Nume: Krii
Prenume: Cassia
Vârstă: 19
Aspect:
Personalitate: Este o fire calmă, și nostalgică. Cu toate acestea, starea sa de spirit nu se află mereu la cote maxime. Nu e de parcă ar avea ceva,dar i se pare că poate fi totul mai bine dacă muncește mai mult. De exemplu,notele. Niciodată nu a reușit să ia punctajul maxim,iar asta o descurajează. Se simte uneori dată pe afară, pentru că prietenii ei petrec timp și cu alții pe care ea nu îi cunoaște, și nu se simte în stare să vorbească cu ei. Putem clasifica asta la lipsă de încredere în sine.
Punct Forte: Memoria.
Punct Slab: Controlul emoțional.
『⌢ : ♡ ⤹ ぃ ゚. ﹏﹏﹏』
Interes Romantic /Crush: Aryiah Genesis
Vârstă: 20
Aspect:
Personalitate: Este puțin mai retrasă,ca să spun așa. De obicei, totuși, își dorește să își exprime opinia, chiar dacă o face discret. Când își dă drumul la gură,nu mai tace,devine acel gen de fată cu mulți prieteni, și o reputație excelentă, chiar dacă nu e așa și la școală. Ia note foarte mici, și le ascunde de părinți. A suferit o perioadă din cauza unui fenomen de bullying și mai are încă urme de la tăieturi. Dar a trecut peste. Se pierde cu firea mai greu, dar nu vrei să o vezi când se înfurie.
Punct Forte: Vederea.
Punct Slab: Dependența față de fumat.
╚»★«╝ Mică Parte din Story ╚»★«╝
Cele două fete s-au cunoscut întâi în clasa a treia, când Aryiah s-a mutat la cea de-a treia școală. Ele ar fi putut să intervină prietene, dacă nu intervenea Megan Okumura,o pițipoancă răsfățată care dorea să o întoarcă pe Cassia împotriva Aryiei fără motiv. Într-un fel, cele două au început să simtă ceva special pentru că au stat așa depărtate. Totuși,nu au mai luat legătura de când cu admiterea la liceu. Datorită faptului că niciodată nu era mulțumită și a încercat mai mult,Cassia a fost admisă la un liceu bun. Dar Aryiah nu,din cauza.. notelor. Cassia a încercat să își facă aici și alți prieteni,cu care a rămas în legătură până azi. Dar n-a putut uita de vechea sa prietenă.. oricât ar fi încercat.
『⌢ : ♡ ⤹ ぃ ゚. ﹏﹏﹏』
Simplu/Dublu: Simplu..dar, dacă ești de acord, pot adăuga la secțiunea de B.F.F personajul tău? Dacă nu te superi, bine înțeles!!
『☻☻☻☻☻☻ atât. ☻☻☻☻☻☻』
TAG PENTRU UTILIZATORUL: @_rive_my
YOU ARE READING
TAGS
General FictionDoar pentru role-play-uri! Dacă nu ți-am dat,nu e treaba ta și nu te băga!Mulțumesc!