Gardienii Dorințelor

Capitolul I

ț'’Non so piu cosa son, Cosa Facto’’ (Mozart-Figaro)

 Alcool îmi alunecă încet pe gât-îl ardea. Este a doua zi în care mă înec în alcool, în care încerc să uit de tot, de toţi. Ultimii doi ani din viaţa mea au trecut atât de greu, încât simt că am să mor curând de bătrâneţe. Părinţii mei au divorțat, mama mutându-se în Anglia. Tata….s-a recăsătorit la puţin timp după plecarea mamei, arătând în felul acesta cât de mult o preţuia. Noua lui soţie are grijă să-mi facă viaţa un calvar şi să-l întoarcă mereu pe tata împotriva mea. Odată chiar m-a dus la medic pentru un control, au crezut că sunt nebună. De parcă dacă tunzi pe cineva în somn înseamnă că ai un stol în cap. Nu, înseamnă că îți disprețuiești mama vitregă. Și-a meritat-o cu vârf și îndesat. Acum cred că o să se gândească de două ori înainte să mă numească târfuliţă doar pentru că ies în cluburi.

Singurele clipe în care simt că pot să fiu eu, sunt atunci când sunt cu prietenii mei cei mai buni: Caro, numele ei adevărat fiind Carolina-prietena mea din copilărie, Margaret-bătăuşa şcolii şi Petru-creierul grupului. Ca orice adolescentă nebună după băieţi şi cu hormonii în floare, am şi o persoană care-mi tăie răsuflarea şi care-mi amintești că nu totul e gri. Acea persoană este Daniel, iubitul meu. L-am cunoscut în primul an de liceu, când a venit la ora de sport ca să ne înveţe să jucăm volei. Neîndemânarea mea şi forţa brută de care dispuneam, a făcut mingea să-l lovească atât de tare în timpul meciului, încât i-am dat sângele pe nas. De atunci tachinările au fost la ordinea zilei, dar un cuplu devenisem cu două luni înainte de a-l cunoaşte pe Eric. Dar lucrurile deja s-au schimbat între noi,…şi nu tocmai în bine.

 Hotarâtă să ies din casă, am coborât încet scările, sperând să nu mă întâlnesc Mara. Când în sfârşit am ajuns la uşă , încercând să o deschid, am auzit o voce hârjâită în spatele meu.

-Găbița, mamă! Unde crezi că te duci la ora asta?

Mara este mai tânără decât tata cu doisprezece ani, dar asta nu a împiedicat-o să se mărite cu el, cel puţin nu cât au fost bani la mijloc. Întotdeauna am avut o legătură puternică cu tata, dar de când apăruse ea în viaţa lui, tata s-a preocupat doar de fericirea ei, pe mine lăsându-mă să mă descurc cum pot. Avea vaga impresie că, dacă îmi dă bani, îmi dă fericire. Mă ‘’educa’’ doar când îi răneam orgoliul prinţesei lui.

Mi-am întors capul uşor în direcţia ei şi m-am uitat la buzele ei colorate într-un roşu aprins, evitând astfel să mă uit în ochii ei de un căprui banal.

-Unde aş putea să mă duc? Să mă întâlnesc cu Caro.

Am pus mâna pe clanţă, pregătindu-mă să ies. M-a apuc de mână şi m-a tras înapoi, zgâriindu-mă uşor cu unghiile ei lungi şi false.

-Nu aşa de repede, domnişorico!

-Dă-mi drumul! am spus mai mult mârâind, decât vorbind.

-Nu-mi vorbi pe tonul ăsta!

-Dacă nu-mi dai drumul, am spus începând deja să mă enervez, o să-ţi fac un machiaj care te va ţine o lună. Promit!

Auzind asta, şi-a slăbit strânsoarea şi a adăugat cu o îngrijorare prefăcută:
         -Stai măcar să mănânci, ţi-am pregătit chiar eu masa, a adăugat cu un zâmbet machiavelic.

Talentele ei culinare lăsau de dorit, nu m-aş fi mirat dacă mâncarea ei ar fi topit metalul.

-Nu, mulţumesc. Prefer să mănânc gunoaie.

Apoi am ieşit şi am luat-o la fugă pe străzile oraşului. În loc să mă întâlnesc cu prieteni mei, am fugit în parc şi m-am dus într-un loc pe unde trecea puțină lume, iar cei care mă găseau acolo, îmi cereau ajutorul-se rătăceau.