« Apusul de soare...e atat de frumos, dar nu mai frumos ca ea. Cat as da sa o am aici, langa mine. As plati cat se poate de mult sa o mai sarut odata, sa ii spun cat de mult o iubesc, sa o strag la piept si sa nu o mai las sa plece. Apa calduta a marii imi atinge picioarele, iar o voce si o atingere blanda ma fac sa tresar.
-Liam...uita-ma! Fa-ti curaj si vorbeste cu ea, pentru mine.
-Soph...micuto! Cum imi ceri sa te ui ? Nu pot. Nu pot face asta.
-Ba da Liam. Poti. Incearca doar si nu o sa regreti. «
Tresar brusc si privesc in jurul meu. Unde eram? Unde e micuta mea? Razele calde ale soarelui treceau prin perdeaua din matase si incalzeau camera, insa nu si inima mea.
Am deschis pagina Amandei si se pare ca avea poze noi. Oare cine este noul si misteriosul model ? Pozele sunt facute pe podul acela blestemat, pe care a zacut micuta mea timp de cateva ore.
Ochii modelului mi se pareau atat de familiari si atat de calzi. Privesc mai atent si nu imi vine sa cred. Nu...nu era ea.
Am mai cautat poze, si am gasit poze cu cele doua pe acel pod razand. Un zambet larg se putea zari si pe fata mea. Era aici. Dupa mult timp in care am cautat-o ca un nebun, ea era aici. Dar daca pozele erau vechi?
Am iesit pe plaja auzand din nou rasete. In apa marii se juca din nou acea fata cu un baiatel.
M-am uitat atent si era...David?! Copilul Amanndei? Ceva in interiorul meu imi spunea sa merg spre ei. Dar nu puteam. Daca ii vedeam chipul fetei? Daca ma indragosteam din nou? Nu o puteam lasa in urma pe micuta mea.
Brusc imi aduc aminte de ceea ce visasem. Desi ea ma rugat sa ma duc sa vorbesc cu fata, nu o puteam uita. Ceva totusi m-a purtat cat mai apropae de locul in care tanara se juca cu baietelul. Parul lung si roscat al fetei era purtat de bataile vantului nemilos. Alerga in acea camasa dupa micutul baietel care radia de fericire. Am bagat mana in buzunarul pantalonilor si am gasit medalionul pe care fata misterioasa il pierdu-se acum cateva zile.
L-a prins pe baietel si a inceput sa se invarta cu el, astfel putand sa ii vad chipul. Am simtit ca intreg pamantul se scufunda cu mine. Picioarele imi tremurau, iar la auzul rasului ei simteam un fior pe sirea spinarii. Inima imi batea din ce in ce mai tare, tot corpul imi tremura si nu stiam cum era posibil. Era din nou un vis. Am mai stat si i-am privit o bucata de timp. L-a dus pe baietel in casa, apoi a iesit din nou.
Statea singura pe malul marii si privea cerul si apa ca de cristal. Imi era teama sa inchid ochii. Daca era doar un vis iar atunci cand ii voi deschide totul se va termina? Dar daca nu e? Daca e singura sansa de a o revedea?
S-a intors cu fata spre mine.
Am desfacut pumnul si am privit o clipa medalionul. Nu putea fi a altcuiva. Eram sigur. Era al ei. Am pasit speriat spre ea, vazand ca ochii ii erau plini de lacrimi, iar ai mei la fel. Am ajuns fata in fata cu ea si am ramas intepeniti asa uitandu-ne unul in ochii celuilalt. Cand am realizat ca nu visez, mi-am pus mainiile pe soldurile ei tragand-o foarte aproape de mine. Cand pieptul meu a facut contact cu trupul ei, un fior mi-a strabatut corpul. Nu am mai putut sa ma abtin si lacrimile au inceput sa imi curga pe fata, ajungand usor-usor pe umarul ei. Puteam sa o simt cum tremura. Trupul ei era mult mai firav decat ultima oara. Cu o mana am prins-o de sold, iar cealalta ii maingaia usor capul facand-o sa se linisteasca deoarece plangea mult mai tare decat mine. Am strans-o mai tare in brate si i-am soptit usor:
-Linistetste-te...sunt aici cu tine, si nu voi mai pleca niciodata!
Capul ei ajungea pe undeva la pieptul meu. Era asa de micuta si firava incat o puteai compara usor cu o fata de liceu. Si-a ridicat usor capul privindu-ma printre lacrimi, apoi si l-a afundat din nou in pieptul meu. Simplul "Te iubesc!" pe care ea mi l-a spus m-a facut sa ii ridic privirea si sa imi lipesc buzele de ale ei. Viata mea a prins din nou culoare si visele au reaparut.
Cine mai e nebun acum mama?!
Era aici langa mine, si de data aceasta nu o voi mai lasa sa plece niciodata! Am pierdut-o de prea multe ori. Iar acest lucru nu mai trebuia sa se repete. Dar ce mai conteaza ce a fost in trecut? Acum e aici langa mine, acest sarut facandu-ne doar o persoana. Mi-am desliplipit buzele de ale sale, abia atunci cand am simtit ca nu mai poate respira. I-am sters lacrimile de pe fata si am mai strans-o odata in brate.
Printr-o simpla rasucire i-am lipit spatele de pieptul meu si i-am pus lantisorul la gat. Am sarutat-o pe gat, facand-o sa ofteze.
-Am crezut ca l-am pierdut, a spus cu vocea ragusita de la plans, credeam ca l-am pierdut ca si pe tine Liam. A inceput din nou sa planga. Am luat-o in brate si m-am plimbat cu piticotul meu pe nisipul rece. Cand mai aveam putin si ajungeam la noua mea casa, ea a spus sa o las pe picioarele ei deoarece am obosit.
-Niciodata nu o sa obosesc pentru tine.
I-am sarutat fruntea, apoi am lasat-o jos dupa cum i-a fost dorinta. Si-a impletit degetele cu ale mele, lasandu-si capul pe mana mea dreapta. M-am pus in fata ei facand-o sa se opreasca si i-am cuprins fata intre palme.
-Nu mai plange Sophie. Sunt aici acum. Te rog nu mai plange. Mi se rupe sufletul stiind ca plangi.
-Plang de fericire prostutule.
Si-a pus mainile fragede dupa trunchiul meu strangandu-ma cu toata puterea ei.
-Chiar daca plangi de fericire, tot nu imi place sa vad ca lacrimile sunt prezente in ochisorii tai, da?
-Nici mie nu imi place sa tot vorbesti asa de mult! S-a ridicat pe varfuri si m-a sarutat.
Era asa de frageda acum. Ce s-a intamplat cu ea? Si puterea pe care o avea, acum nu o mai are. Dar toata puterea pe care o mai avea, a pus-o in acest sarut. Am luat-o din nou in spate ea incolacindu-si mainiile la gatul meu si capul ii era rezemat pe umarul meu. Am intrat in casa si am asezat-o pe pat acoperind-o deoarece era foarte rece.
-Hei Liam, ghici ce? Beau lapte!
Fata mi s-a luminat cand am auzit-o. Nu imi venea sa cred ca imi zice, asa ca am luat din frigider cutia cu lapte, am pus putin in pahar si i l-am dat pentru a ma convinge. L-a luat si l-a baut pe tot, de data asta zambind dupa. Am inceput sa rad de ea deoarece era alba deasupra buzelor. Am luat-o in brate si am sters-o cu un servetel. A inceput sa rada, apoi m-a sarutat usor. Radiam de fericire. Era incredibil faptul ca ea era aici. Nu mai aveam nevoie de nici o explicatie. Unde a fost in acesti doi ani? Ce a facut? De ce nu mai are nici o putere? Bine, ultima intrebare chiar trebuia sa io pun. Dar nu acum, totul era perfect asa cum era.
S-a uitat pe fereastra si a facut ochi mari strigand:
-David!
A alergat repede afara spre copilul ce plangea neincetat.
-Haide aici micutule. De ce ai plecat singur? Trebuia sa o astepti pe Sophie, nu asa am spus eu nazdravan mic?
O priveam zabind cum il certa pe micutul pui de om ce era in fata ei doar intr-o pereche de pijamale. Era femeia perfecta. Ce puteai sa iti doresti mai mult de la ea? David a ridicat manutele in semn ca vrea la ea in brate. S-a aplecat pentru a-l putea lua, camasa ridicandu-se odata cu David. M-am apropiat de ei si am cuprins-o in bratele mele lasandu-i camasa jos.
-Hei Liam!
-Hei campionule. Ce faci tu aici cu iubita mea? M-am uitat urat la el razand.
S-a rusinat afunduandu-si capul in pieptul ei.
-Liam, l-ai speriat.
Am inceput amandoi sa radeam de micutul rusinos. Mi-am pus mana pe spatele lui Soph mergand cu ea in casa. L-a leganat pe David pana a adormit, apoi l-a pus pe patul meu acoperindu-l cu o patura groasa. Statea in picioare cu fata spre micutul ingeras ce dormea acum in patul meu. M-am apropiat de ea si mi-a pus mainiile pe umeii ei facand-o sa tresara usor.
