O poveste despre ea

Capitolul 1

Ajungem în noul oraș, Skymoon, iar mama îmi arată noul meu cămin. Ne-am mutat aici, după ce am avut o altercație cu două fete de la fostul meu liceu, în care le-am bătut pentru că m-au jignit. Cred că acei pumni dați, „m-au ajutat" să fiu exmatriculată. Până la urmă, oricum nu-mi plăcea directoarea, care le-a luat apărarea.

Analizez cu atenție casa imensă în care vom sta. Este impunătoare, având două etaje, fiecare cu balconul său. Culoarea de un portocaliu aprins îmi învie amintirile din copilărie, făcându-mi ochii sticloși. Scutur capul și admir iedera verde ce îmbracă casa.

Mama e profesoară de limba engleză la universitatea "Lucian blaga" și câștigă destul de bine, mai ales că face și meditații cu elevii.   

 Intrăm în cele din urmă, în casă. În fața meatronează șemineul, iar pe o parte și alta sunt scările care duc la etaj. În dreapta este bucătăria, fiind de un grisfidător. În stânga este sufrageria, care are o canapea în mijloc și un televizor agățat de perete.Totul este mobilat conform  secolului al XVIII lea, în stil clasic. Urc la etaj, iar la dreapta și la stânga se fac alte scări. Acolo, sunt pe de-o parte și alta, camere, iar în mijloc altă cameră, împreună cu o scară ce duce în pod. Aici dau de o blibliotecă, dar și de un pat. Aceasta va fi camera mea.

Nu pot să spun că sunt tocilară, doar că defectul meu îi cam sperie pe oameni. Mama a fost singura mea prietenă, tata părăsindu-ne pe când aveam 10 ani. Datoriile și împrumuturile la bancă, i-au făcut să se certe atât de tare, încât au ales să divorțeze. El a devenit, între timp un renumit avocat din Londra și trăiește într-o vilă. Ne trimite lunar, pensia de întreținere, care e destul de mare.

Deși trăiesc într-o familie bogată, dar care este, însă destrămată, nu am avut parte de iubire multă. Dar, hei, am uitat să mă prezint: numele meu este Elina Mill, iar mama este Chiara Morgan, după divorț păstrându-și numele de fată.

- Elina, coboară să-ți cunoști noii vecini! Mă strigă mama, scoțându-mă din gândurile mele.

- Acum!

Dau să cobor, dar vădceva alb pe podea. Îmi pun mâna la ochi și-mi dau seama că asta e lentila mea.O, nu! Nu pot să ies așa, se vor speria de defectul meu. Uneori, mă întreb dece a trebuit să am acest blestem, deși mama zice că datorită lui, sunt specială. O curăț repede cu puțină apă minerală, și mi-l pun în grabă. Arunc un ochi în oglindă și văd că e bine și fug pe scări. Când ajung jos, salut și mă așez lângă mama, pe fotoliu.

- Ea este fiica mea, Elina, începe mama să ne facă cunoștiință. În fața noastră stau un bărbat și o femeie de vârsta a doua, împreună cu un băiat cam de optsprezece ani și o fetiță cam de cinci ani. Scumpo, continuă ea, ei sunt Christinne și Chris Karan, împreună cu copii lor, Maria și Kalif.

- Îmi pare bine de cunoștiință, zic și dau mâna cu ei.

-Asemenea, draga noastră. Din câte am înțeles, vei fii în clasă cu Kalif, zice și zâmbește spre fiul lor.

-Da, nu am apucat să-i spun cum stă treaba cu noua ei școală, răspunde mama puțin deranjată de faptul că nu a putut să mă anunțe ea, prima.

-Nu-i nimic, doamnăMorgan, o voi ajuta eu să se acomodeze și să-și cunoască colegii.  O îmbunează Kalif pe mama.

-Mă bucur să aud asta, dragule.

Fetița cea mică, Maria, vine timidă spre mine și-mi întinde o cutiuță frumos împachetată, apoi continuă cu un glas de înger ce-mi face pielea să vibreze pe tonuri bine acordate:

-La noi în familie există o tradiție care datează de mulți ani și anume, oferitul cadourilor sau servitul cu ceva dulce, a noilor vecini. Se retrage imediat la locul său, rușinată, de parcă ar fi spus ceva greșit.