Albastru acela era aşa de aproape de mine încât simteam că mă înec, încă dinainte de a cădea. Ochii aceia mă priveau curios şi-mi cercetau mintea fără neruşinare, ca şi cum n-ar fi ştiut dinainte ce gândesc. Era aproape imposibil să fiu acolo după cele întâmplate, dar acel ''aproape'' eram eu, întotdeauna am fost...
-.....şi inconştientă, dar mai ales....
Eram aşa de absorbită de albastru acela marin, de curentul electric care-mi furnica vârfurile degetelor şi de senzaţia aceea de gol din stomac, încât uitasem că mă mustra pentru comportamentul meu.
-Of, mai taci! am oftat exasperată. Ştii ce? Nu regret nimic.
Şi cum aş fi putut să o fac? Ar fi însemnat să renunţ la tot, iar ăsta era preţul pe care nu voiam să-l achit. În viaţă, indiferent dacă vrei sau nu, trebuie să treci prin anumite etape. Ai tendinţa de a spune ''Nimeni nu m-a avertizat'', dar ştii bine că te minţi. Undeva, într-un colţ ascuns al minţii tale, există o plăcuţi cu ''Ai grijă'' pe care mereu ai ignorat-o tocmai pentru adrenalina care-ţi inundă venele de fiecare dată când încalci regulile. Cum e perspectiva de pe partea cealaltă?
Întâmplările peste care viaţa te-a forţat să treci sunt incomparabile cu cele peste care ai vrut să treci. Aş putea spune că am învăţat să trec peste toate, că oamenii nu mă mai dezamăgesc şi că nu o să mai vărs nicio lacrimă, dar prefer să fiu sinceră cu mine. Durerea nu e o boală, e un medicament. Depinde de tine să descoperi ce vindecă.
-Da' măcar să mă asculţi....
-O seară fără lună, am spus absentă.
Şi a tăcut. Ştie ce vreau, ce gândesc....ce simt. Luna nu e simbolul iubirii, nu e regina nopţii. Pentru mine, cele mai frumoase nopţi sunt cele fără lună. Simţurile îţi sunt alerte. Mirosul lui îmi inundă plămânii, iar eu îl las. Adie vântul, îmi împrăştie părul peste faţă. Degetele lui îmi atinge uşor braţul, lăsând în urma lor pielea furnicată.
Morţile persoanelor dragi mie, transormarea mea, prima dragoste....toate acestea sunt prea importante ca să treci peste. Îmi las capul pe spate şi inspir cu nesaţ. Las cuvintele să-mi iasă cu un oftat, aproape un şuierat...
-Sunt regina lor....a Eifernilor.
CITEȘTI
Gardienii Dorințelor
FantasyDivorțul părinților urmat de moartea mamei, aproape o aduce pe Gabriela în pragul nebuniei. Ce o împiedică să treacă granița durerii și să-și ia viața? Ochii aceia verzi, pielea aceea de un albastru închis și un nume. Mihail. Odată cu apariția lui...
