Momentul Perfect

Capitolul 1

Sase trandafiri intr-o vaza

"Sub fereastra, peste drum de casa noastra, peste drum de scoala, pe banca in parc, in picturile clasicilor, in sticlutele de parfum, in paharele cu ceai, in briza de langa mare, peste tot, si nicaieri, gasesti in permanenta aceasta minunata si infioratoare mireasma a vietii, a mortii, a paradoxalului inceput de carte.

Eu sunt un chip fara nume, probabil nici nu ar trebui sa scriu cartea aceasta, poate ca nici nu este o carte, as spune ca probabil o sa apara dupa ce eu am murit deja, dar eu nu mor niciodata, asta e viata mea, un fir lung de fapte fara sens, de lucruri pe care nu mi le voi aminti niciodata, de oameni pe care nu ii voi uita.

Mai bine sa va spun de ce scriu, nu? Scriu pentru ceilalti si pentru mine, pentru tot ce a fost si va fii, scriu pentru tine, suflet ratacitor in cautare de oameni, pentru tine cel care mergi cu pasi obositi si te opresti in tihna sa iti tragi rasuflarea sub fereastra, peste drum de casa noastra, peste drum de scoala, pe banca in parc, in picturile clasicilor, in sticlutele de parfum, in paharele cu ceai, in briza de langa mare, peste tot si nicaieri..."

Apoi am deschis ochii, mi-am ridicat servieta si am plecat mai departe in drum spre acelasi birou, in aceeasi cladire, in acelasi orasi, de 25 de ani, nimic mai mult, nimic mai putin.

Am poate prea multe hartii de carat sau am dormit prea putin noaptea trecuta, dar drumul pare obositor de lung, si ce sa faci cand pasii nu vor sa te duca pana la destinatie, te opresti sa te odihnesti si vin alti pasi si trec peste tine.

Ma uit poate prea mult timp la ceas, apoi in gol, apoi din nou la ceas, am obosti, toti obosim uneori.

Intr-un final imi trag rasuflarea si plec mai departe, las usa deschisa pentru cine vrea sa intre, oricum nu e nimic de luat, casa asta e pustie de mult, iau o caseta de pe raft si plec in graba spre asa zisa mea viata cotidiana.

Stiti cum mereu asteptam un moment prielnic pentru a face ceva de care ne e teama defapt, si cautam motive spunand ca nu a venit clipa, sau ca poate e mai bine sa amanam? Ei bine eu fac asta de 25 de ani, de cand m-am nascut si pana in prima zi de scoala, ultima zi de liceu si facultatea, le-am petrecut pe toate sperand ca intr-o zi va veni cineva si imi va spune ca el poate face totul sa mearga, ca viata e mult mai simpla decat credeam si ca de acum totul va fii bine. Si stiti care e problema? Nimeni nu vine. Nimeni nu vrea sa fie acel factor ce schimba miscarea, toti vream sa fim niste obiecte supuse legii inertiei si nu ne vom schimba vreodata traiectoria in viata, vom astepta mereu o forta exterioara, fara corp, fara forma, care defapt si de drept, nu exista.Mie imi place inertia...

Ajung la birou, salut cordial, ma inclin in fata superiorilor, zambesc celor ce imi sunt egali, dau ordine subalternilor, apoi o iau de la capat. Nimic diferit, nimic nou, nimic "revolutionar" asa cum se mandreste firma noastra ca este tot ceea ce proiectam noi. Sa nu credeti niciodata in minciunile pe care le spun oamenii in reclame, sa nu credeti niciodata in minciuni.

Rapoarte, stampile, acte de semnat, cereri, plangeri, rapoarte, stampile... Si ziua continua lunga si obositoare ca in totdeauna. Imi iau servieta, ma ridic, nu mai salut pe nimeni, incui usa biroului, de aici se poate fura, nu lucrurile mele, ale mele sunt toate pustii, dar lucrurile altora, sunt acolo, iar eu sunt responsabila pentru ele. Incui usa si plec inapoi spre casa.

La ora 20:00 intru in casa, las valiza jos, o voi lua din nou maine, si poimaine, pana cand nu o voi mai putea cara. O las jos, ma descalt si intru in casa care a ramas tot pustie, cu usa deschisa, si nimeni nu a furat nimic.

Ma asez in fotoliu, ar trebui sa vezi casa asta, e toata facuta din praf, doar lemn si praf, mai mult praf decat lemn. Tot ce mai conta in paragina asta era colectia de viniluri a tatei, cineva a considerat ca momentul prielic sa le fure a fost acum doua saptamani, de atunci nu mai e nimic aici, decat un fotoliu si o canapea, vechi si prafuite, mai mult praf decat canapea.

Pun caseta pe care am luat-o de dimineata in casetofon si ascult mirifica simfonie a lui Beethoven- Fur Elise.

"In viata aceasta lunga pe care am trait-o mereu ca un pribeag nu m-am oprit nici-o secunda sa privesc in spate, sau sa iau pe cineva dupa mine, am tot mers inainte si inainte. Si as fi mers asa mult si bine daca nu incepea sa ploua. A plouat tare si mult, eu stateam intr-un hambar in paragina, nu ca m-ar fi deranjat ploaia, nu am forma nici chip, nimic nu ma poate deranja, dar urmaream de ceva vreme un calator si el s-a hotarat sa se aseze acolo sa se incalzeasca si am zis sa ii tin companie. Nu sunt o companie prea placuta, de obicei vin in vizita doar pentru ca vad cum oamenii sunt singuratici si de obicei ii fac sa se simta si mai singuri, nu intentionez asta, dar asa se intampla, ca si atunci cand esti cu un vechi prieten, sau cu un frate, la un momentdat nu ii mai simti prezenta, o consideri de al sine inteleasa si nu ii mai dai importanta.

Cum va spuneam tanarul calator statea acolo de trei zile cand a inceput sa imi vorbeasca, poate nu m-a observant pana atunci, dar in acea clipa a deschis larg ochii si a inceput sa spuna o poveste, nu stiu pentru cine, dar cum eu eram singurul din camera pe langa el m-am gandit ca vorbea cu mine, sau poate vorbea cu sine...

A iceput sa povesteasca despre o alta calatoare cu care a mers o parte din drum, mi-a spus (sper ca-mi vorbea mie asa ca ma voi referi la povestirea sa ca fiindu-mi dedicata, putina lume imi vorbeste) ca era cea mai agera si de incredere tovarasa de calatorie pe care a avut-o. A invitat-o la multe drumetii cu el, prima oara i-a trimis sapte trandafiri printr-un prieten, doar sase au ajus la ea, dar ea tot a plecat cu el la drum, o seara, si s-a ntors acasa. A mai invitat-o odata ducandu-se chiar el la usa ei, si atunci au vazut multe locuri frumoase, as vrea si eu uneori sa merg acolo, dar el a spus ca nu mai exista momentul acela, nici locul acela, s-a dus odata cu ei. Ultima oara a rugat-o sa-l insoteasca intr-un drum lung, pe marginea cararilor de langa orase, pe langa mare si munte, si ea l-a insotit. A suspinat adanc pana sa continue povestea, dar mie imi placea atat de mult povestea lui, pentru ca eu o stiam din vorbele sale pe calatoare, o simteam ca pe o prietena, asa cum simti cand citesti o carte pe care o indragesti mult, si incepi sa indragesti un personaj. A continuat apoi si a spus ca de ceva vreme merge singur, ea s-a oprit sa se odihneasca, a fost un drum prea lung ca sa il duca pana la capat, si a zis ca o sa se odihneasca si el in curand, doar nu avea sa mearga toata viata fara oprire. Nici acum nu stiu ce a vrut sa spuna prin odihna, se odihnea si atunci cand vorbea cu mine, dar tot spunea ca era oboist. Am inceput sa ma gandesc la povestea lui si stii care e partea mea preferata? Atunci cand i-a adus cei sase trandafiri, iar ea nu s-a suparat, ea a plecat la drum cu el chiar daca stia ca risca sa primeasca toata viata ei un trandafir mai putin decat trebuie, ea a luat o vaza rosie si a pus sase trandafiri rosii in ea, iar el? El tot spune ca ea a primit sase trandafiri si el l-a primit pe al saptelea. Nu ca e frumos? I-a dat si ea un trandafir, sau poate l-au cumparat impreuna. Vreau si eu uneori sa am un prieten de calatorie care sa imi dea sase trandafiri intr-o vaza rosie si care sa spuna povesti frumoase despre zile frumoase petrecute cu oameni frumosi in locuri frumoase...

Era asa de fericit cand a terminat de povestit incat la oprirea ploii s-a dus la pria florareasa si a luat sase trandafiri intr-o vaza rosie. Apoi nu am mai stat cu el, l-am lasat acolo cu cele sase flori picurate de lacrimile ce I se scurgeau de pe obraji, poate era fericit ca putea sa ii dea din nou sase trandafiri, sau poate ii era dor de partenera lui de calatorie, nu imi amintesc, stiu doar ca atunci cand am plecat l-am vazut privind spre mine, si mi-a zambit, apoi am plecat, nu mi-a mai zambit nimeni de atunci..."

Caseta se terminase de ore bune, eu eram tot in fotoliu si priveam in gol, ma gandeam ca mi-ar placea sa ies din inertie uneori, dar cum sa ajung la destinatie cand gasesti trandafiri peste tot, sub fereastra, peste drum de casa noastra, peste drum de scoala, pe banca in parc, in picturile clasicilor, in sticlutele de parfum, in paharele cu ceai, in briza de langa mare, peste tot, si nicaieri.