Copilul mare-a descrescut
În ochii ce nu-l pot privi,
Dar lacomi și lași îl sorb din priviri.
"Singurul Vampir în viață e aici cu noi.
Își ține sufletul ferecat în tabachera neagră
Și degetele-ncrucișate, rugându-se la nenoroc."
Când o să-și ia zborul, cu pălăria Corbului,
O să treacă frenetic prin aburi, fum și foc,
O să ne ia și nouă gândul de la el
Și-o să rămânem iarăși cu ochii-nchisi, înlăcrimați.
Mult timp de-atunci-nainte ne va urmări
Amintirea unui miez de noapte mistic:
Amulete magice cu proprietăți nebănuite,
Păpuși Vodoo împletite, în lumină roșie artificială-
Inflexibile și neverosimile figuri,
Obsedante imagini transfigurate.
Corbul anunță sfârșitul, prelungindu-l la nesfârșit.
Ne invită la horă un războinic medieval
Cu o blană de urs blestemat pe umeri.
Ne e dat să dansăm pe note violente de vioară
Și s-ascultăm în muțenia și inerția noastră
O luptă a absolutului coborâtă-n teluric
Sub formă de poveste stranie
Spusă prin Corbul ce râde și privește prin noi.
Să fi fost în el, s-ar fi pierdut demult,
Căci el e infinit și plin de goliciune.
Mă-ntreabă: "De-ar fi să mă fotografiezi,
Vedea-mă-vei în poză, oare?"
N-am răspuns eu, ci duhul lui-
Păpușa Voodoo de la miazăzi.
"De-ai fi în mine, n-ai mai fi,
Căci eu sunt o oglindă vie,
Murind încet. Pe îndelete,
Degust aroma stropilor de sânge."
O vagă frământare a celor prea pătrunși,
Un strigăt la-ntâmplare, un zguduit de uși.
Din întuneric, întuneric dens
Se strecoară prin broască
Și încuie cu cifrul magic secret;
Corbul a interzis ieșirea și zâmbește-
Obrazul îi e alb- îndreptându-se spre noi.
"Placid, livid, tulburător-
Un gând neșlefuit pe margini.
Un falnic, aspru, veșnic dor
De ruine. De paragini.
De neființă înființat
Și lecuit fără de leac,
Cuprins între un da și-un nu,
Împins la drastic, vitreg, crud,
Nedumerit și-agonic drum
Prin neguri arse și prin scrum."
Cu poezie s-a-nțepat și el, în timpul revoltei,
Dar n-a simțit nimic nefiresc, ci a continuat să recite,
Cu glas puternic și sugrumat,
Cuvintele oprindu-i-se pe vârful limbii,
Ce-l învățase Șamanul de la miazăzi.
Și acum, și de-acum înainte, ne va urmări,
Oriunde ne vom purta conștiințele searbăde,
Un miez de noapte ca de la miazăzi,
Un tragic mister unde păpușile sunt oarbe
Dar ne spun ce să simțim și ce să delirăm,
Cu cine să cântăm, cu cine să dansăm...
