Compania, la care sunt angajat, angajează practicanți pe timpul vacanței de vară. Printre ei se numără și o fată. Tocmai termină clasa a unsprezecea și abia 18 ani împliniți.
Era o fată simplă, nu cu machiaje, nu cu unghii de diferite culori, era așa, mai clasică. Avea un corp slim, fața lunguiață, părul lung și creț, înaltă până în umerii mei. Felul ei de-a fi era atrăgător, puțin timidă.
Trec multe zile lucrând alături de ea. Era ascultătoare, mai vorbeam serios, mai vorbeam prostii, ne înțelegem perfect.
Într-o vineri, către seară, sunt plictisit și fără chef de numai. Cum aveam numărul ei personal în scop de servici, îi scriu un mesaj. Nu am ce pierde! Vreau să scap de acest aer blocat ce mă înconjoară!
-Ce faci?
-Bine, acasă.
-Și eu, la fel. Mă plictisesc.
-Mă uit la un film.
-M-aș uita și eu la film și aș bea o cafea! Dar nu singur! Dacă nu sunt prea insistent te invit pe la mine!
-Nu deloc!
-Ok.
-Bine, răspunse fără să stea mult pe gânduri.
I-am scris un mesaj imediat adresa unde locuiesc. Trecusem peste acel moment de monotonie.
Pun de cafea de-ndată. Practicanta locuia în același cartier cu mine, la câteva minute distanță. Numai bine că și ajunse:
-Poftim, o invit înăuntru.
-Mersi, zise cu un glas subțire.
O poftesc în bucătărie. Torn cafea în cești. Sorbim puțin amândoi.
-Nu știam că locuiești în zonă!
-Nici eu de tine.
-Sper că nu ți-am răpit timpul!
-Nu, deloc.
Cafeaua fiind gata, o invit în cameră. Mă deplasez în spatele ei. Ne apropiem de birou, unde calculatorul este deja pornit. Îmi fixez mâinile pe șoldurile ei. Mă așez primul. Apoi ea, pe picioarele mele. Îi simt parfumul proaspăt pulverizat. Tremura puțin.
-E răcoroasă camera asta de fel.
-Puțin, mă aprobă timid.
Mai cu ochii în calculator, mai cu ochii unul la altul, ne placem din priviri. Pe sub tricou, la spate, mana mea se întinde și desface clipsul de la sutien. Cealaltă mână o fixez pe abdomen. O mângâi. Apoi, urc repede la piept. Mă urmărește în de-aproape. Sânul drept i se umbrește sub palma mea. Cu mâna fixă în barba ei, o atrag înspre mine. Buzele noastre fac contact. Amândurora ne erau uscate. Presez puternic înspre ea. Îi invadez cavitatea bucală. Se conformează imediat. Ne-am sărutat îndelung.
Ne ridicăm în picioare amândoi. O dezbrac până la brâu. La fel și eu. Mă aplec și sărut sânii mici. Sfârcurile, mai pronunțate, le stimulez cu vârful limbii. Apoi le umezesc. De două-trei ori. S-au întărit. În tot acest timp m-am dezbrăcat de tot. Penisul meu erect este în așteptare, pregătit.
Practicanta se rușină pe moment, când în ochii ei mi se oglindește penisul. Nu o las să facă nimic momentan, eu continui să o dezbrac liniștit. Fără chiloței fiind, descopăr o păsărică păroasă, perfect contopindu-se cu tenul închis. Părul pubian era scurt și des. Tenul de culoare închisă îi delimita plăcut întreaga zonă intimă.
Suntem lipiți unul de celălalt. Ne sărutăm pasional. Îi strâng cu putere posteriorul moale. Penisul meu este prizonier și fixat între picioarele practicantei. Cobor să o sărut pe gât, pe amândouă părțile. O coordonez către pat. Ne dezlipim și se așează pe marginea patului. Scot de sub pernă un pliculeț. Până îl deschid las penisul în mâinile ei. Privea rușinos în ochii mei cât timp îl mângâia leneș. O mai las puțin și întind prezervativul. Suntem pregătiți amândoi.
Nu știu exact ce preferințe are! Însă, poziția misionarului ar trebui să nu ne dezamăgească pe nici unul. Întinsă pe spate îi așez o perinuță sub fund. Vreau ca penetrarea să fie cât mai adâncă. Deasupra ei fiind, sunt sprijinit în mâini și o penetrez încet.
La început am simțit abdomenul ei încordat. După câteva intrări și ieșiri se relaxă, trupul îi era moale. Nu știu cum a fost în restul actelor sexuale, însă, acum era udă din plin, lichidul ei vaginal mă răcorea plăcut. Acel vagin strâmt nu mai opunea rezistență. Am continuat să o pentrez într-un ritm calm. O priveam în continuu. Îi urmăream îndeaproape gesturile.
Ritmul penetrării se accelera de la sine. Mai cu pauză, mai constant... Stau întins pe spate. Practicanta se arcuiește după mine, pe partea dreaptă. Nu spune nimic, doar mă privește. Îi ating sfârcurile. Mă joc puțin cu ele. Este atentă la gesturile mele în continuare. Nu ezit și cobor mâna la păsărică. O mângâi. Îmi face loc ridicând puțin piciorul. Insist mai mult și îi excit bine clitorisul. Se frământă, semn bun. Tremură, vibrează, nici ea nu mai știe.
Mă ridic din pat. O ajut și pe ea. Întind un cearceaf subțire, adunat în două, pe jumătate de masă.
-Așează-te aici! îi zic făcându-i semn.
Se așeză către mijlocul mesei.
-Nu așa de mult, mai aproape de margine! zâmbesc.
Așez două scaune, unul în stânga, celălalt în dreapta. Sta astfel deschisă cu picioarele râzămate pe aceste scaune și cu fundul cât mai puțin pe suprafața mesei.
-Lăsă-te pe spate și întinde-te!
Se așeză precum sistem.
Am acum în prim plan întreaga ei păsărică. Sunt tot mai aproape de ea. Vaginul umed îmi găzduiește adânc penisul. Cu mâinile pe după picioarele ei o susțin fix pe colțul mesei. Folosesc un ritm constant. Practicanta se încruntă plăcut. Simt mirosul ei natural care se degajă în jur.
Momentul mult așteptat se aproprie. Eliberez sperma puternic. Vârful prezervativului este plin. Mă opresc brusc. Mușchii vaginali opun și ei rezistență. Dau jos prezervativul și îl fac dispărut la toaletă. Revin înapoi.
-Cum te simți?
-Plăcut.
Primi imediat un mesaj. Nu o întreb și nici nu sunt curios de la cine este. Se îmbracă repede și plecă în grabă, dar nu înainte de a-mi oferi un ultim sărut.
-Vorbim, îi zic în timp ce cobora scările.
Zise ea ceva, însă nu prea am înțeles ce anume, căci zgomotul pașilor îi astupă vocea subțire.