Fantoma lucratorului

229 14 1
                                    

Inca de mica am avut ocazia să-mi treacă pe la urechi tot felul de povesti de groaza care în acel moment au avut efectul de a-mi provoca un sentiment de frică de necunoscut, de a-mi ridica părul pe întregu-mi corp. În urma acestor povesti, am ajuns să-mi fie frică să ies seara din casă, iar uneori daca ramaneam singura acasa dormeam cu toate becurile stinse si cu muzica, ca sa nu aud nici un sunet, care bineinteles, pareau a fi foarte multe la acea vreme.

Am auzit tot felul de povesti de groaza despre spirite, fantome, zombi, tot felul de întâmplări „ciudate" care de fiecare dată mă lasau cu gura căscată şi cu un sentiment ciudat. Mi se spunea că dacă în timpul nopţii îmi aud numele, dacă aud pe cineva care mă strigă să nu mă uit, pentru că dacă mă voi uita voi fi „luată" sau posedată; poveşti cu animale şi nu numai...Sa trecem la poveste:

Fantoma lucratorului

In cartierul unde locuiesc eu se afla un atelier de tamplarie care acum e parasit. Nimeni nu stie de ce dar se spune ca acolo a alunecat un lucrator si si-a taiat gatul intr-un circular. Totul mergea bine dar intr-o zi a inceput groaza:
1) Intr-o zi eu si o prietena buna de.a mea treceam pe acolo si am zarit la geam o carpa cu sange pe ea. Ne-am speriat putin dar am mers sa vedem ce e (nimeni nu avea cum sa intre sa faca o farsa pentru ca usile erau incuiate tot timpul) asa ca ne-am gandit sa verificam usile sa vedem daca sunt descuiate (erau incuiate) asa ca am plecat de acolo.
2) Ziua urmatoare am venit cu mai multe prietene sa investigam (usile incuiate bineinteles) in spatele atelierului este un mic geam, unde am vazut un chip palid (nu ne-am dat seama daca e barbat sau femeie) care se uita urat la noi.Am fugit cat ne-au tinut picoarele mai ales ca incepuse sa zambeasca malefic la noi. 3) S-a intamplat sa trec din nou pe acolo cand am vazut pe un geam doua maini albastrui si palide si am auzit niste zgomote ciudate si infricosatoare. M-am speriat groaznic de tare. Asa ca am fugit.
4) Eram la ziua unui prieten cand ne-am dus mai multi acolo(el sta la vreo 40m distanta de acolo) o fata sa apropiat de usa cand deodata usa sa deschis si a prins-o o mana putrezita de par am tras-o repede si a plecat. Mai tarziu ne-am facut din nou curaj sa mergem si sa verificam usa, era incuiata din nou.
ALTE APARITI LA ATELIER, UN OM FARA CAP, SANGE ZGOMOTE STRANI ETC. DE ATUNCI NICI UN COPIL NU MAI TRECE PE ACOLO. Noi credem ca e fantoma lucratorului.
P.S. Aceasta este o poveste reala. Nu pot spune ca am drepturi depline de autor la aceasta poveste. Eu doar am auzit.o de la o buna prietena de a mea care s.a dus la acel atelier.

Fenomene straniiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum