Melissa

Capitolul 1

Ma numesc Melissa si am 16 ani. Nu am familie... pot sa zic ca sunt o fata a starzii. Parintii mei m-au abandonat cand m-am nascut. M-au lasat in spital si nu s-au mai interesat de mine. Dupa ce am crescut am ramas pe strazi deoarece nimeni nu ma mai primea... nici macar orfelinatul. Acum incerc sa supravietuiesc. Deoarece este iarna, iar eu nu am nici macar o bluza cu maneca lunga ma ghemuiesc langa o banca si stau acolo pana seara cand ma intind pe jos sau pe banci si ma culc. Este foarte greu, dar nimanui nu ii pasa. Mancare nu am, haine nu am, nimic nu am...uneori ma gandesc ca mai bine e sa mori decat sa suferi atata. Dar pana la urma nu am ce face. O sa lupt! Intr-o zi o doamna foarte draguta pe nume Amily a venit langa mine si m-a intrebat: Fata draga, de ce stai in tricou iarna? Unde iti este familia?
Eu, am inceput sa plang, iar ea a venit langa mine si m-a imbratisat. Nimeni, niciodata nu a mai facut asta. Ma simteam protejata! Atunci, eu mi-am sters lacrimile si am spus suspinand: Eu, nu am f-f-familie! Parintii mei m-au abandonat in spital! Cand femeia a auzit spusele mele, s-a intristat. A zis sa merg cu ea la magazin si imi ia ea niste haine groase , ma aranjeaza si imi cumpara de mancare. Ar fi vrut sa ma adopte, dar sotul ei, din nefericire nu a fost deacord. Eu, m-am atasat mult de ea. O iubeam foarte mult, ba chiar o consideram mama mea! Imi doream sa raman cu ea pentru totdeauna. Cred ca si ea se atasase de mine. Dupa ce mi-a luat o multime de haine dragute, a zis ca o sa treaca cat de des poate prin parc sa ma vada si sa imi mai aduca mancare. Eu mi-am luat la revedere de la ea si i-am multumit pentru tot spunandu-i ca o mai astept. Dupa ce Amily a plecat, eu, mancam din mancarea cumparata si ma bucuram ca macar acum numai inghet si eu de frig. Trecea timpul, iar eu cresteam din ce in ce mai mare, Amily imbatranea si imi zicea adesea: Chiar daca nu o sa mai fiu eu, sa ai grija de tine! Sa fi buna, cuminte si intlegatoare, nu ii baga in seama pe cei ce te batjocoresc! Poate Dumnezeu iti va da si tie o familie si poate chiar o mama mai buna decat am fost eu pentru tine! Tot timpul cand spunea asta ma facea sa plang. Eu aveam 20 de ani acum, iar ea 65. Amily avea cancer. Doctorii i-au spus ca nu au un diagnostic momentan si va trebui operata, insa operatia costa 1000000 $ , iar familia ei si ea nu isi permiteau. Imi era mila de ea! A fost si este singura persoana care m-a ajutat, imbracat si mi-a dat sa mananc! Nu vroiam sa o pierd. Amily m-a invatat sa cant, iar eu acum mergeam in statiile de metrou sau de autobuz, imi cautam un loc si cantam pentru a strange ceva banuti pentru operatia lui Amily. Pana acum aveam 50 $ stransi in 4 zile. Am calculat in mintea mea ca daca mai cant inca 8 zile voi contribuii la operatie cu 150 $, lucru ce ma bucura nespus de mult. Veni vremea in care Amily trebuia operata si avea doar 825300 $. Mai avea nevoie de 174700 $, pe care nu avea de unde sa ii stranga. Operatia avea loc seara. Eu, am fugit de dimineata la metrou si am cantat timp de 3 ore facand 100 $, dupa aia pe la ora 14 am mers la statia de autobuz si am cantat pana la 19 strangand 250 $. Acum, Amily avea 825650 $. Tot nu ii ajungeau. Nu mai stiam ce sa fac!! Stateam si plangem ca o voi pierde pe Amily cea care mi-a fost ca o mama timp de 4 ani. Acum e ora 20,iar Amily s-a dus la spital si i-a intrebat pe medici daca accepta suma de 825650 $ pentru a sustie operatia. Doctorii au acceptat. Amily a intrat in sala de operatii. Operatia dura 2 ore jumate. Ma rugam la Dumnezeu sa ii ajute operatia cu bine si sa fie sanatoasa. Trece ceva timp, iar un doctor iese din cabina. Se indreapta spre sotul lui Amily si ii spune ceva. Eu nu am putut auzi ce i-a zis deoarece stateam ascunsa dupa usa de intrare in coridor ca nu cumva sa ma vada cineva. Trebuia sa stiu cum e Amily... Il vad pe sotul lui Amily care iese din spital trist. Fug dupa el si il intreb cu se simte Amily. El se intoarce si imi spune...