Dragoste... la dublu

Capitolul 2

Morala mamei s-a încheiat, așa că mă pot bucura de un duș și un somn lung. Nu m-a afectat deloc, doar îmi pare rău că m-a prins și presimt că nu o să mă lase prea curând să ies, deci soluția este să plec iar fără să îi zic. Știu că sună ciudat ca la 22 de ani să îi cer voie să ies, dar atâta timp cât stau în casa ei,mna trebuie. "Casa mea, regulile mele" este o altă replică preferată a ei. Și le urmez...uneori. Știu că aș putea să mă mut singură și așa nu ar mai trebui să îi dau socoteală, dar asta vine la pachet cu job, făcut mâncare, spălat, curățenie și de ce să mă ocup de astea când aici le face mama. Cam imatur și egoist, știu, dar încă nu sunt pregătită să îmi iau viața în propriile mâini și să fiu o persoană responsabilă. Revenind la ce ziceam mai devreme legat de ieșitul pe ascuns, peste câteva zile, Anca dă o petrecere și trebuie să fiu prezentă. Îmi fac un duș rapid-de obicei stau mult, mă relaxează- dar acum sunt prea obosită.

- Ce te-ai speriat așa! o întreb mirată pe Irina care tresare când aude ușa deschizându-se. Ce ai ascuns sub pernă?
- N...nimic, se bâlbâie ea. Nimic.
- Cum nimic? Dă-mi să văd, mă apropii de patul ei și mă reped la perna.
- Nu am ce să îți arăt, se ridică din pat pe partea cealaltă, ținând acel ceva ascuns la spate.
- Irinaaa, dă-mi să văd. E vreo poză? Poza unui iubit? zâmbesc în colțul gurii și ridic din sprâncene.
- Ce iubit visezi? Știi că nu am eu noroc.
- Pff, prostii. Ești sora mea geamănă, cum să nu ai noroc la băieți?

Poate o să par lipsită de modestie, dar la noi în familie frumusețea se moștenește din generație în generație. Spre deosebire de mine, Irina nu a avut niciodată un iubit, dar doar pentru că toată atenția ei a fost acordată învățăturii și din cauza caracterului, ea fiind timidă și nu foarte vorbăreață.

- Irina, dă-mi să văd!
- Nu e nimic de văzut, serios, zice ea și intră la baie. Scuze, dar trebuie să mă pregătesc pentru facultate.
- Să nu crezi că scapi. Tot o să vad eu ce ascunzi.

Sunt foarte curioasă din fire și nu renunț atunci când vreau să aflu ceva. O să aflu ce ascunde Irina. Nu știu de ce, dar presimt că e poza unui băiat. Altceva nu ar putea fi. In fine, o să aflu eu. Îmi setez telefonul pe modul silențios și mă așez în pat, adormind în câteva minute.

***
Perspectiva lui
-
- Domnule Popa, bine ați revenit! îmi zâmbește soferul și îmi ia valizele ca să le pună în portbagaj.
- Mulțumesc. Bine v-am regăsit! îi răspund zâmbind și mă urc în mașină.

Soferul se urcă și el și pornește motorul. Mă încearcă multe sentimente în momentul de față. Mă bucur să fiu din nou acasă pentru că o să îmi revăd mama,dar mă simt și ciudat pentru că am stat câțiva ani departe și mi se pare străin orașul, deși aici m-am născut și am crescut. Privesc pe geam și observ câte s-au schimbat în doar câțiva ani. Aveam 18 ani când am plecat să studiez la New York. A fost visul meu din clasa a 8-a și dorința tatei,care, din păcate, nu a apucat să mă vadă student. A murit când eu eram în primul an de liceu. Planul era doar să fac facultatea și masterul, după să revin în țară, dar în primul an de master, am primit o ofertă să lucrez într-o firmă, așa că am acceptat-o. Am terminat masterul, am lucrat și mi-am făcut o viață acolo până acum la 28 de ani, când am decis că este timpul să revin și să o ajut pe mama cu firma. Tatei i-ar fi plăcut asta. Plus că, nu știu de ce, dar am senzația că se va întâmpla ceva frumos în viața mea,odată întors în țară.
Am ajuns acasă într-un timp relativ scurt. Fiind aproape de miezul noptii, străzile sunt libere. Sau poate am fost eu prea prins în gândurile mele și de aceea am impresia că am ajuns repede. Portile se deschid și mașina intră pe alee. Șoferul oprește în fața vilei, iar eu cobor și îmi iau bagajele din portbagaj. Pășesc cu emoții spre intrare,în timp ce șoferul parchează mașina în garaj.

- Fiule, ai venit! mă întâmpină mama și mă îmbrățișează strâns. Ce dor mi-a fost de tine!
- Și mie, mamă.

Ne-am văzut mereu pe apeluri video și a fost de câteva ori la New York, dar nu se comoară cu revederea de acum. Suntem amândoi emoționați și stăm îmbrățișați minute bune.

- Tatiana, du bagajele în camera lui, te rog. Și după, adu-ne doua cești de ceai,îi spune mama servitoarei, iar noi mergem în living și ne așezăm pe canapea. Încă nu îmi vine să cred că te-ai întors. Nu mai pleci, nu?
- Nu, mamă. M-am întors ca să rămân. Vreau să mă ocup de firmă.
- Și alte planuri mai ai?
- Cum ar fi?
- Hmm, poate o căsătorie?
- Mamă...
- Știi că nimic nu m-ar face mai fericită decât să te văd însurat.
- Încă nu am găsit femeia potrivită.
- Sunt sigură că o să o găsești.
- Sper, zic eu și zâmbesc ușor.

Mda, mama visează la chestia asta de câțiva ani. Și eu îmi doresc, doar că până acum nu am găsit femeia potrivită. Am avut două relații serioase și de lungă durată, dar ambele s-au încheiat prost. Dar asta nu m-a făcut să îmi pierd încrederea în iubire. Sunt convins că există cineva și pentru mine. Trebuie doar să am răbdare.
Ne-am băut ceaiul și am mai stat la povești vreo două ore, apoi am mers fiecare în camera lui. Mâine va fi o zi de relaxare și reacomodare cu orașul și casa, urmând ca de poimâine să încep lucrul la firmă.