24:00 #2 Bolnavi Amândoi

Andreea - Diavolul e tatuat

M-am săturat să mă plâng. Mă simt arhiplină de tot ce înseamnă nevoia de a avea, de a schimba, de a dori, de a fi nedreptățită și lista poate continua. Aș putea risca și aș duce-o spre infinit, fiindcă mă văd capabilă. Sunt o plângăcioasă. Am fost o victimă și, deși mi-am păstrat minim o mască pentru fiecare zi de azi, am rămas o victimă. Nu am reușit să scap din cercul vicios în care am alergat și mă alergam, sperând să mă găsesc, când eu simțeam doar că mă pierd. Și am pus punct. Am rupt cercul, devenind o figură geometrică abstractă, fără formă sau definiție, pregătită să fie descoperită. Și asta am început să fac. Am pus piciorul în prag și am renunțat să mă mai plâng.

Totul a început de ziua mea, acum câteva săptămâni, când am primit cadou un card gold prin poștă. Nu era nicio felicitare cu un sec „La mulți ani", dar nu m-a surprins. A fost momentul în care cearta cu tata a explodat în ceva ce nu mai putea fi evitat. Dacă începusem să renunț la orgoliu și decisesem să-i vorbesc, după ziua mea de naștere totul a escaladat și am răbufnit foarte urât, astfel că mi-am așezat cardurile de la ei într-un portofel mai vechi, iar mașina am pus-o pe Olx. Am vândut frumusețea de Audi și mi-am luat o sumă frumușică pe ea, din care am reușit să-mi iau o Pisicuță, un BMW seria trei, din 2011 care vibrează atunci când ating accelerația. Mi-am porționat banii, așa încât să pot trăi cât de cât decent până o să-mi găsesc un loc de muncă.

Decizia mea a surprins-o pe Eva, prietena mea cea mai bună, și a fost destul de sceptică atunci când i-am spus că îmi doresc să mă mut din apartamentul lor. George, iubitul ei pe care l-a cunoscut pe o platformă online de jocuri și care a devenit sufletul său pereche, mă susține și îmi înțelege nevoia de a deveni oarecum independentă. Eva nu e sigură că sunt pregătită, mai ales că ne-am mutat în București de doar două luni și încă nu am reușit să mă obișnuiesc cu orașul. Dar trebuia să o fac.

Ei sunt plecați în vacanță în Thassos și, de dinaintea plecării lor, am studiat piața imobiliarelor, iar de câteva zile am început să caut o locuință. Îmi este dor de GPS-ul de pe fosta mașină, dar nici Google Maps nu e o opțiune prea rea. M-am acomodat cu el, însă nu pot accepta ideea de a renunța. Am văzut patru apartamente care intrau în bugetul meu, dar toate erau deplorabile. Acum sunt în căutarea adresei apartamentului cu numărul cinci și, la cât de împrăștiată sunt cu tot cu memoria mea de pește de acvariu, nu îmi pot aminti ora exactă de întâlnire. Să fie 13 sau ora trei după amiaza?

Oftez și pornesc când semaforul se face verde, evitând să fiu claxonată și virez spre stânga, urmărind cu coada ochiului traseul de pe telefon.

Nu am înțeles exact ce mi-a spus proprietarul, știu doar că nu o să locuiesc singură, fiind un apartament cu trei camere, însă nu știu dacă sunt încântată sau ba de această idee. Când mi-am vândut mașina, hotărâtă să-mi schimb stilul de viață pe ceva care mi se potrivește, am promis să încerc să acord șanse oamenilor. Îi iubesc pe Eva și George, însă ei sunt un cuplu, iar eu nu-i pot sufoca cu nevoia mea de atenție. Trebuie să măresc cercul de prieteni. Poate chiar să îmi găsesc și un iubit.

Pufnesc și ridic din umeri, râzând de gândul ridicol. Da. Aș acorda o șansă și unui bărbat, dacă aș reuși cumva să mă împiedic de el și să îmi placă. Dacă în primii ani de după incident mă jucam cu ei și le arătam ceea ce voiau să vadă, lăsându-i ulterior cu ochii în soare, acum mi-am epuizat răbdarea pe acest rol.

Am obosit și nu mai pot să mă prefac pentru ei. Acum doar îi ignor și le dau flit, deoarece niciunul nu-mi poate atrage cu adevărat atenția, nu mai vorbesc de un interes față de persoana lor.

George glumește, spunând că sunt pretențioasă, iar Eva susține cu certitudine că jumătatea mea e în drum spre mine, că o să mă împiedic de el când nici nu mă aștept. Însă Eva a devenit o romantică incurabilă și eu am renunțat de mult la visurile imposibile.