Vulnerabilă

۵

        Femeia este întoarsă pe dos, sucită-n pe toate părțile și pare o dereglată când este fericită, dar atunci când devine vulnerabilă, crede-mă, își arată adevărata față. Nu mai are nici o mască și-ți zice pe șleau cum se simte, cu defensiva la pământ, te privește cu amărăciune.

        Prima dată o face inconștient. Te împinge, te minte cu agresivitate că n-ai de ce să stai lângă ea și nu-ți spune ce vrea cu adevărat, ci mai rău face; se închide în ea. Capsează cicatricile și zâmbește. Stă între pereții ei, în bucla ei de suferință, ce o consideră sigură și nimeni nu o rănește. Așa se minte singură. Dacă rămâne, nu mai are cine să o rănească. Poate să o facă și singură.

        Cu alte cuvinte, când e răvășită și rănită, este în stare să te mintă frumos; că totul este bine, să nu îți faci griji pentru ea, să nu o vezi ca pe o greutate când îți caută umărul să plângă pe el. Nu îți cere să o înțelegi, nici ea nu este în stare să-și descifreze, pe moment, emoțiile. Vrea să plângă și tu să o susții, fiind conștient că nu ia cele mai bune decizi. Să-i atingi spatele blând, să o lași să plângă și apoi să-i spui că ești acolo pentru ea.

        Dacă ai știi să treci de vorbele ei dure, defensiva aia creștină fără sens, n-ai câștigat doar o iubită, ci o să ai o adevărată bijuterie la braț. O dată ce îi întorci spatele o să te țină minte și când îți e lumea mai dragă pocnește din degete și castelul de nisip vine luat de valurile mării.

        Nu doar o data a simțit iubire, fluturi în stomac, ce îi macină interioarele cu fiecare clipă ce o petrece alături de tine, dar, călcată pe coadă, este în stare să-ți puște o palmă. Dacă n-ai cunoscut vreodată neliniștea și pe ăl' cu coarne, pregătește-te. Dracul vine sub multe forme și niciodată nu o să folosească aceleași cuvinte de două ori. Atunci când dai de el sub forma unei ființe rănite, pe care ai mințit-o și nu doar atât; bun venit în iad, dragule! Povestea asta este despre tine, despre mine, despre noi. Doi tineri ce s-au iubit, dar iubirea mea a fost în sens unic.

      Mi-am pus eu inima pe tava de aur și ți-am pus-o-n mâini, sperând că vom rămâne împreună pentru totdeauna și tu mi-ai închis-o într-o colivie ruginită. Ai ținut-o acolo, ca să-ți poți face de cap cu mintea mea, manipulându-mă, trăgând firele când păpușa ta nu te mai asculta. Totuși ai făcut o prostie, n-ai observat când unul câte unul începură să fie tot mai fragile. Te-ai crezut un maestru păpușar, dar n-ai ținut cont că iubirea îți era construită din cărțile cu care jucam poker.

        Firele s-au rupt pe rând și castelul tău mare și măiestuos, a devenit un covor de râsete și lacrimi de disperare. Anii au trecut, mi-au trebuit la fel de mulți să realizez că nu te mai urăsc, chiar dacă în multe momente mai am în piept cicatricile deschise. De fapt, ești atâta de tare îngropat în subconștientul meu și mă doare, că abia îmi mai aduc aminte de tine, uneori. Când ieși la iveală îți șterg rânjetul ăla de pe față și vechea amintire cu tine o arunc la gunoi. Acolo meriți să rămâi!

        Cândva a fost despre noi, despre cum ne iubeam și îmi doream eternitatea alături de tine. Ce a fost în mintea mea să cred în basme? Pocnesc încă o dată din degete și șterg pe jos cu amintirile tale frumoase, lăsate în pieptul meu ca să ating nirvana. Acum nu mai există noi, ci totul este doar despre mine.

        În memoria unui infidel, un mincinos și prost ce odată a fost iubit. O femeie puternică se ridică din nou de la pământ cu buza însângerată, cu zgârieturi pe corp și-n inimă ca să devină mai puternică. A vrut să moară de multe ori după despărțire, dar trăiește și știe;

                O femeie puternică a fost vulnerabilă de prea multe ori. Când o vezi căzând în genunchi plângând, să știi că își sfâșie pieptul în bucăți și se reconstruiește ca ș-un mozaic din bucățile ce le-a sfărâmat. Se ridică chit că plânge, își mușcă buzele, trece peste durere căci asta arată când nu vrea să mai fie o victimă a propriei gândiri. Pune înapoi masca de femeie matură și independentă ca apoi să se simtă în stare să calce pe cadavre chiar dacă nu mai are curajul, încearcă. Sfârtecă orice emoție din rădăcină și stă dreaptă. Într-un final își sterge lacrimile și înfruntă tot ce vine, cu toate că n-o mai țin picioarele să primească altă palmă peste față.