Ișua Hristi

Capitolul 1

1

Trup și suflet Marelui Proiect!
Asta citi deasupra imensei intrări în clădirea Înaltului Comandament Comportamental, un edificiu de-a dreptul impunător, una dintre cele mai înfricoșătoare clădiri din tot Sistemul.
Ișua intră cu multă smerenie și oarecum temător, se poziționă în fața intrării holului îmbâcsit de căldură, anunțuri și uși maronii. Și aici, deasupra intrării, scria "Trup și suflet Marelui Proiect", iar mai jos, cu litere aurite, "Departamentul de Aliniere Comportamentală". Se așeză, ușor de tot, pe banca cu tapetul ros de la miile de indivizi care șezuseră și ei acolo pe tot parcursul anilor, și așteptă. Era un du-te-vino monoton, oameni intrând și ieșind cu hârtii, unii mai morocănoși, alții mai veseli, fiecare după cum își rezolvase problema. Aștepta de mai bine de 45 de minute și nimeni nu-l băgase-n seamă, nimeni nu-l strigase, nimeni nu i-a spus nici măcar o vorbă. I s-a transmis doar să aștepte. Într-un sfârșit, este chemat rece, Ișua arătând numărul de ordine secretarei. Intră la director, dar fu repezit cu multă ură ca și când venirea lui enerva pe toată lumea.
- Hei, aici ești la mă-ta pe tarla? Nu știi să bați la ușă? urlă directorul în costum și cravată roșie.
- Doamna secretară mi-a spus... bângui Ișua, luat pe nepregătite. Într-adevăr, nu bătuse la ușă. Fii mai atent cu treburile astea pe aici, se gândi Ișua, enervat de scăparea lui.
- Ce? Ai zis ceva? Ți-am cerut eu vreun răspuns? Spune, ce vrei!
- Cu hârtia asta... Trebuie aprobată.
- Dă-o-n coace! Ce-i cu asta? Cine ți-a dat-o?
- Domnul director, el mi-a dat-o. Mi-a spus să vin la dumneavoastră, să-mi dați aprobarea.
- Dar ce, mă, domnul tău director nu știe să-ți dea o aprobare? Totul trebuie făcut de mine? Ă?
Domnul director în costum și cravată roșie se apucă să citească recomandarea de la celălalt domn director. Se mai auzea din când în când un "hmmm..." și atât. Era foarte cald în birou, iar domnul director își lărgea ca un tic nervos nodul cravatei, pielea de pe gât având, se pare, o permanentă pojghiță de transpirație. Și lui Ișua îi era cald, dar ce putea face?
- Cum spui că te cheamă? întrebă directorul, chiar dacă avea în fața lui numele omului complet.
- Ișua, domnule.
- Și mai cum? Ișua și mai cum?
- Hristi. Hristi Ișua.
- Hristi Ișua? Ce naiba de nume e ăsta, mă? Îți bați joc de mine?
- Nu domnule director, este scris acolo...
- Văd, mă, e scris aici, că doar nu-s orb! Sunt orb? Asta vrei să spui?
- Nu, domnule, nu asta am vrut să spun. M-ați întrebat ce e cu numele ăsta...
- Păi, da, te-am întrebat ce naiba e cu numele ăsta, nu că nu-l văd. Văd ce scrie aici, foarte clar! Hristi Ișua! Cine ți l-a dat?
- Părinții, domnule.
- Domnule director, da? Eu sunt DOMNULE DIRECTOR, da? vorbi apăsat domnul director în costum și cravată roșie. Se ridică în picioare, cu pumnii înfipți în catifeaua biroului: DOMNULE DIRECTOR! Repetă după mine! Da, DOMNULE DIRECTOR!
- Mă iertați... Da, domnule director.
- Vezi că se poate? spuse împăcat de sine domnul director în costum și cravată roșie, așezându-se pe fotoliu, în timp ce-l privea fix pe Ișua. Cu ăsta e ceva care miroase urât, e ceva care nu se leagă. Matricola lui e 1053, nu Ișua Hristi. De 189 de ani folosim doar Matricola pentru Cetățeni. Cetățenii sunt cei care nu sunt în categoria Societății Centurilor Înalte. Așadar, Cetățean 1053 trebuia să fie numit, nu Ișua Hristi! Ce-i asta? Marea Reformă nu a trecut și pe la acest Cetățean? se miră Domnul Director în costum și cravată roșie. Trebuie să-l iau cu frumosul, să scot de la nelegiuit toate informațiile.
-Domnul director mă roagă să te trimit pentru o lună într-un sanatoriu de boli mintale. De ce?
- Nu știu, domnule director.
- Cum nu știi? Nu știi de ce te trimite directorul tău în acel loc? Nu ai vorbit cu dumnealui?
- Ba da, domnule director, am vorbit.
- Bravo, ai vorbit! Și ce ți-a vorbit domnul director?
- Că am păsărici și stoluri în cap. Că sunt contraproductiv.
- Aha! Vezi, a fost greu? Ești un trântor, mai bine spus.
- Deloc, domnule director. Am avut toate normele la timp, chiar și peste planificare.
- Atunci nu ești un trântor...
Liniștea se lăsă pentru un moment între cei doi. Ișua privea în covorul murdar de la atâția pantofi care călcaseră pe el, fără a fi spălat vreodată. E un covor frumos, se gândi Ișua și e păcat de el. Ar putea cineva să-i redea frumusețea de altădată.
- Ișua, continuă Domnul Director în costum și cravată roșie, atunci care este problema ta? Dacă ai toate normele, ceea ce e bine, care este problema ta? De ce vrea domnul director să te trimită la sanatoriu. Ia stai așa. Auzi, strigă în receptorul telefonului spre secretară, fă-mi legătura cu domnul director. Da, normal, cu el, care altul? De ce-mi tot puneți întrebări din astea tâmpite? Da, lasă, fă-mi legătura.
După câteva secunde...
- Salut, roșcovane, ce mă-ta faci? Da? Și, ce, nu te mai poți împarte? Sunt prea multe? Dă și la alții nu știi vorba? Cum care? Dă din ce ai ca să faci rai. Da, din ăla. Râse gutural. Ia spune-mi, ce-i cu ăsta la mine? Cum care? Mi-ai trimis pe unu... Ișua, darcă citesc bine. Hristi Ișua. Da. Da. E aici. Și, ce? Păi da, mă, dar nu trebuie să știu și eu de ce? Aha. Aha... Da? Măi, să fie! De când? Și de ce l-ai lăsat? Păi dacă le dai un deget... A, păi atunci treaba se simplifică mult. Păi l-am tot întrebat, dar mi-a tot dat-o cu nu știu și nu cunosc. Face pe prostul... Așa fac toți ăștia... da, clar! Încă mai sunt din ăștia. Oho, mulți, dar iasă ei singuri la iveală, n-ai grijă. Ăsta? Da? Avem noi ac de cojo... Nu? Ei, lasă, că n-o fi din fier. Bine, hai, am înțeles care-i treaba. Ne vedem sâmbătă? Da? Bine, hai, spor! Hmmm, nu e bine, își spuse Domnul Director în costum și cravată roșie, acest domn director care l-a trimis pe Cetățeanul ăsta la mine nu și-a făcut cum trebuie datoria. A luat prea în derâdere atribuțiunile lui.
- Buuuun, stimabile, acum am înțeles, spuse Domnul Director în costum și cravată roșie. Tu, dragul meu prieten, faci pe ...cum să-i zic... pe neadaptatul. O faci pe sfântul. Și ce-i ăla un sfânt? E treaba aia de care nu vor să se debaraseze unii, Cetățeni care încă nu s-au spălat de legea cea veche. Iată, au trecut aproape 600 de ani de când Marele Proiect a început să dea roade omeniriinși mai sunt cetățeni care încă se țin de prostii. De ce? De ce nu conlucrezi la desăvârșirea Marelui Proiect? Mda... Ce drag îmi este de voi... Ai ceva de spus?
- Nu, domnule director. Nu am încălcat nimic, niciun protocol.
- Nu, așa-i? N-ai încălcat niciun protocol... Daaa... spuse gânditor Directorul cu cravată roșie. Când te-ai angajat, știai prea bine, trebuia să faci un lucru important. Știai?
- Da, știam.
- Și?
- Și... l-am făcut exact cum mi s-a spus.
- Păi eu am aflat altceva.
Secretara intră și înmână Domnului Director cu cravată roși o hârtie.
- Uite, am aici copia ultimilor 30 de săptămâni, cu rapoartele tale. Toate au aceleași concluzii. I-auzi: nu am nimic de raportat! Asta scrie aici, cetățene! Tu le-ai scris, nu? Hm? Cum vine asta?
- Este exact ce am considerat că trebuie să scriu.
- Păi nu, băiatul meu, TU nu trebuie să scrii ce VREI TU, ci tu trebuie să scrii CE VREM noi să scrii, adică ce trebuie să scrii, înțelegi tu? Spune, înțelegi?
- Eu înțeleg, Domnule Director, dar astea au fost concluziile la care am ajuns.
- Aha, și cum ai ajuns tu la concluziile astea? De fapt, dragul meu, ce trebuie să scrii la fiecare sfârșit de săptămână în raport?
- Concluziile mele, domnule director.
- Corect, concluziile tale, dar astea le ții acasă, pentru tine. De fapt, nu! Nici măcar acasă nu trebuie să le ții. Tu trebuie să știi o treabă. Știi care este asta? Ce te-au învățat în Școala de Formare?
- Trup și Suflet marelui Proiect.
- Perfect! Ai învățat lecția! Și? Tu? Mă rog... Uite, eu sunt un băiat bun, un director bun. Azi este în 25, da? Vii aici pe 25, dar luna viitoare, da? Uite aici, ai 30 de hârtii, vii săptămâna viitoare cu 30 de concluzii săptămânale scrise așa cum trebuie, nu cum trebuie în mintea ta. Ce zici?
- Domnule director, nu am ce să scriu altceva, altceva din ce am scris eu în rapoarte.
- Eu insist să te mai gândești, totuși. Ca să fie bine pentru tine și să dai dovadă că ești un Cetățean care înțelege Mărețul Plan Cincinal, nu? Altfel... Hai, du-te acasă, iți dau Vacanță Cognitivă o săptămâna, și vii aici luna viitoare, pe 25. Da?
- Bine, Domnule Director, dacă insistați...
- Eu nu insist, băiete. Eu vreau să ajut Cetățenii, pe unii ca voi, care o mai luați pe câmpii. Totuși, eu mă tot mir cine ți-a dat numele ăsta. Tutorii unde-ți sunt?
- Au murit.
- Au murit? Cum așa? Cum?
- În Mina de Sare.
- În care, în Marea Mină de Sare?
- Nu, în cea Mijlocie.
- De ce lucrau acolo? Au făcut ceva?
- Nu, acolo au fost detașați.
- Detașați? De către cine?
- Nu știu, Domnule Director.
- Nu știi... Bine, atunci. Du-te acasă, ai o săptămână să-ți pui în ordine gândurile, te duci la muncă mai apoi, și pe 25 de prezinți aici, da?