Avariage

Diminețile mele încep mai devreme în ultimele luni, mă neglijează acest ultim an de liceu, fratele meu nu are această problemă, fiind un geniu, e mai mic ca mine cu 2 ani dar e cu mine în clasa a XII - a.

Mă trezesc în cameră e întuneric, iau telefonul să văd cât e ceasul, cum mă așteptam nu mai devreme de 03:30.

Astăzi echipa mea de Rugby, de la University Ahawa avem unul din meciurile ce ne vor califica pentru semifinalele de anul aceasta.
Am bază mare în cel mai bun prieten al meu Edward Tonetto.

Îmi fac rutina de dimineață, între timp se trezește și Christian.

- Ce faci geniule? spun pe un ton ironic.

- Da, i-ar ești prea matinal și ai chef de mișto?

- Încerc să mă pun într-un vibe bun pentru meciul de astăzi.

- A... Uitasem, baftă, am prea multe pe cap cu concursul acela de științe, sunt așteptări... (soneria) mari, am vrut să zic. Așteaptă.

- Aștepți pe cineva?

- Oho, 'Neața (Roland Hissore) verișori mei dragi, ziceam să pornim împreună spre liceu azi.

- Hai să luăm micul dejun și plecăm.

Odată ajunși la liceu, fiecare merge spre dulapul lui. Iar trece prin fața mea Angela Lorenn, șefa echipei de majorete din liceu, îmi place atitudinea ei... Dar parfumul acela de trandafir ușor amărui, îmi dă simțurile peste cap, lasă o pauză în mintea mea, mă uit la ea, și-mi zâmbește.

- Hei căpitanule, vrem victoria!

Mă rușinez și îi zâmbesc emoționat, deschid ușa la dulap ca să-i blochez privirea dar vine spre mine.

- Vorbeam cu tine, mă ignori?

- Nu, nu dar... Nu ai mai făcut-o.

- Știu că e un meci important, revinoți
în fire, astăzi avem atitudine de campioni. Da căpitane?

E atât de sexy, încât nu o pot lua decât cu conotație sexuală dar ea clar doar e prietenoasă.

- Da... Câștigăm, nu?

Spun deluzoriu...

- Bine așa să faci, ne vedem la meci.

Apare Edward exact la timp să nu am timp să mă gândesc prea mult la acest schimb de replici.

- O zi mare, așa-i? Întreabă Edward fericit.

- Mai mare decât crezi. Spun eu îndreptându-mi privirea spre pantaloni mei.

La ora 12:30, suntem toți pe teren așteptăm fluierul de start. Eu joc cu numărul 23, Edy cu numărul 11, are loc prima pasă și merge către careul adversarilor înscriind fără probleme.
Toată lumea îl aclamă, a fost senzațional a înscris în mai puțin de 2 minute, ajungem în ultimele minute ale meciului suntem la egalitate și înainte fluierul final mingea aruncată de mine înscrie. Noi suntem Royali și luptam cu Hoinari, am învins cu 33-31. Dar amenințările ce de obicei veneau în afară careului încep de pe acum. Ambele echipe au vrut să se încăiere pe teren dar le-am spus a lor mei să se retragă, ne ocupăm de ei afară. Macendo Otatti căpitanul Hoinarilor vine și ne spune sa fixam o ora astăzi sa ne rezolvam aceste neînțelegeri, a cerut interval cu mine, ii spun la 20:00 sa fii în fața liceului tău University Kabrito.
Pe drum către casă trec pe lângă un magazin de electronice unde aud ceva legat de o ploaie de meteoriți, dar merg în drumul meu atât fericit ca am câștigat dar și supărat ca nu era singura victorie de care aveam nevoie azi.

A think I'm falling in looove... Sună telefonul,
-Alo, da?

- Bă Edy sunt nu am avut de la cine sa te sun zi mersi acum ai numărul lui Angela, nu te du' singur să te bați cu Macando, te aștept acolo.

Ajung acasă și îmi aduc aminte ca Christian lucrează la ceva mănușă pentru concursul lui de știință, o mănușă neagră cu roșu până la cot făcută din oțel inoxidabil, zic numa bună să mă bat cu ei. Ajung în subsol unde-și ține Christian lucrurile o pun pe mână, o probez și când dau să plec apare el.

- Ce faci cu aia? Pune-o la loc lucrez la ea de luni de zile.

- O împrumutam sa căpăcesc niște prieteni.

Și începem sa tragem amândoi de ea, când prin geam trece un fulger ce lovește mănușă și ne pune pe amândoi la pământ.