Când noaptea-n văzduh s-a răsfrânt,
Ca roua pe iarbă te-ai scurs.
Și-n valea uitării m-ai dus,
Acolo unde doar râuri cu dor curg!
Sămânța durerii în mine ai plantat,
Sămânța din fructul iubirii.
Cu râuri de lacrimi o ud neîncetat,
Și crește, și crește incet —
Asemeni tumorii!
Umbra a tot ce a fost,
O port acum pe drum.
Vazută doar de lumina
Focului din inima făcută scrum.
