5. Daniela Z.

24 4 0
                                    

              Mi-am băut cafeluța de dimineață, mi-am mâncat micul dejun și mi-am zis că ar merge un desert. Așa că, ce e mai bine decât ceva dulce cu fucte, acum după masă? Dar cu cine să-l împart pe acesta?

             Mi-am zis și m-am întristat puțin. Dar când mi-am amintit că mai am câteva persoane cărora le-am promis un răspuns pentru cerința lor de interviu, am știut ce am de făcut. Așa că am scos telefonul din buzunar și-am tastat un mesaj, trimițându-i-l Danielei Zagrean , știind că aceasta îmi va răspunde afirmativ la întrebarea: „Ești pregătită să împărțim un dulce împreună?" Ceia ce a și făcut, iar eu îi sunt recunoscătoare pentru asta.

             Așa că, iată discuția noastră la un pahar de dulce. Nu uitați de vot, părere și share-urie a interviurlui, făcând toate astea printr-un clic pe steluța din stânga ecranului, comm în secțiunea de mai jos.

Bună și bun venit la acest interviu. Cu ce dulce vrei să te servesc?

Bine te-am găsit! A-și dori un cremeș dacă se poate.

Binânțeles, imediat.

Poftă bună îți doresc! zic și-i așez în față prăjitura dorită

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Poftă bună îți doresc! zic și-i așez în față prăjitura dorită

Mulțumesc arată foarte delicios!😁

Poftă bună!


             1. Spune-ne câte ceva despre tine, cu cine am onoarea de a discuta la acest cremșnit?

             — Numele meu este Zăgrean Daniela am 32 de ani, sunt căsătorită și am doi copii! Pasiunile mele sunt scrisul, cititul, îmi place să ascult oamenii și de ce nu să le ofer un sfat bun.

             2. Îmi pare bine, Daniela. Pot să-ți spun Danny? Ca să-mi fie mai ușor să tastez și să mă adresez. Eu am 30 și jumătate.

             —  Desigur, dacă ți-e mai ușor, stai liniștită. Mulți înainte!

              3. Mulțumesc, la fel. Înainte de a trece la eternele și uneori plictisitoarele😉 întrebări despre wattpad, spune-mi te rog ce te-a făcut să-mi ceri mie acest interviu?

              — Eu cred că datorită acestui interviu persoanele au șansa să cunoască măcar 50%din viața scriitorului.

              4. Cum ai descoperit tu wattpadul și de ce ai decis să rămâi pe această aplicație?

              — Wattpadul l-am descoperit datorită unei prietene, care a început să scrie pe aplicație, la început doar citeam , dar mereu simțeam nevoia să îmi descarc sufletul și aici am reușit, mintea mea s-a pus în mișcare și am reușit până acum să am trei cărți.

Rânduri din ❤️Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum