Jurnalul unui nebun

Capitolul I

E ora 3:24 a.m. . Mai e si prima data cand eu , Jerard Holder scriu in acesta carte. Acesta va fi elogiul pe care eu il las in urma cand soarta va decide ca e timpul sa las un alt suflet sa traieasca renutând la al meu. Parintii mei au murit in urma unui accident de tren. Am fost dus la un orfelinat iar cand pentru unii , implinirea 'minunatei' varste de optsprezece ani inseamna un prilej de sarbatoare pentru mine a insemnat ceva sumbru , plin de umbre . Urma sa fiu »alungat« de la ce se poate numii pentru mine 'casa'. Eram singur. Nu cunosteam pe nimeni. Nu ma indruma nimeni. In primele saptamani am locuit pe strada , bugetul fiind sub limita. Banii nu ajungeau iar mie imi era foame . Asa am ajuns intr-un anturaj neingrijit cu influente straine , negative. Mi-au cerut sa fur. Am furat.. Imi era foame. Dar apoi am aflat ca unul dintre oamenii cu care eram a intrat la inchisoare. Stiam ca nu e drumul pe care voiam sa ajung asa ca m-am distantat. Mi-am gasit de lucru tocmai la buticul unde am dat 'spargerea'. Un domn binevoitor mi-a oferit o slujba si mi-a ascultat povestea. Desigur , daca as fii stiut cine este propietarul ezitam sa procedez asa. L-am rugat , putin jenat , sa-mi acorde o suma de bani , ca un imprumut , ca sa imi pot permite sa stau intr-o garsoniera . La inceput avea semne de intrebare , apoi m-a indragit. Inainte de a-mi da suma dorita insa , mi-a propus sa locuiesc cu el .. Nu avea copii , ceea ce il deprima si pe el si pe sotia dansului. Am acceptat cu lacrimi in ochi. Viata imi zambea pentru prima oara.  Cu timpul , a devenit o rutina. Aveam aproape 19 ani si un acoperis deasupra capului .
Intr-o zi , un domn oprii masina in fata magazinului meu . Din ea coborî o domnisoara , probabil fiica dansului si intra in butic cerandu-mi un pachet de tigari. I l-am dat politicos iar ea mi-a zambit . Am fost putin euforic in acea zi . A doua zi , fata nu mai venise insotita de nimeni. Intrase in magazin , nestiind ce sa cumpere dar pana la urma se hotarase asupra unui colier simplut. Cu o noanta de umor am complimentat-o zicandu-i ca i se potriveste de minune cu ochii. A zambit si mi-a multumit. In aceasi zi am aflat ca o cheama Marsylia si ca parintii ei au fabrica din oras. Eram de-a dreptul fermecat de zambetul ei gingas si de ochii ei mari , negri.

Devenisem prieteni iar ea petrecea tot mai mult timp in magazin. Multi oameni din oras observau ca automobilul familiei Skarvoski e in fata buticului din ce in ce mai des. Se auzeau vorbe cum ca fiica lor s-ar putea marita cu un sarac doar ca el sa i suceasca mintile si sa i ia banii . Dar nu era asa. Ma indragostisem de ea iar ea imi povestise cum ar reactiona parintii ei daca ar stii ca fata lor s-a indragostit de un om oarecare cu o clasa sociala inferioara lor.