E simplu:Te iubesc

Capitolul 1

            C A P I T O L U L   1

   ...temperatura pentru acest sfârșit de săptămână se va menține în intervalul de 25-28°C. Cerul va fi senin și spre amiază va apărea disconfortul provocat de zăpușeală, însă începutul săptămânii viitoare va aduce unele modificări și speranța că vom scăpa de gradele mult prea mari pentru această perioadă a anului...

  Odată încheiată prezentarea meteo, iau telecomanda de pe comodă și închid televizorul, sperând că undeva s-a produs vreo greșeală și nu va fi chiar atât de rău. Din câte-mi pot da seama, slabe sunt șansele de a mă simți bine într-un astfel de loc, dar nu mai am ce face, nu acum pe ultima sută de metri.
  Deși nodul de teamă ce mi s-a format în stomac prinde proporții, continui să îmi pun cu grijă restul lucrurilor în cutiile de carton așezate pe podea si să alung sentimentele care mă încearcă și îmi produc o ușoară usturime în ochi.
  Toată această nostalgie nu are nici un rost, îmi spun în gând, pentru că hotărârea este deja luată: o perioadă de timp o să mi-o petrec alături de tatăl meu, în însoritul Denver. Nu pot regreta hotărârea de a-mi părăsi casa și de a avea parte de o schimbare în actuala mea viaţă, dar nici bine nu îmi este. De când mă știu, indiferent că am plecat pentru o zi sau o lună de acasă, sentimentul de dor se încăpățâna să rămână lipit de mine si să nu-mi dea pace. Și mereu mă întrebam dacă nu era ăsta un semn că ar fi trebuit să rămân pentru totdeauna în locul în care am copilărit și am devenit adolescenta de astăzi.
  Cu siguranță avea să-mi fie dor de răcoarea fiecărei zile de aici, petrecută pe terasa casei în balansuarul cu perne moi, citind seară de seară unul dintre romanele de dragoste primite în dar de la mama de Crăciun ori de leagănul agățat de cireșul bătrân, în curtea din spate, ce mă poartă mai aproape de cer cu fiecare avânt ce mi-l iau. De zăpăcita și iubitoarea mea mamă și nu în ultimul rand, de noul ei soț, Ray. Nici acum nu îmi explic cum a reușit mama să-l facă, pur și simplu, să o divinizeze într-o perioadă atât de scurtă. Însă probabil avea să rămână un mister pentru mine modalitatea în care mama fascina pe oricine, dând la iveală doar un  zâmbet larg și călduros, o privire intens de albastră și o tonă de cuvinte migălos alese, mă gândesc amuzată în timp ce las să cadă un teanc de cărţi întruna din cuti, înainte de a o închide și de a o sigila cu bandă adezivă.

— Rebecca?

  Tresar și clipesc des pentru a face contactul cu realitatea. Mă uit la ceas și constat că abia a trecut o oră de când m-am apucat de împachetat. Și încă mai am ceva de muncă.

— Da, mamă, răspund un pic dezamăgită, datorită întreruperii firului lung de gânduri ce au pus stăpânire pe mine, dar bucuroasă să aud glasul domol al femeii ce mi-a dat viată.

— Scumpo, ai reușit să aranjezi totul? Doar știi că în mai puțin de trei ore ai de prins un avion, spune mama oprindu-și pașii în pragul ușii și schițând un zâmbet timid,  menit să-i mascheze emoţiile.
  Chiar și când avea pe ea un tricou larg și decolorat, ce a văzut și zile mai bune, tot reușea cumva să arate bine. Mama a avut dintotdeauna parul blond, strălucitor și perfect drept. Pe lângă ea, eu sunt total opusul, cu ochii mei verzi, brăzdați de mici firicele aurii și cu părul ondulat, de culoarea spicelor de grâu, chiar și acum când mama poartă acel tricou vechi.
  Dar cu toate astea, ea este singura care reușește să mă aducă pe linia de plutire. Este singura ce a putut sădi în mine sămânța iubirii, cunoașterii și responsabilității, dar este și singura care m-a convins că nu ar strica să locuiesc o vreme cu tata.
—  Aproape, o anunț, uitându-mă în jurul meu. Probabil nu voi lua totul, dar dacă am nevoie de ceva o să te anunț să-mi trimiți. Da? Întreb privind către ea.