Indrazneste

Capitolul 2

dedicat: _paula_ancuta_123

  Dupa toata discutia  cu Ralu, o liniste se lasase asupra noastra. Cei drept fiecare se gandea la probleme pe care le aveam, cum ca Ralu il place pe Ian insa el nu a observat pana acum si nici nu cred ca va obseva, oarecum poarta o iubire imposibila, iar eu ma gandesc cum as putea sa rezonez pe aceeasi linie cu Ryan care mai este si nepotul lui Ben.

Auzisesem ceva despre pacostea de Ryan in care  se presupune ca are 20 ani, probabil a ramas repetent inainte sa se transefere  la liceul nostru acum doi ani. Fizicul lui e chiar dragut, adica nu sunt ca alte fete sa imi curga niste balute cand il vad, dar pot aprecia cand un om este frumos.  Tot nu pot sa imi dau seama de ce s-ar comporta asa urat cu unchiul lui care saracu om ma implora din priviri sa il ajut ca si cum ar fi ceva ce il macina. Toate gandurile astea sunt mult prea mult, cu intrebari fara raspuns, dar o sa incerc sa fac asta. In seara asta pun stop gandurilor si imi voi sprijini prietena pentru ca are nevoie de mine. 

Ma uit si pare ingandurata, isi roade buza de jos fiind stresate, iar ochii ei sunt inlacrimati insa nu le da voie lacrimilor sa se scurga pe orajii ei palizi. Bruneta arata bine daca stai sa o privesti atent, dar pe langa aspect are si un suflet frumos. Ne mutam pe canapeaua din sufragerie fara ca una sa zica ceva. Dupa care imi aduc aminte ca am lasat inghetata pe masa si ar fi pacat sa se topeasca, nu ar mai avea acelasi gust. Ma intorc si o vad cum e pe cale sa planga asa ca ma duc sa o iau in brate.
- Hei, ce s-a intamplat?- ea isi pune capul pe umarul meu si isi trage nasu-
- Toate merg foarte prost in ultima vreme, Eva acum nu e vorba doar de Ian, s-au adunat foarte multe si simt ca nu mai pot face fata.- acum imi dezvaluie ce mi-a ascuns in doua saptamani, in ultimul timp se prefacea fericita cand o intrebam ce are zicea ca este stresata si nu se poate odihni suficient noaptea.
- Sunt aici! Poti sa imi spui, mereu am fost dispusa sa te ascult doar ca ai evitat problema asta si acum ai cedat.- isi ridica capul de umarul meu si se uita la mine-
- In ultimele doua saptamani ai mei se cearta non-stop, de cand se intorc de la munca pana decid sa nu mai zica nimic ca nu vor ajunge nicaieri. Ei credeau ca dorm pana cand intr-o seara tata s-a intors mai tarziu acasa, iar mama il astepta ingrijorata, nici la apeluri nu a raspuns. A venit in cele din urma, dar nu treaz, era beat. I-a zis mamei niste replici pe care nu le puteam descifra, iar mama a luat vaza si a aruncat-o in peretele de la bucatarie. Dupa seara aceea tata nu a mai baut, dar amandoi nu isi mai ziceau nimic. Intr-o seara am coborat la bucatarie  sa iau un pahar cu apa si am auzit cum ar fi mai bine sa divorteze, ca nu poate sa mai suporte asta.- incepuse sa planga mai rau, desigur pentru un copil fie el la varsta de 18 de ani este foarte greu sa nu iti mai vezi parintii in aceeasi casa, fericiti si cand divorteaza si  e nevoit sa plece unul dintre ei ia o parte din tine cu el. Nu pot sa inteleg durerea si ce a fost nevoita sa auda din certurile lor, am sa fiu mai atenta cu ea- Imi pare Eva! Nu am putut sa imi zic mie cu voce tare toate astea, doar ca imi este foarte greu sa accept ca tata va trebuii sa plece. Nu pot sa fiu egoista si sa ii fortez sa locuiasca impreuna cand ei nici nu se mai privesc ca inainte. Nu stiu de la ce a inceput totul.... Ma simt asa de singura, mama s-a retras in dormitor si in munca, iar tata doarme pe canapeaua din sufragerie si zilele astea isi cauta  un apartament.
- Ralu, ei stiu ca ai auzit totul? - ma uit la ea, nu am vazut-o niciodata distrusa, mereu a fost fata pe care nu poti sa o dobori la pamant, dar fiecare avem slabiciuni, iar slabiciunea ei era familia care urma sa se destrame.
- Mi-au zis doar ca trebuie sa vorbim. Ca si cum as fi fost surda si nu am auzit toate certurile. Eva as vrea sa te intreb ceva.- aveam privirea mutata spre perete din fata canapelei. pozele cu familia fericita, imi aduc aminte ca nici noi nu mai suntem ce am fost odata, doar ca asta a venit odata cu Cristian si nu am simtit cand ne-am racit.- Eva? Ma auzi?
-Da, scuze. Ce voiai sa ma intrebi?- raman fixata pe poze, dar aud ce imi zice
- Mama va fi tura de noapte toata saptamana viitoare, iar tata cum deja impachetaza pe sub ascuns de mine, in fine, ideea e crezi ca ai tai ar fi de acord sa vin sa stau cu tine, desigur daca vrei..addii..adica vreau sa spun ca nu pot fi singura si..aaaa..ma gandeam la faptul.....faptul...- isi framata mainile si ii este teama de raspuns negativ.
-Te vor primi cu drag, mereu esti binevenita la noi!- se uita la mine si fata i se lumineaza, printre lacrimile fierbinti apare un zambet scurt.
- Multumesc! Sper ca nu se vor simtii deranjati, adica stiu ca sunt si ai tai cu munca si mnaa...
-Ralu sterge-ti lacrimile si fi puternica! Nu lasa nimic sa te doboare, stiu este greu, dar gandeste-te ca va fi mai bine pentru ei. Nu mai pot locuii impreuna, dar se vor iubi mereu si mereu vor stii ca rodul iubiri lor esti tu si te vor iubi mereu. Poate se vor impaca, dar le trebuie putin timp singuri. Incearca sa iti revii! Ai mei inca se iubesc si suntem o familie, doar ca suntem o familie destramata, stii cat am suferit toti din cauza pierderii fratelui meu. Mama va fi fericita ca al patrulea loc de la masa il vei ocupa tu. Stii ca te iubeste ca pe propria fiica.- isi sterge lacrimile cu maneca si incepe sa zambeasca.
- Ce m-as face eu fara tine?- apuc perna de la spatele meu si o tin ascunsa
- Probabil nu ti s-ar mai intampla asta !
- Sa se intample ce...- insa nu apuca sa se fereasca ca perna face contact cu fata ei si se duce intr-o parte- ohoooo ai declarat razboi, o sa regreti Eva Morgan- si incepe sa rada luand si ea o perna.
- Sa te vad de esti in stare Raluca Adelyn!- si incepe bataia secolului XXI.


 Dupa un meci bun cu pernele ne asezam obosite inca razand de Raluca  cum era sa darame lustra mamei cand s-a urcat pe masuta de cafea. O bataie in usa ne aduce cu picioare pe pamant, imi asez parul si ma duc sa deschid usa, cand o deschid era tata cu pizza. Mereu cand mama lucreaza de noapte la spital, tata ia pizza este micul nostru secret desigur complice uneori si Ralu. 
- Hei scumpo! Daca Raluca vine la noi cu masina, de ce nu a bagat-o in garaj va incepe furtana!- ma pupa pe frunte si imi intinde pizza stiind exact ce trebuie sa fac, isi da haina jos si isi papucii panda pe care ii adora, se pare ca Raluca a stiut ce sa ii ia Craciunul trecut.
-Buna si tie tata! Si daca esti un dragut ii poti baga tu masina?- si imi scot buza de jos in evidenta si imi face semn sa ii dau cheile de la masina- Raluca poti veni putin?- si ma duc sa iau niste pahare si suc din bucatarie.
-Da. OO buna seara domnule  Mircea! ihhhh iar am uitat sa bag masina in garaj nu-i asa?- zice dandu-i cheile.
- Ti-am zis Raluca ca imi poti spune Mircea, fara formule politicoase in plus esti de-a noastra! - o imbratiseaza si ii fac semn ca are probleme acasa da din cap si iese afara.
 Raluca deja ma astepta stand pe jos rezemata de caneapea, o copiiez si il asteptam pe tata dand drumu la tv. Tata a venit intr-o fuga ajung in sufragerie cu o viteza uluitoare pentru varsta lui.
 Toata seara am vb si am incercat sa o facem pe Raluca sa se simta mai bine, iar tata a insistat sa ramana la noi, pentru ca afara incepuse o ploaie torentiala si nu ar fi fost de acord sa o lase sa conduca pe o vreme ca asta. Asa ca i-am imprumutat niste pijamale, avand un noroc mare ca ne potrivim la haine si incaltaminte, a sunat-o pe mama ei si a intampinat ideea surprinzator de bine avand in vedere prin cate trece in perioada asta.

 Ne-am retras toti la somn unul bine meritat, incercand sa ma gandesc ce o sa fac maine.
- Eva, cum as putea sa iti multumesc pentru tot ce faci pentru mine?
- Un platou de clatite maine dimineata si sunt complet multumita!- ma uitam la tavan si deja simteam gustul faimoaselor clatite ale Ralucai
- Nu iti promit nimic. - si incepe sa rada- Crezi ca Ryan a trecut si el printr-o trauma si a ramas inchis in el neavand cine sa il asculte?- ma  uit la ea si ur ca la asta nu mi-a trecut prin cap, poate are dreptate insa nu am de unde sa stiu sau cel putin nu inca.
- Ralu nu stiu, dar voi afla pana la urma! Hai la somn, maine vom fi zombie! - si inchid lampa de pe noptiera.
- Noapte buna!- Ralu se intoarce cu spatele la mine si isi trage toata patura numai pentru ea.
- Am sa te dau jos din pat daca mai tragi patura asta mult, vreau si eu sa ma invelesc- se intoarce si a facut ce-a mai mare gresela s-a infasurat in patura si a devenit o omida
-Eva ajuta-ma!- incerc din rasputeri sa trag de patura ca sa nu cada, isa inevitabilul s-a produs s-a rostogolit pana a cazut din pat.
-Esti bine? - si ma invelesc in asa fel sa nu mai imi fure bucatica de patura-
- Asta va lasa semne!