IREZISTIBIL<<TU!...NU...>>

5

- Măi... măi. Dacă nu e chiar avocatul meu.

Spuse privind bărbatul ce se oprise lângă masa lui. La fel de spilcuit ca întotdeauna.

- Bună și ție.
Răspunse acesta privind în jos spre el.

- Stai jos.

Îl invită Alex arătându-i scaunul de lângă el.

- M-am oprit să te salut. Sunt cu soția și niște prieteni.
Nu mai spuse că din cauza lui ratase  întâlnirea cu aceiași prieteni cu o săptămână în urmă.
Dacă se mai întâmplă ceva nu am să mai pot fi avocatul tău, fiindcă va trebui să fiu martor.
Spuse serios încrucișând brațele peste piept.

- Stai liniștit. Am venit să mănânc. Și în plus de asta, sunt cu un prieten.

-Atunci... Te las să mănânci liniștit.

Dădu să plece, dar celălalt îl opri prinzându-l de braț, ridicându-se și el in picioare.
Stăteau unul lângă altul privindu-se în ochi.

Eric ridică o sprânceană întrebător.

- Vroiam doar să te întreb dacă vrei să bem ceva împreună ... Cândva. Ia-o ca un fel de scuză.

Spuse dându-i drumul la braț.

Eric coborâ sprânceana, dar rămase în continuare privindu-l.
Verdele ochiilor îl duse cu gândul la un ocean zbuciumat de furtună. Adâncimile și profunzimea lor incitându-i o curiozitate greu de stăpânit.

Așa că scoase o carte de vizită din portofel și întinzind mâna i-o bagă în buzunarul de la piept al cămășii, iar înainte de a o retrage îl bătu cu palma peste acesta.

- Sunt curios dacă am să primesc apelul.

Spuse mutând privirea spre un bărbat ce se oprise lângă ei.
Mai în vârstă decât Alex, acesta rămase privind de la unul la altul.

- El e prietenul cu care am venit la restaurant, Marin. El este avocatul care ...

- Eric ... Avocatul care l-a ajutat.

Bărbatul mai în vârstă întinse mâna strângându-i-o energic.

- Vă mulțumesc pentru ajutor. Alex e câteodată cam...

- Nesuferit!  Arogant! ...

Completă Eric privindu-l pe Alex.

- Da. Dar când vrea poate fi și serios.

- Încă nu am apucat să vad  această latură.

- Nu e OK să vorbiți de mine de parcă nu aș fi de față.

Îi atenționă acesta privind încruntat bărbații din fața lui.

- Corect.
Spuse Eric privindu-l amuzat.
Vă doresc o cină ... liniștită.

Când spuse liniștită făcu o referire directă. Salută și plecă spre masa lui.

Alex rămase încruntat privindu-i spatele. Cămașa slim fit de culoare muștar și pantaloni negri îi accentuau corpul suplu.

În secunda aceea îi venea să se ducă după el și să îl  zgâlțâie zdravăn.
Și din cauza cuvintelor și din cauză că nu apucase să îi dea o replică pe măsură.

Afurisitul. Arăta mai degrabă a fotomodel de cât a om al legii.
Dar la fel de bine nu scria nicăieri în fișa postului că  trebuia să arate mototolit și burtos.

- Nu te mai încrunta atât la spatele lui și stai jos.

Spuse colegul lui de masă asezându-se.

Întoarse privirea spre acesta de parcă uitase de el.

Se așeză și întinse mâna spre paharul de coniac. Comanda o aveau dată înainte ca celălalt să meargă la baie.

Nu apucă să lase paharul când ospătarul veni cu farfuriile pline și așezând câte una în fața fiecăruia le ură pofta bună.

- Chiar a fost o idee bună să mâncăm la restaurant. Și pentru mâncare și fiindcă vreau să vorbesc cu tine.

Îl atenționă prietenul lui.

De fapt, acesta era mai mult de cât un simplu prieten, fiind nașul fiicei sale.
Era tot inginer constructor și șeful lui. El fiind motivul pentru care acceptase să vină în deplasare. Și tot el îl ajuta când făcea belele.
Cunoscându-i firea, dar mai ales durerea ce ducea la aceste izbucniri.

După ce lasă paharul apucă tacâmurile. Se apucă de mâncat știind că celălalt nu avea să spună nimic până nu terminau de mâncat. Era o regulă știută ce o învățase în anii lungi de prietenie.
Chiar dacă între ei era o diferență de cinsprezece ani.
Așa că acum după ce terminară de mâncat își aprinse o țigară așteptând.

După ce îi aruncă o privire de reproș pentru faptul că nu era de acord cu fumatul, se așeză mai bine în scaun rezemându-se de spătar.

- Știu că o să te încrunți și nu o să îți placă ce vreu să spun, dar dacă o să îți repet de mai multe ori poate ai să bagi la cap.

Exact cum anticipase. Doar că din respect față de el Alex rămase tăcut.

- Viața e oricum prea a naibii ca să ți-o trăiești plin de resentimente. Știi bine că ea nu ar fi vrut să te transformi în omul sarcastic și afurisit care ai devenit. Gata oricând să explodeze la cel mai mic gest care nu îi convine.
Chiar acum o oră i-ai privit spatele avocatului de mi-era frică că ai să te duci după el.
Și nu să îl bați prietenește pe umăr să îți ceri scuze, ci mai degrabă să îl pocnești zdravăn.

Stinse țigara apăsând-o energic în scrumieră, evitând privirea bărbatului din fața sa.

Ce îi putea spune? Că are dreptate! Ca de fiecare dată! Din ziua când o pierduse, sufletul lui se încărcase de ură și antipatie față de viață și de oameni!
El, fiica și părinții lui fiind singurii care contau și care îl cunoșteau cu adevarat, și așa avea să rămână până la sfârșitul nenorocitei lui de vieți.

Chiar dacă trecuseră trei ani durerea era la fel de vie și dureroasă. Il însoțea în fiece clipă asemeni unui prieten tăcut ce nu se dădea dus sau ignorat.

Întoarse capul prinzând fugitiv plecarea unui grup.
Privi bărbatul ce conducea femeia de lângă el ghidând-o spre ieșirea din restaurant cu palma pe mijlocul ei.
Acesta întoarse capul întâlnindu-i privirea pentru o secundă, înainte de a se face nevăzut pe aceeași ușă.

În clipa aceea realiză că într-un viitor nu prea îndepărtat avea să îl sune.
De unde venise gândul plin de siguranță habar nu avea.
Tot ce conștientiza era flash-ul ce-l duse la un timp trecut din viața lui.
Atunci când la fel de protector o ținuse și el pe mama fiicei lui.
Clipi alungând imaginea întorcând privirea spre prietenul lui.