenta un pericol. Ma dadeam cate un pas in spate in timp ce ea inainta cu cate un pas. 

Deodata, imi simt picioarele ca se lovesc de ceva dur. Cad pe spate, ajung intinsa total pe parchetul imbibat in sange. La contactul dur al corpului meu cu podeaua, un scancet imi paraseste buzele. O simt cum se apropie de mine si decid ca trebuie sa ma ridic. Insa, simt o presiune mult prea mare pe abdomen si privirea imi cade pe corpul neinsufletit ce se afla deasupra mea.

Incep sa tip de spaima, incercand din rasputeri sa-l imping de pe mine. Sunt atat de sleita de puteri incat mainile mele nu vor sa ma mai asculte, imping cadavrul dar parca nici nu-l ating. Sunt neputincioasa.

Simt prezenta asistentei in dreapta mea. Imi indrept privirea spre ea si o surprind cum isi retrage mana de langa bratul meu. Ce mi-a facut ? M-a injectat ?

Deodata, ma simt atat de obosita. Ploapele imi sunt de plumb si somnul ma ia aproape instantaneu. Deci am fost sedata. Dar de ce ? Nu e ca si cum le-as face vreun rau.

Adorm intr-un timp destul de scurt fara sa realizez. Nu-mi mai aduc aminte nici daca m-am eliberat de sub corpul ce ma tinea captiva la podea.  

*******

Incerc sa imi deschid ochii dar lumina puternica din jur ma forteaza sa ii inchid la loc. Incerc din nou, cu mai mult succes de data asta. Clipesc des pentru a reusii sa ii mentin asa si incep sa realizez ca ma uitam defapt  la un neon asezat pe tavanul din infirmerie. Imi rotesc ochii si dau sa ma ridic insa incercarea imi este ruinata, nu numai de coprul ce ma durea pana in talpa, ci si de faptul ca inchieieturile mainilor si gleznele mele sunt legate cu ceva dur. Cumva asistentele m-au legat de pat ? Nu sunt atat de nebuna. 

Vreau sa vorbesc cu ele. Trebuie sa ma dezlege, nu vreau sa fiu tinuta captiva de pat. Imi ridic capul atat cat pot si ma uit prin incaperea plina de medicamente si diferite obiecte ce le vezi prin toate spitalele. Nu m-au interesat niciodata, de majoritatea imi era frica, deci nu am nevoie sa stiu cum se numesc sau la ce folosesc. 

Brusc, imi aduc aminte de tot ce s-a intamplat in ultimele cateva ore. Incep sa plang, am ramas fara Lior si toti colegii mei sunt morti de mana mea. Merit sa mor si eu. Nu mai am de ce sa traiesc. Sunt un monstru. 

Nici nu realizez cand am inceput sa plang, dar ochii mei nu mai vedeau clar tavanul, aerul imi intra atat de greu in plamani incat respir pe gura. Ma ustura buzele de la nevoia mea de aer tot mai acuta, acestea fiind uscate si crapate. Am nevoie de putina apa.

Sunt trezita din regretele si mustrarile mele interioare de cate una dintre asistente ce se oprise langa patul meu, in dreptul capului si ma privea superior.

-In sfarsit te-ai trezit, micuta criminala.  Ii aud vocea dura, privirea sa de un albastru deschis parca ma ardea.  

Doamna Nagisa mereu a fost genul ala de asistenta de care mai bine te lipseai. Era de o frumusete rara dar si caracterul ii era la fel de rece si neclinit precum privirea ei. Parul sau castaniu si lung era mereu perfect prins, parea ca nu se ciufuleste niciodata, fiind mereu drept. Ochii ei albastrii si ageri te faceau sa te simti inferior indiferent de cum te priveau. Era foarte tanara, fata de cealalta asistenta, doamna Angela, o femeie pe la vreo 40 de ani, blonda si tunsa scurt.