"Dacă promiți că nu o să întârzii prea mult, o să te aștept toată viața!"
La dracu' ! Telefonul suna ca naiba. Era alarma. Dar oare de ce îmi pusesem alarmă? Nu-mi aminteam să fi avut treabă. Ohh, nuuu! Trebuia să iau un pachet pentru Andrei. Eram un om mort dacă nu ajungeam la timp. Mi-am tras repede o pereche de colanți, un tricou și am fugit în baie. Apoi am ieșit ca un uragan, luându-mi haina și cheile. Îmi aminteam cum mă amenința înainte să adoarmă și mă pufnea râsul:
"-Elena, dacă nu te trezești, o să fie aiurea pentru tine, cel puțin o săptămână. N-o să mai vezi lumina de afară.
-Dacă te referi la ce cred eu, n-o să-mi fie aiurea deloc."
Aveam o ciocolată pe bancheta din dreapta. Ce drăguț voia el să fie! Deja mi-era dor de el. Mă simțeam înfrigurată fără brațele lui în jurul meu... mă treceau fiori.
După ce am luat pachetul, am mers acasă și m-am refugiat în bucătărie. Am pus muzică, mi-am făcut o cafea și am ieșit pe balcon. Cât am fumat țigara, îmi tot veneau în minte scene de noaptea trecută. Ohh,nu! Am intrat înapoi și, parcă sedată de muzică, mi-am făcut treburile. Coboram de la etaj, cu un coș plin de haine și am văzut mașina lui în curte. Unde naiba îmi lăsasem telefonul? Îmi imaginam că mă sunase de o mie de ori . Cănd am intrat în bucătărie, am auzit ușa de la intrare. Aveam 3 mesaje și 7 apeluri. Toate de la el.
-Elenaaaa!!!
-Daaa, dragul meu! i-am răspuns făcând o față drăguță.
-Să te fut! Nu știi să răspunzi la telefon?
-Am avut treabă și am uitat de telefon.
-Ia treci în pat, ca să te iert!
-Revino-ți, baby! Lasă asta pentru diseară.
-Nu, nu! Am chef de tine. Toată ziua am așteptat să ajung acasă. De fapt, nu cred că te mai duc sus. Pot să te iubesc și aici.
-Andrei, chiar vrei asta?
-Chiar te vreau!
Mă făcea să tremur de dorință și plăcere. Fiecare bucățică din mine îl simțea și în același timp, tânjea după el. Puteam să spun că făceam sex, făceam dragoste...toat
ă ziua. Mă învăța cum să iubesc. Mă învăța cum să îl iubesc. Nu știam exact unde se trage linia între a face sex și a te iubi cu cineva. Probabil că în suflet. Pentru că nu avea nici o legătură cu ceea ce făceai, cum o făceai, unde o făceai. Ținea doar de ceea ce simțeai în acel moment. Iar noi doi ne iubeam tot timpul... în moduri și locuri ce-mi păreau imposibile înainte.
După câteva ore, am luat masa împreună. Ne priveam și nu spuneam nimic, până a rupt el tăcerea.
-Ai ceva planuri pentru următoarele zile?
-Nu cred. De ce?
-Să-ți pregătești o geantă pentru diseară. Vreau să plecăm.
-Unde?
-Vom vedea. Eu mai am ceva treabă. Te deranjează dacă strângi tu aici?
-Cu cine plecăm?
-Doar noi doi. Hai și pupă-mă!
L-am sărutat câteva secunde. Încă îi simțeam atingerea. M-a strâns tare în brațe și simțeam ceva, ceva ce nu știam cum să numesc. Era frumos. Mă simțeam a lui... măcar în momentele în care eram în brațele lui. A plecat șoptindu-mi să am grijă de mine. Mi se făcuse dor de el, imediat ce plecase de lângă mine. Oare mă îndrăgosteam?
Am pregătit bagajele și așteptam nerăbdătoare în pat. Îmi spusese că avea să întârzie puțin. După câteva minute în care am visat cu ochii deschiși, am adormit, întâlnindu-l într-un vis minunat.
Dormisem câteva ore, dar parcă niciodată nu mă odihnisem așa. Mirosul de cafea mă făcea să-l iubesc și să ador diminețile lângă el. Era în bucătărie... adorabil și pregătit de plecare.
