Cyrene - The Enchantress

Capitolul I

,, Gloanțele cădeau pe podeaua rece, exact lângă chipul meu ascuns, iar eu îi puteam simți mâna pe spatele meu, și deși nu era momentul, am simțit acei fiori pe care nu voiam să-i simt, mai ales pentru el. M-a tras mai aproape și mi-a pus mâna la gură. L-am mușcat de deget și l-am înjurat în șoaptă, nu aveam nevoie de protecția sa, dimpotrivă, el avea nevoie de a mea."

Dacă crezi că viața e grea, atunci nu am să te mint, ai perfectă dreptate. Și da, știu, viața tuturor e complicată și grea în moduri diferite, dar viața mea este și într-o oarecare măsură ciudată. Vei descoperi și tu pe parcurs că parcă trăiesc într-un roman detectiv.

Părinții mei au avut mereu ușoara obsesie pentru perfecțiune. Totul trebuia să se întâmple exact cum spuneau ei. ,,La 20:00 ești acasă!" Și chiar eram acasă, nu neapărat pentru că au vrut ei asta, ci pentru că din cine știe ce situație încurcată, mereu ajungeam să respect ce spuneau ei.

Și totuși, nu sunt stricți, nu sunt absurzi și mi-au oferit toată libertatea de care am avut nevoie. De aceea m-am antrenat toată viața ca să dau la Academia de poliție, pentru că așa au vrut ei, asta și-au dorit... dar nu pot spune că nu mă încântă ideea de a deveni... detectiv, să zicem. Mereu am fost înclinată spre mistere, ale rezolva... a citi oamenii și a-i opri din a face rău.

***

Am fost dată la școală mai devreme cu un an. De ce vă spun oare chestia asta? Pentru că fac 18 ani la începutul verii, fix atunci când voi da examenul de admitere, și cea mai mare absurditate este faptul că trebuie să am 18 ani împliniți în momentul în care dau probele. Mai sunt câteva luni până atunci, dar am decis să mă duc acum să îmi caut certificatul de naștere în speranța că voi găsi și ceva care să-mi indice ora la care m-am născut... O probă care să îmi permită să pot da probele.

De aceea, în momentul de față, pașii mei apăsați și zgomotoși se îndreaptă spre magazinul de antichități al prietenului părinților mei. Magazinul unchiului Martin, cum îmi place mie să-i spun, a fost proprietatea părinților mei până când au decis să îi închirieze terenul pentru că oricum nu aveau ce face cu el. Așa că, având în vedere că a noastră casă este plină de orice obiect ți-ai putea închipui, părinții mei au decis ca cele mai importante dosare să fie ținute acolo, într-o cameră încuiată... în care oricum nu intră nimeni.

***

În fața magazinului, pe cealaltă parte a străzii, este un magazin de băutură și tutun, pe care câteva din ,,cunoștințele mele" îl frecventează, iar imediat lângă, pe străduța ce se leagă de magazin, o mașină de aprovizionare. Îi fac cu mâna lui Susan, vânzătoarea, iar ea îmi zâmbește în timp ce se apropie de scaunul șoferului, probabil că trebuie să semneze niște acte înainte să descarce marfa...

Clopoțelul plasat deasupra ușii face un zgomot zgâriat, același zgomot pe care mi-l amintesc de mică. Martin mă salută și apoi îmi întinde cheile de la pod, părinții mei l-au anunțat cel mai probabil dinainte că voi veni după documente. Înainte să iau cheile din mâna lui, ceva îmi atrage atenția, așa că privesc în încăpere și observ că tocmai a aprovizionat -mereu găsește cele mai stranii și interesante obiecte, din toate colțurile lumii-. De obicei aprovizionează o dată pe lună... și asta este a doua oară, știu pentru că l-am ajutat să descarce acum o săptămână.

-Marfă nouă? Îl întreb în timp ce chipul meu se holbează suficient de expresiv cat să primesc un răspuns concret.

Spre surprinderea mea, cuvintele spuse mă fac să mă opresc și să procesez informațiile primite:

-Dintre cele mai bune. Băieții cu marfa tocmai plecau. Îmi face un semn discret către mașina de peste stradă, moment în care pot observa cum Susan gesticulează către șofer, lucru care mă face să înțeleg că se ceartă cu acesta. Vânzătoarea pleacă iritată, iar șoferul se uită insistent în direcția noastră. Atunci când observă că l-am ochit, zâmbește strâmb și ne face cu mâna. Și normal că acest lucru mi se pare ciudat, așa că mă întorc cu spatele la el, iau cheile din mâna lui Martin și mă duc spre pod.