Hold Me Closer

Capitolul XIX

Flashback

*Cu câteva zile înainte de arestarea lui Kai*

Mă învârt pe scaunul de birou de câteva ori bune cât încerc să mă concentrez și să îmi arunc privirea o ultimă dată peste tema de vacanță la matematică - temă pe care și așa am copiat-o de pe internet pentru că nu aveam nici măcar cea mai mică idee cum să citesc enunțul exercițiilor - apoi constat încântată că teancul de caiete pe care îl aveam în urmă cu câteva ore lângă mine s-a diminuat considerabil, ceea ce nu înseamnă decât că acum pot în sfârșit să dorm fără stres. Chițăi fericită în momentul în care realizez asta, urmând să îmi arunc în rucsac, plictisită și obosită, unele notițe de care cel mai probabil o să am nevoie mâine după-amiază la meditații. Dacă există ceva ce urăsc cel mai mult în luna august, probabil sunt meditațiile pe care tata mă obligă să le fac încă de când am intrat în clasa a cincea. Are impresia că nu mă pot descurca de una singură cu ceea ce învăț la școală și tocmai de aceea a decis în locul meu că am nevoie de ajutor pe care eu, personal, nu l-am solicitat și cel mai probabil nici nu aveam de gând să o fac vreodată.

Mă îndrept de spate imediat după ce îmi azvârl rucsacul gri în cel mai apropiat colț și îmi aud toate oasele din corp pocnind, semn că am stat în aceeași poziție poate chiar mai mult decât ar fi trebuit în mod normal; e evident însă că lucrul ăsta nu mă oprește deloc din a mă ridică fără chef de pe scaun și a mă așeza din nou în șezut, dar pe pat de data asta. Îmi las capul să aterizeze între pernele moi ulterior, iar picioarele să îmi atârne în aer la marginea patului, oferindu-mi posibilitatea de a le zgâlțâi din când în când, și îmi dau seama în secundele ce urmează că ar fi fost o decizie mult mai înțeleaptă să sting lumina înainte să mă întind atât de comod pe saltea și să mă fure somnul fără să realizez.

Oftez de-a dreptul frustrată de faptul că trebuie într-adevăr să cobor din pat împotriva voinței mele și îmi târăsc picioarele după mine prima dată până la fereastră, având de gând să trag draperiile și să împiedic orice rază de lumină din a mă trezi cumva mâine dimineață. Apuc ambele bucăți de material în pumni și le strâng ușor, însă ceva reușește să îmi atragă atenția înainte să apuc să fac vreo mișcare. Mă încrunt până îmi simt sprâncenele aproape unindu-se și un icnet îmi scapă printre buze când disting prin întunericul de afară o siluetă și o scânteie de lumină, vag pâlpâitoare pentru un scurt moment. Îmi frec ochii cu podul palmelor și clipesc des, urmând să privesc încă o dată prin sticla ușor prăfuită a geamului, sperând că voi vedea într-adevăr ceva în curtea din spate a vecinilor și că nu am visat cu ochii deschiși.

În apărarea mea, la cât am stat cu capul în caiete e posibil să și halucinez de acum.

Îmi apropii fața mai mult de fereastră, atât de mult încât am obrazul drept lipit de sticla rece și simt că mai am puțin și trec prin ea. Îmi îngustez privirea și analizez mai atent silueta, fără dubiu a unuia dintre cei doi băieți ai vecinilor, pe care o văd stând cu spatele la mine, însă singurul lucru pe care îl pot observa destul de bine la lumina slabă a felinarului e un păr blond cu reflexii calde. Continui să privesc în aceeași direcție, căzând pe gânduri câteva minute și cântărind ce variante am în momentul de față. Unu, ies afară și merg să văd care dintre cei doi frați e acolo și de ce; sau doi, mă prefac că nu am văzut nimic, trag draperiile, sting lumina și dorm neîntoarsă până mâine dimineață. Dacă aș ști cu certitudine că cel care se află afară acum e Kai, probabil că nu m-aș mira foarte tare și nici nu m-aș obosi să merg să văd ce se întâmplă pentru că m-ar expedia în casă la fel de repede cum am ieșit afară. Dar dacă e Miles? Miles are nevoie de mine la fel de mult cum am și eu nevoie de el. Oricât de tare mi-aș dori să fiu acum în propriile așternuturi, ascunsă printre perne și plecată de mult pe tărâmul viselor, curiozitatea mea parcă pare să încline balanța înspre prima variantă și cea care brusc îmi pare mai mult decât nepotrivită.