Încă 5 minute și ora de chimie se va termina. Sincer, este materia mea preferată, dar vreau acasă. Este vineri, asta înseamnă că trebuie să merg la servici. Poate vă întrebați , cum de o fată care merge la liceu , lucrează? Păi, este o poveste destul de lungă și nu vreau să devin din nou tristă..
Îmi notam câte ceva în caiet când cineva a aruncat cu o bucată de hârtie în mine, aceasta căzând. Am ridicat-o și am deschis-o.
"Ratato, iar ți-ai luat hainele din gunoi sau așa sunt ele?-Taylor"
Am oftat și m-am uitat la hainele mele. Ce au? Sunt negre, blugi negri, un tricou negru și un hanorac negru cu steluțe gri. Mi-am îndreptat privirea spre Taylor care râdea silențios împreună cu încă două fete, Cara și Laura. Mereu m-au urât și nu știu de ce, defapt, nimeni nu mă prea place aici. Singurul meu prieten aici este Beck. El era singurul care îmi știa povestea, el era singurul care știa când sunt tristă, fericită sau în cel mai rău caz, nervoasă. Am început să zâmbesc gândindu-mă la el, așteptându-mă acum în curtea școlii deoarece el niciodată nu are chef să stea vinerea la ultima oră. Când am vrut să îmi scot telefonul din buzunarul blugilor, o altă bucată de hârtie m-a lovit, căzând din nou. Am ridicat-o și mă uitam la Taylor cum râde.
"Fericirea e scumpă, dragă. Eu zic să nu zâmbești, că pun pariu că nu ai bani nici măcar de unul.-Taylor"
Zâmbetul îmi pierise de mult timp, de ce fac asta? Chiar așa de oribilă sunt încât merit asta?
Am auzit soneria clopoțelului și mai aveam puțin și plângeam. Mi-am băgat cărțile în ghiozdan și am plecat prima din clasă. Practic zburam pe hol când am simțit cum pantalonii mei vibrează. Am scos telefonul din pantaloni și un mic zâmbet s-a imprimat pe fața mea.
"Eu sunt în curtea școlii, tu unde dracu ești?-Beck xx"
Mi-am dat jucăuș ochii peste cap, înjură mereu și am început și eu să fac asta.
"Așteaptă puțin, vin acum.-Melanie xx"
---
"Salut puștoaico."a spus Beck zâmbind
Am zâmbit ușor și l-am îmbrățișat. Am vrut să mă retrag, dar el m-a oprit.
"Vreau doar să mai stai puțin, te rog.."a șoptit el puțin trist
Am dat din cap în semn de 'da'. Am stat așa cred că 2 minute întregi. Se auzeau doar respirațiile noastre.
"S-a întâmplat ceva, astăzi nu arăți așa de bine?"am spus eu puțin speriată de răspuns
El a zâmbit amar. Clar , era foarte clar , se întâmplase ceva.
"Beck, suntem prieteni de aproape 2 ani, ce s-a întâmplat așa de grav? Ști prea bine că îmi poți spune absolut orice."am spus eu zâmbind forțat
Și-a ridicat privirea. Se uita în ochii mei, la naiba cu ochii lui căprui. A oftat puternic.
"Melanie, e-eu.."a spus el bâlbâindu-se
"La naiba odată Beck, spune dracului odată ce se întâmplă!"am strigat eu la el, acesta tresărind
Se uita nervos la mine, maxilarul său fiind încleștat. A, okay deci el e cel nervos aici.
"Chiar vrei să ști?"a spus el cu teamă în glas
Am dat din cap în semn de 'da'.
"Am primit o bursă. Plec la Roma peste 2 zile."a spus el repede
Și în acel moment toată lumea mea s-a distrus. Asta era, el a primit o bursă, el o să plece, el o să mă părăsească exact cum au făcut și restul. În momentul ăla îmi venea să urlu la el, să îi spun că îl urăsc, dar nu puteam. Nu, chiar nu puteam, aș fi o scorpie fără scrupule dacă i-aș spune asta.
Am zâmbit amar și mi-am coborât privirea, acum bocancii mei fiind mult mai interesanți.
"Păi, felicitări."am spus eu zâmbind fals
"Puștoaico, eu.."a vrut el să spună ceva dar l-am oprit
"Taci, la naiba doar taci!"am țipat eu
Se uita la mine, avea o privire așa de tristă..
"Melanie, eu nu-"
"O să mă părăsești așa cum au făcut-o toți, Beck! La naiba, chiar am crezut că.."am vrut să continui, dar nu puteam , am rămas fără glas
Lacrimile curgeau ca și o cascadă pe obrajii mei, dar chiar nu mă interesa dacă cineva mă vedea.
"Melanie, te rog eu-"a vrut să spună ceva dar nu l-am lăsat
"Du-te, nu poți irosii șansa asta."am râs nervos "Am crezut că, nu știu..am crezut că nu o să mă lași, cum au făcut restul."
"Melanie, dar promit că o să vin în vizită."a spus el cu speranță în glas
Știam prea bine că spune asta doar ca să mă consoleze, dar nu era adevarăt, el chiar o să mă uite.
Am râs nervos.
"Beck, nu are rost să ne mințim, să facem promisiuni fără sens, pe care nu o să le poți îndeplini, okay?"am spus eu cu lacrimi în ochi
"Melanie, la naiba ai un comportament de curvă în momentul de față."a spus el și după aceea a realizat ce a spus
Și-a pus mâna la gură și pupilele s-au mărit ca la pisici. Mi-am coborât privirea. Chiar eram una? Adică, nu am avut niciodată un iubit, dar odată la 15 ani l-am sărutat pe Beck deoarece el credea că sunt lesbi și a trebuit să îi dovedesc cumva că nu sunt.
"Melanie, scumpo eu nu am vrut să-"
"Să te ia dracu Beck! Zici că nu ai vrut să îmi zici că sunt o târfă, dar asta ai făcut!"am urlat eu la el
"Melanie, încetează eu-"dar nu a mai avut timp să zică ceva deoarece i-am dat o palmă peste față
În momentul acela am realizat ce am făcut. Lacrimile încă erau prezente pe chipul meu.
"Te iubesc, Beck."am șoptit eu, după care am fugit din curtea școlii
Îi auzeam urletele să mă întorc,dar nu am să o fac. În scurt timp am ajuns acasă și aceeași imagine ca de dimineață: Andrew stând pe canapea mort de beat. Fratele meu, mai mare ca mine cu doi ani, îmi dă "cele mai bune exemple din lume".
Am oftat și mi-am dat hanoracul jos. Nu pot să cred, Beck, el chiar va pleca. Lacrimile încă erau prezente, iar privirea mi-a căzut pe o fotografie cu părinții mei. Eram eu, mama, tata, Andrew și cățelul nostru Felix. Am început să plâng silențios deoarece nu vroiam să îl trezesc pe Andrew, îmi era frică să nu se înfurie și să nu îmi dea una peste față. Mi-am aruncat geanta pe podea și am fugit spre camera mea.
Am închis ușa încet și am început să plâng. Telefonul meu vibra, semn că mă sună cineva. Știam prea bine că era Beck, deoarece singurele persoane care aveau numărul meu erau el, Andrew și Linda, șefa mea de la servici.
Am ignorat toate apelurile de la Beck și m-am uitat la ceas. 14:58. La 15:40 trebuie să fiu la servici, dar chiar nu îmi pasă. Azi probabil nu o să merg, nu am dispoziția necesară.
"Târfă."era Andrew
----
"Îți mulțumesc mult Linda, promit că duminică la ora 07:00 am sunt acolo."am zis eu în timp ce strângeam cioburile farfuriilor aruncate de Andrew.
"Nu ai pentru ce Melanie, vorbim mai încolo, la revedere !"
Am închis telefonul aruncându-l pe canapea, dar nu am apucat pentru că..
—————-
ok, e 2018 și am început iar sa postez de plictiseala
CITEȘTI
Pure lips(h.s f.f)
Fanfiction"Ești ciudată."a spus el zâmbind M-am încruntat. De ce zâmbea? "Sunt un dezastru."am spus eu zâmbind amar "Aș vrea să fi dezastrul meu." --- Cel mai întunecat loc din Londra este pădurea de lângă ea. De ce? Cine intră acolo, nu iese viu. Acolo este...
