infuzie

catinca

În depărtare, o ușă scârțâie în singurătate.

Nimic nu mai arată așa cum îmi amintesc și nu mă pot abține din a mă întreba, probabil zadarnic, dacă bucățile astea de praf cosmic sunt de fapt bucăți din Catinca, așteptând să se unească într-o stea. Care să luceasca în Eufrat.

Catinca mi-a povestit că s-au iubit. Cumva. Eufrat era foarte îndrăgostit de Tigru. Și totuși.

Vedeți voi, Catinca era nebună. Nu știu să numesc exact, dar eu și Catinca am împărțit mereu aceeași farfurie înflorită de dureri. Cine mai știe de ce natură erau. Catinca era cea mai proastă dintre noi. Așa ne zicea luna. Luna împărțea și ea cu soarele o farfurie de fantasme dureroase, le numeau amintiri, le mâncau în fiecare seară, ziceau: unde sunt pare vremurile de demult (când ne iubeam).

Adevărul e că luna este cea care ne dezbină. Că doar aceasta este originea ei. Menirea ei ar zice alții. Oamenii sunt făcuți din lut, deci îi îngropam. Luna e ruptă din pământ. Deci pământul și luna sunt adam și eva. Adam și Eva se urăsc. Luna trage de pământ s-o mai iubească. Pământul e nestatornic, imprevizibil, muribund și dependent de ea.

Așa e și Catinca. Dependentă de farfuria de demențe din fața noastă.

În timp ce pe noi, muritorii, nesemnificativii oameni din peșteră, chinuiții urmași ai oxigenului, suntem alinați de bătăi de inimă, Catinca este alinata de un sunet dezechilibrat, brutal, o nebunie de nuanțe de roz și negru amestecate ca să formeze verde. Catincai nu-i place mâncarea. Sau apa. Sau soarele. Catincai îi plac nopțile. Marea. Găurile negre.

Eu cred că Catinca era prea dezechilibrată ca să cuprindă vreodată sensul unei găuri negre, probabil acesta este şi motivul pentru care a dispărut într-o zi şi nu s-a mai întors niciodată. În absența ei, farfuria cu nebunii a devenit din ce în ce mai plină, deci am aruncat-o. Mănânc acum demențe doar din interiorul meu, bănuiesc că e mai bine aşa, nebuniile Catincăi erau oricum prea intense pentru mintea mea umană.

Nebuniile Magdalenei totuşi, le aspir fără niciun gând, le consum de parcă sunt chiar ale mele.