Imi pipaiam genele cu ochii inchisi. Eram cu prietena mea, Tara, care voia sa ma ajute sa trec peste faptul ca nu o sa mai vad niciodata soarele, soarele sau orice altceva.
- O sa treci peste asta, poate cu un miracol, poate magie o sa-ti recapeti vederea, oricum, nu mai fi asa pesimista. Vecina ta e 100% vrajitoare, pe mine ma sperie... dar tu te impaci bine cu ea,nu? zice Tara. Si mata aia... completeaza ea cutremurandu-se.
Deschid gura sa zic ceva si apoi o inchid la loc, nu mi gaseam cuvintele si oricum stiam ca nu are rost sa ma cert cu Tara, daca ea spune ceva, asa ramane.
-Nu exista magie. Iar vecina mea nu are pisica, soptesc.
-Hai sa-ti spun o poveste, spune Tara entuziasmata, as fi vrut sa o pot vedea, in schimb imi imaginam fetisoara ei scumpa de copilita, este vorba despre o zi pe care ai fi asteptat-o toata viata, in care... continua ea
Simteam cum adormeam dar parea ca subconstientul meu absorbea povestea Tarei.
"Nu exista magie!" imi tot repetam, pana pierdusem cu totul realitatea.
Era acea zi. Ziua pe care o asteptasem toata viata, era ziua in care lumea depasea orice lege sau limita, cand luna era galbena in forma unui ochi de pisica cu pupila alungita, ca in basme. Cand stelele se trezesc si umbla libere prin univers. Cand toata constelatia se vedea cu ochiul liber. Sau cel putin asa auzisem eu. Imi doream atat de mult sa pot vedea...
Ma ridic din pat si merg pe terasa pregatita pentru miracol, chiar daca nu puteam sa vad, macar poate simteam ceva. Auzeam balansuarul scartaind sub mine. Mirosul dulce al trandafirilor din gradina alaturata imi amintea, ca nu mai sunt perfecta, dar asta nu insemna ca nu exist, parca toata lumea-mi soptea asta.
Pamantul se cutremura usor si incep sa chicotesc. Incepea.
Clipeam, dar in zadar, vedeam doar un fond negru.
Se auzeau rasetele stelelor, un raset dulce se apropia de mine, avea un parfum... nu pot descrie cat de frumos mirosea, iar vocea ce se apropia era dulce ca mierea.
Am simtit o atingere:
"-Uf, scuze!" era o voce de copil foarte subtire.
Ma atinsese o stea.
Asteptam un miracol, ca praful de stea sa-mi dea vederea inapoi... Totusi vederea mea era bazata pe un fond deprimant negru... dar usor.. usor distingeam punctulete de toate culorile pe acel fond, dupaia totul devenea mai clar... si mai clar, pana cand ma gasesc pe balcon, spectatoare la un bal de stele.
Dupa o secunda de euforie, totul se spulbera si-mi simt corpul greu in patul meu, trezita de o mireasma puternica. Imi picura din ochii franti cateva lacrimi, totul fusese doar un vis. Magia nu exista.
"Prea frumos ca sa fie adevarat."
Imi sterg obrajii cu podul palmei si incerc sa depistez mirosul. Imi era foarte cunoscut.
Mirosea a trandafir, ca si cum era langa mine. Cand intorc capul imi dau seama ca floarea chiar se afla langa mine! Ii simteam petalele fine ca de catifea pe obraz. Dar ce cauta acolo? Vecina mea are trandafiri, nu eu.
Pipai tulpina trandafirului pana la geamul meu, unde ma tai cu un tep ascutit ca lama de la cutit.
Apoi simt cu degetul ranit alt trandafir si mi-l sterg de sange pe una dintre petale.
Ma sui pe pervarz si vrand sa urmez in continuare tulpina trandafirului, ma trezesc... din nou. Eram confuza pana in maduva oaselor.
Asteptam ca fondul negru sa apara din nou in schimb vedeam multe culori orbitoare si soare si formele camerei mele.
Apoi imi dadeam seama, ca vedeam! Vedeam ceva!
Sar din pat si incep sa rad chiar daca stiam ca probabil este doar un vis.
La geamul meu, observ, in ceata, o pisica neagra cu ochii galbeni si provocatori.
Impinge cu boticul ei fin o cutie mica si urata si veche pe pervazul meu si... dispare.
I-au cutia, o deschid si vad un biletel pe care scria caligrafic:
"Cine zice ca nu exista magie? Mi-ai dat ceva, ti-am dat ceva."
Mai adanc in cutie era un cap de trandafir care avea o picatura de sange pe o petala, care in cele din urma disparu, odata cu biletul si cutia.
Imi mai ramanase in mana doar o papusa superba, care chiar daca nu zambea, simteam ca-mi ranjeste, si-mi soptea, repetat : "Cine spune ca magia nu exista?"
