În goană după iubire.

Capitolul 1

Vântul intra ușor prin fereastra care este abia deschisa. Deschid ochii atunci când simt răcoare unei dimineți ploioase care pare a fi inofensivă, însă atât frigul cât și stropii de ploaie mi-au invadat camera,udând covorul din camera mea.

Odată ce aud vocea mamei, mă scol ușor din pat și încerc sa evit urmele umede lăsate de vremea de afara, care pare că îmi strică dispoziția din ce în ce mai mult. Nu urăsc ploaia, însă de fiecare dată când plouă mă simt lipsită de energie și motivație de a mai face ceva toată ziua. De obicei în zilele ploioase privesc seriale sau citesc cărți, ca să uit de cerul întunecat și umezeala de afară, ce îmi produce o mare anxietate atunci când merg prin ea.

Coborând scările, ajung în bucătărie unde simt un miros de clătite pregătite de mama, ce în câteva secunde vor fi doborâte la pământ de către gura mea pofticioasa. Ador clătitele, aș putea sa mănânc o mie, însă mă limitez doar la câteva.

-Mi-ai făcut ziua mai bună cu clătitele astea, știi asta? îi spun mamei, în timp ce savurăm o clătită cu umplutură de ciocolată.

-Sigur că știu scumpa mea, mereu iubești clătitele în zilele ploioase, iti reduc anxietatea și te fac mai fericită!

-Ce m-aș fi făcut fără tine, diminețile mele ar fi lipsite de clătite, sună îngrozitor!

-Peste puțin timp, vei rămâne pe cont propriu și ar trebui sa te înveți să faci clătite de una singură, doar știi ca ești deja un adult în devenire! spune ea, cu puțină tristețe în glas.

-Știu știu, dar nu este nici o problemă, ador singurătatea, dar mai ales libertatea pe care o voi avea, mai ales ca peste puțin timp am 18 ani și termin liceul în sfârșit! spunând asta simt privirea mamei asupra mea, care ar părea sa fie uimita de cele spuse.

-Mereu știam asta, însă niciodată nu credeam că vei fi fericita să fii pe cont propiu, cum ar fi să fie nevoie să ai grija de o casă a ta, când nici măcar în camera ta nu îți faci curat! zâmbetul îi apare pe față, după care începe a chicoti.

-Cred ca dacă aș avea casa mea propie aș avea mai multă energie, și curat în cemera îmi fac în fiecare zi de fapt!

-Bine, cum spui tu, însă cred că ar trebui să te pregătești să mergi la liceu! spunând asta începe a strânge farfuriile murdare de pe masă, punându-le în chiuvetă.

Zilele de școală sunt cele mai obositoare pentru mine, urăsc școala și tot ce se întâmplă acolo. Niciodata nu mi-a plăcut să mă trezesc în fiecare zi dimineața, pentru a merge într-un loc plin de oameni ce îi detest și care nici măcar nu am habar cine sunt. Am noroc de prietena mea Jasmin, care trăiește la câteva străzi depărtare de mine, și care luminează mai mereu.

Încep sa mă spăl pe dinți, după care pe față. Simt cum picăturile reci de apa se scurg pe fața mea fină, mă grăbesc sa le șterg cu un prosop curat, pentru a nu uda tot împrejur. De obicei nu sunt îndemănatica, însă în unele momente urăsc rușinea pe care o simt pentu unele lucruri făcute, deoarece mereu când fac ceva stânjenitor, mă gândesc toată ziua la asta, și sentimentul de rușine nu mă lasă nici măcar pe o secundă.

Mă uit rapid la ceas, și observ ca deja întârzii, mă îmbrac cât mai repede cu o pereche de blugi albaștri și cu un maiou alb pana la buric, însă îmi iau și cămașă alba deasupra pentru a nu simți răcoarea copleșitoare de afară.

Noroc că școală este la 5 minute distanță de casa mea, observ ca Jasmin mă așteaptă furioasa, și grăbesc pasul pentru a ajunge mai repede. Umezeala de afara își simte prezența, eu încercând să uit de apa ce se scurge lângă adidașii mei, care când merg se stropesc cu picături mici, astfel murdărindu-se puțin.

-Unde ai fost până acum, te sun deja de 10 minute și tot nu mi-ai răspuns, îngrozitor!

-Scuze, nu am auzit telefonul, eram foarte grăbită să ies din casă, și cred ca mi-am uitat cartea de chimie acasă, dar deja nu mă mai întorc după ea!

-De ce te grăbești așa de tare? Urăști liceul și tot ce este legat de el!

-Dar la fel de tare urăsc să întârzii la ore și să simt privirea tuturor asupra mea! spun eu uitându-mă în cele din urmă la ea.

-Demult vroiam să te întreb ceva, știu că urăști petrecerile, dar ai putea sa mergi cu mine te rooog? spune uitându-se cu speranță în ochii mei.

Urăsc petrecerile de mică, uram chiar și petrecerile care mi le făceau ai mei de ziua mea, prea mulți oameni care se uită ciudat la tine, prea mult zgomot și prea mult alcool. Dar de când s-a început liceul nu am mers niciodată la una, ignorând toate cererile lui Jasmin de a merge, dar cred ca ar fi o idee destul de bună să merg.

-Bine bine, v-om merge, dar dacă nu-mi v-a plăcea, promite ca o sa venim înapoi acasă!

-Camila, chiar ești tu? Ești gata să mergi la o petrecere cu mine, după atâta timp în care ai evitat petrecirele, cred că ar fi o idee bună să mergi la una, și da, îți promit că o sa fim acasă în secunda în care îmi vei spune ca nu-ți place! spune ea fericită.

Ajung la intrarea liceului și îmi iau rămas bun de la Jasmin, pentru a merge în clasa. De odată ce ajung în clasa, simt privirea tuturor asupra mea, măcar că nu am întârziat, dar toți cei aflați acolo se uita o secunda la mine după care își întorc atenția la ceia ce făceau mai înainte. Aud clopoțelul și mă pun în banca mea, amintindu-mi că am uitat să întreb când este petrecerea, îmi alung acest gând din cap și încerc să mă concentrez la lecția plictisitoare de Biologie. Ziua de azi v-a trece foarte greu, dar sper că ajungând acasă voi găsi puțină motivatie pentru a medita asupra iubirii de sine și a vieții, iubesc sa fac asta în fiecare zi, îmi deschide ochii asupra vieții si importanței acesteia...