În obscurul bisericii câteva lumânări mai pâlpâiau, iar un miros putred se răspândea în aer. Cu ale lor captele în jos, priveau solul, orbi şi sterpi. Doar un umil călugăr rânjea într-un colţ, privind macabrul peisaj, pictat în nuanţe de roşu. Simţea cum sângele prin vene îi ia foc şi circulă frenetic, fiind cruprind de o pură mulţumire interioară. Cu paşi mari începu să se plimbe printre băncile din lemn, atingându-le pe fiecare, urmărindu-le ordinea până când se opri în faţa spânzuraţilor. Era aşa de mândru, aşa de fericit, căci lepădase pământul sacru al Domnului de aceste lepădături mizere. "Păcătoşilor!" strigă el deodată ridicându-şi ochii înspre chipurile mutilate şi îmbibate în sânge. "Veţi arde în Iad acum..." Picând în genunchi se închină şi îşi făcu cruce, lăsând la iveală un râs bolnăvicios şi diavolesc să cuprindă sălaşul sfânt acum prihănit de sânge negru.
