MISTAKE || Taekook

☆ 3 ☆

Am pierdut șirul minutelor de când liniștea se așternuse între noi.

Aș fi zis ceva dar Tae mergea posomorât lângă mine și era atât de încruntat încât îmi era și teamă să deschid gura.

Nu știam ce i se întâmpla și am învățat că e mai bine să rămân tăcut și să nu-i pun întrebări... Nu-i plăcea deloc să vorbească despre ce i se întâmplă.

Tae e un băiat complicat, poate de aceea și atrage atâtea fete în jurul lui. Nu știu de ce dar femeilor le plac bărbații complicați...
La fel i-au plăcut și mamei mele care a fugit de acasă cu unul dintre prietenii tatei care de abia ce ieșise din închisoare. Tata l-a lăsat să stea la noi pentru un timp și deși mama inițial nu a fost de acord, a acceptat în cele din urmă de dragul tatei. Cred că niciunul dintre ei nu se aștepta la ce urma să se întâmple și nici acum nu știu exact cum s-a ajuns la asta, tot ce știu este că mama ne-a părăsit iar viața mea a devenit un calvar de atunci.
Mă întreb uneori dacă mă mai iubește sau măcar dacă își mai aduce aminte de mine... Poate sunt demn de milă dar uneori simt cum tânjesc după un strop de afecțiune, de aceea mă mulțumesc cu firimiturile de afecțiune și atenție pe care le primesc de la Taehyung.

Mi-am întors privirea spre el și fără să-mi dau seama, am început să mă pierd în frumusețea chipului său. Taehyung mereu a fost frumos, încă de când era mic iar când a crescut doar a devenit și mai frumos.
Mă obișnuisem prea mult cu felul în care arăta dar în unele momente precum acesta, pur și simplu rămâneam blocat privindu-l. Poate că erau frumoasele umbre ale serii sau poate lumina difuză... Nu-mi dădeam seama ce era dar nu-mi puteam lua ochii de la el.

Niciodată n-am putut să-l citesc, mi-a fost mereu  greu să-mi dau seama ce simte, ce gândește. Aș fi vrut să-l întreb chiar acum dar teama că ar putea răbufni, m-a făcut să îmi țin gura închisă.

Am ajuns acasă și am răsuflat ușurat văzând luminile stinse. Deci nu era acasă.
Asta însemna că era la femeia aceea.
Mi-aș fi dorit atât de mult să rămână la ea pentru totdeauna.

-Suntem singuri, întreabă Taehyung când intră și se descalță de tenișii săi iar eu aprob scurt din cap.

-Vrei să bei ceva, îți e foame, întreb iar el zâmbește ușor înainte de a veni mai aproape de mine.

-Nu, nu vreau decât să dorm dar mulțumesc pentru grijă, rostește și urcă scările spre camera mea, ca și cum ar fi fost propria lui casă.

Îl urmez și când ajung în cameră, îl văd deja tolănit în pat iar imaginea mă face să zâmbesc scurt. Îmi dau jos jacheta și încerc să mă așez în pat, în locul insuficient pe care îl lăsase pentru mine. Îl împing puțin dar rămâne nemișcat, astfel că insist, înjurându-l printre dinți când nemernicul opune rezistență.

-O să mă pun peste tine dacă nu te dai, ameninț iar el doar zâmbește.

-Ia pune-te, mă provoacă și pufnesc.

Ce crede, că nu am curaj?

M-am încruntat privindu-i zâmbetul ștrengar și m-am aruncat peste el, făcându-l să geamă și să se strâmbe de durere.

-Ce dracu', spune după ce-și recapătă respirația și râd înfundat în umărul său.

Îmi ridic chipul pentru a-l privi și continui să zâmbesc când îi văd expresia îndurerată.

Râd și mă sprijin în mâini pentru a mă ridica de pe el. Deja îl chinuisem destul.

Încerc să mă ridic iar el mă simte și își deschide ochii, cuprinzându-mi talia în același timp.