"Doar pentru inima ei" de Deniz Bluemoon

20 10 1
                                    

   Nu întotdeauna un statut social cel puțin decent, te definește ca om. De cele mai multe ori aparențele pot înșela îngrozitor. Cred că pentru mulți este mai mult decât clar, că în ziua de azi trăim într-o societate întoarsă pe dos.

   Ce soluție ai mai putea adopta, odată ce ai rămas fără nimic?
Odată ce ești trădat de persoanele de care te îndoiai cel mai puțin și cărora le purta-i dragoste, cum te-ai simți?

   Rămas în cele din urmă fără nicio alternativă, regele Edward de Moonblood nu mai poate decât să își numească fica cea mare următoarea succesoare la tron.
Dar chiar și așa, nu totul reușește să se aplaneze după voința sa.

   Vannesa Moonblood are totuși ceva special. Crezând cu tărie că te poți căsători și din iubire, cu William Aresenn, un soldat căruia i se încredințează sarcina de ai fi gardă de corp – iar după cum era de așteptat, începe și el să dezvolte sentimente gemene pentru prințesa regentă.

   Însă și în acel moment, a trebuit să apară regele și să strice totul. Cu doar câteva cuvinte, a reușit să spulbere toate visele celor doi îndrăgostiți, dar nu și speranțele.
  Logodna prințesei fusese anunțată cu prințul Vladimir Darkstar, iar de aici incepe cu adevărat povestea noastră.

   O succesiune interminabilă de impedimente se pironesc în calea lor, însă acestea au menirea de a pune la încercare iubirea ce se presupune că o simt unul pentru celălalt. Cât de puternice pot fi sentimentele și cât de departe te pot conduce acestea. Ce poți înfăptui cu puterea lor, ce ai fi in stare sa faci pentru și în numele dragostei – asta vom afla doar delectându-ne cu povestea controversată a scriitoarei noastre user76442248 ce ne va da curs unor întrebări ale căror răspunsuri le vom primi stăruindu-ne și citind cu sârg din gura proaspătă de aer ce o regăsim în acest roman de dragoste.

————————————

  Îl poți numi un cadou de ziua ta, dacă vrei. Azi am avut inspirația de a scrie, iar ca rezultat a ieșit asta.
Nu prea aș vrea să îți cer nimic ca plata.

Îți urez doar La mulți ani încă odată,

Îți urez doar La mulți ani încă odată,

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
✨PROMOVARI✨Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum