Dulce răzbunare

Prolog: Mână criminală

      „Aș fi ales să fiu pedepsit în orice alt fel: să fiu nevoit să îi privesc zâmbetul luminos fără să-l putea săruta, să îi știu ochii fericiți fără ca eu să fiu motivul pentru care strălucesc așa frumos, să îi simt mâinile fierbinți fără ca eu să fiu cel care o încălzește. Dar la finalul zilei, a decis că sentința mea va avea proporții mult mai infernale. De aceea, acum mă aflu cu un pas în obsesie și cu unul în ură aprigă."-H.C.

       _______________________________

Senzația de frig îmi cuprinde corpul și mă împinge în bezna în care mă aflu, ce avea
să-mi robească sufletul. Amintirea coșmarului este atât de vie, atât de palpabilă și atât de incontestabilă. Simt cum mi se taie respirația și vibrația care îmi acoperă tot corpul. Coșmarul ce l-am trăit pe pielea mea se derula ca un film, iar și iar. Captivă în propria mea inconștiență, fără nicio cale de scăpare. Bătăile inimii mă asurzeau de la secundă la secundă, învăluită în întuneric, soarele nu mai răsărea. Bezna adâncă nu mă lasă să disting coșmarul de realitate. Transpirații reci m-au cuprins în momentul când întâmplările petrecute se derulau în fața mea.
O armă letală, apăsarea pe trăgaci și gemetele de durere, țipetele de exasperare ale omului din fața mea umplură atmosfera. Nu știam dacă acestea făceau parte din coșmar, sau dacă chiar s-au întâmplat. Mama, fratele și sora mea priveau la trupul neînsuflețit al acelui bărbat ,tatăl meu, confidentul meu, cel mai bun prieten al meu, omul drag care m-a înțeles mereu. Simțisem cum mi se taie respirația și că toată lumea se învârte în jurul meu, încercând să-mi fixez privirea pe balta de sânge. Stăteam într-un șifonier, în camera de oaspeți în timp ce-l priveam pe tata, care avea mâna peste inimă, unde fusese împușcat. Privisem spre culpritul mascat. Avea în mână un Grand Power T12M, cu calibrul 10x28, pistolul preferat al tatei. Tatăl meu era un fanatic colecționar de pistoale și puști. Avea o colecție impresionantă, o întreagă mansarda, printre care se aflau și infaimoasele puști AR-15, Browning Auto 5, Rugerul 10/22, Weatherby Mark V. Deținea mai puține pistoale, unele dintre favoritele lui erau Magnum Colt Python și S&W Model 19-2. Grand Power era marca preferată de pistoale a bunicului meu, Andres Cecilio, un șerif italian imigrant. S-a stabilit aici în America, voind să se rupă de tot ceea ce ținea de Bologna și de familia lui abuzivă. Și-a deschis o companie cu banii pe care i-am strâns aici și a investit în afaceri. A cumpărat o firmă mică, spunând el „știam că avea mult potențial". În primii câțiva ani, sumele păreau a fi infime, dar în 10 ani s-a văzut diferența. Profitul a escaladat sume uriașe, urmând ca, in douăzeci de ani de zile, suma de bani câștigată să atingă 190 milioane de dolari. Suma s-a dublat în următorii 10 ani, urmând să se tripleze peste 15 ani, compania sa valorând pe puțin 840 milioane de dolari. Pe tata, Aurelio Cecilio, îl chema ca pe bunica, mama sa Aurelia. Aurelio a luat-o pe urmele tatălui său, „sergentul", cum îi spunea el, și a reușit să strângă aproape două miliarde de dolari. Din păcate, bunicul nu a apucat să vadă acele vremuri, căci a murit de cancer când tata împlinise vârsta de 25 ani, lăsându-i în mâini o companie gigant. Compania a suferit o lovitură devastatoare la moartea „sergentului", începând să îi scadă producția și profitul. Tata căpătase experiență în cei doi ani cât lucrase in companie, când bunicul era în viață. Noroc că a reușit să stabilizeze compania în vreo cinci ani, când aveam eu 3 anișori, fratele meu, Alberto, urmând să se nască peste 1 an. Tata o întâlnise pe mama când aceștia aveau 24 de ani,
Anne-Marie Barlowe. S-au căsătorit cu câteva luni înainte de moartea bunicului. Am fost o familie cat se poate de fericită, prosperând în sănătate și avuție. Mama, o fire căreia îi place să călătorească și cea mai blândă și bună la suflet femeie pe care o știu, l-a convins pe tata să donăm la caritate, călătorind prin multe țări, ajutând copiii cu dizabilități, copii din orfelinate, oamenii fără un acoperiș deasupra capului, oameni săraci și în vârstă. Nu era o fire prea strictă, spre deosebire de tata, care îi semăna bunicului. Tata nu își amintește de mama lui, Aurelia Espinoza, care a murit după ce i-a dat naștere. Avem multe poze cu ea, și am văzut că seamăna foarte mult cu el. A fost dureros pentru tata, însă bunicul îi povestea mereu de ea, rămânea cu sufletul la gură când auzea istorisind de greutățile prin care au trecut în Bologna și cât de greu a fost să se despartă de cei dragi ei.
Toate aceste amintiri, parcă scrise pe hârtie, sunt pătate de cerneala stiloului. Era miezul primăverii, mai exact, 13 aprilie când ne-am dat seama că nu eram singuri în casă. Eram cu toții în mansardă. Mama citea o carte de științe ale naturii, iar tata tasta pe laptopul lui, ca de obicei. Eu mă pregăteam să îmi termin primul roman polițist din seria „Eye of Menace". Fratele meu abia sosise de la facultatea de arte, după multe ore de învățat. După ce ne salută, se spălă, se schimbă și se trânti pe canapeaua pe care stăteam. Își luă mâncarea pregătită de mama, friptură de porc cu cartofi prăjiți cu brânză și salată Caesar. Schițam informațiile noi despre personaje cu stiloul meu, Fountaine, primit de la tata când împlinisem 21 de ani, care mi-a purtat mult noroc. Am observat că se terminase cerneala și, printr-un oftat, m-am îndreptat pe hol să iau călimara cu cerneală de un albastru marin, când observasem că ușa de la debara era întredeschisă.
„Tata o ține mereu închisă", mi-am spus eu în sine.
Am auzit o respirație grea, profundă de partea celeilalte uși, de dincolo de debara. Am
inchis ușa din față fără a ezita, auzind o bufnitură de zile mari. Am fugit grăbită pe coridoarele care parcă nu se mai terminau. Privirea-mi speriată i-a făcut pe ai mei să se îngrijoreze, le-am spus cele întâmplate. Tata a luat pistolul său preferat și s-a îndreptat spre debaraua veche, în timp, instruindu-ne să așteptăm pe coridorul de la baie. Am așteptat cu sufletul la gură. Am rămas încremeniți de frică când am auzit vocile care răsunau din debara, urmate de gloanțe și de țipătul asurzitor al tatei. Mama, înarmată, a fugit către debara in timp ce ne-a spus să ne ascundem in șifonier. Ne-am ascuns la timp, pentru că se deschidea ușa de la debara. Hoțul îl strângea de gât pe tata, amândoi erau răniți. Mama, îndepărtându-se cât mai repede, s-a ferit de glonțul tras de individ cu pușca tatei. După care a tras în direcția lui, ascunsă după o ușă. Tata a profitat că mascatul era distras și a
luat-o la fugă. Priveam toate acestea din șifonierul de pe coridor. Mama, a arătat spre noi, dând semnalul s-o luăm la fugă. Am străbătut camere, până l-am găsit pe tata in camera de oaspeți și un șifonier în care să ne ascundem. Tata era sprijinit de perete, durerea provocată de glonțul de la piciorul era proeminentă. Rama era presată cu un tricou alb. Ținea în mână pistolul folosit de mama, pe care i l-am dat. Într-o fracțiune de secundă, intrusul pătrunde în cameră. Îl ridică în sus de tricou, scrâșnind din dinți:
— O să te trimit la taică-tu!
Mama e pregătită să sară din șifonier și să îl atace pe la spate, când, într-o fracțiune de secundă îl împușcă pe tata. În aceea clipă, am uitat să mai respir. Șiroaie de lacrimi ne curgeau de pe obraji. Mi-am focusat privirea pe tata, simțind un fior pe șira spinării. Mi-am trecut podul palmei peste gură, pentru a nu scoate niciun sunet. Punctul de focalizare devenea din ce in ce mai ințețoșat. Sângele curgea în șiroaie, lăsând o baltă uriașă. Inima îmi bătea atât de tare in piept încât credeam că fac infarct. Mama ne-a luat în brațe și a continuat să plângă pe umărul fratelui meu. Am văzut cum îi luă ceasul și pistolul tatei. Criminalul s-a uitat în direcția noastră, și simțeam cum masca i se ridică, dezvăluindu-i chipul aspru. Era nimeni altul decât Christopher Desai. Partenerul de afaceri al tatei. Trupul mi-a devenit moale și capul greoi a căzut în poala mamei, cel mai probabil, leșinând.