Un nou inceput(vol 2 din Printesa de Gheata)

Interviul

Atunci cand si ultima farama de speranta moare te poti da batut!

Atunci cand nu iti mai ramane nimic viata iti daruieste ceva.

Inima iti da ordine dar fara filtrul ratiunii nu poti actiona.

perspectiva Anei

Am acceptat sa ma vad cu Damian. Nu stiu cum dar am acceptat, pentru binele Sofiei.

Este seara iar eu ma plimb printr-un parc din zona unde locuiesc. Aici pe o banca, cu fata in umbra dar cu corpul luminat de un felinar il zaresc pe Damian. Era la fel!

Nu se schimbase deloc de cand am plecat, aceiasi ochi albastri, acelasi par saten, acelasi zambet strengar ce ma face sa ma topesc pe picioare. Acelasi Damian pe care l-am iubit si il iubesc.

El se ridica si ma priveste sfidator in ochii, pentru o secunda am vrut sa-i sar la gat si sa ii spun cat de mult mi-a lipsit dar pe fata lui apare un ranjet sadic si scoate de la spate un pistol ce il indreapta spre mine. Instinctiv mi-am inconjurat burtica cu mainile si m-am dat un pas inapoi dar cand talpa mea a atins din nou solul am simtit cu ceva imi strapunge pieptul, vederea mi s-a incetosat pentru ca mai apoi sa cad ca secerata pe asfaltul rece si umed, scaldata in propriu sange. Apoi m-am cufundat intr-o mare de intuneric.

Dupa ceva timp m-am trezit la spital iar cand am dus mana la burta in locul unei burtici umflate am simtit un gol, copilul nu mai era in pantecul meu.

Urlam cat ma tineau plamani, imi cuprinsesem intr-o imbratisare puternica abdomenul si tipam. Agonia si disperarea ma cuprindeau din ce in ce mai mult, simteam ca vreau sa mor. Apoi m-am trezit.

Eram in patul meu, din apartamentul meu, departe de Damian sau orice alt pericol si, cel mai important, copilul era in pantecele mele in siguranta.

Pana si asternuturile erau ude de la transpiratia mea asa ca am intrat direct la dus. Apa curgea incet pe trupul meu rasfatat de aromele orientale de trandafir. Cand am iesit din baie, infasurata intr-un prosop cu adevarat mare, m-am oprit pentru o secunda in fata oglinzii. In oglinda puteam observa o Anelisse cu totul schimbata, parul negru ca pana corbului, cret si lung. Chipul imi era mult mai luminos iar ochii...ochii imi radiau, mai stralucitori ca doua smaralde. Burtica era destul de mare, a 25 a saptamana de sarcina, iar asta ma facea sa fiu si mai fericita.

Astazi trebuie sa vina un reporter sa imi ia un interviu, toata vara nu am bagat in seama presa iar acum trebuie sa fiu atenta cu ea, asta daca nu vreau sa am parte de paparazzi pe urmele mele.

Ceasul de pe perete indica ora 9 si 25 de minute, reporterul a spus ca o sa vina in jur de ora 10 deci am timp sa fac putina ordine in apartament. Dupa ce am aranjat pe pe masuta de cafea din living cateva boluri cu ceva de rontait , pentru mine mai mult, si doua pahare cu suc de mango am mers putin in camera Sofiei sau viitoarea camera a Sofiei.

Imi placea mult aceasta camera, ma linistea iar dupa visul din aceasta dimineata chiar am nevoie de putina liniste. Totul se desfasoara mult prea repede in jurul meu. As vrea sa savurez fiecare moment al sarcinii chiar daca nu este nimeni alaturi de mine, fizic. Sunt momente in care mi-as dori ca Damian sa fie aici sa ma ia in brate dimineata, sa imi sarute fruntea si sa ne bucuram impreuna de rodul iubirii noastre dar dupa acest vis si dupa amintirea despartirii noastre, asta daca se poate numi o despartire, nu mai sunt atat de sigura.

Am fost readusa la realitate de sunetul soneriei, reporterul ajunsese.

Un barbat in jur de 35 de ani inalt si...prezentabil se afla in fata usii mele afisand un zambet orbitor de fals. L-am invitat in living si apoi a inceput distractia.