Ce s-a întâmplat cu Faith?

III

Asculta radioul din gemulețul bucătăriei în timp ce stătea tolănită într-un hamac, așteptând-o pe Ava să aducă cafa cu limonadă rece. Trecuseră aproape două luni, luna lui august era aproape de jumătate, dar soarele strălucea mai arzător ca până atunci.

—Cred că o să fie o vară prelungită, zisă fata când ajunsă în dreptul măsuței dintre cele două hamace, turnând băutura în pahare.

—Așa sper, nu sunt pregătită încă de răceala aspră a Angliei, recunoscu Mia adunându-și părul de pe față într-un coc dezordonat, după care se întinse cu sete către paharul cu suc rece. Scoase un sunet de încântare când limonada îi ajunse pe limbă, privind-o apreciativ pe Ava.

—Mă pricep, așa-i? Zise măgulită tânăra în timp ce se făcea comodă în cel de-al doilea hamac.

— O adevărată iscusită în acest domeniu, o plăcere să te am aici, glumi ea, întinzând paharul în toast.

—Pentru o săptămână liniștită departe de cei doi nătărăi, hohoti Ava ciocnind paharul de cel al Miei.

—Poate își pierd capetele în căutare mumiilor, cine știe?

—Nu avem noi atât noroc, oftă dramatic șatena cu ochi căprui, sorbind zgomotos ultima picătură din pahar.

Alex și Ben erau plecați aproximativ două săptămâni în vacanța anuală pe care familiile celor doi o planificau împreună. Chiar în acea dimineață Ava povestise că Alex o sunase pentru a îi arăta Platoul Giza, spunându-i că-i va aduce un pumn de nisip.

—Uau! Contrabandă cu nisip urinat de cămile, băiat rău! nu se putuse Mia abține, râzând cot la cot cu prietena ei.

Vorbă fiind, Alex era acum mult mai relaxat, nu se mai împungea la fel de tare cu Ava, nu o mai omora din priviri pe Mia, glumea mai des, ba chiar zâmbea. Cu toate astea, fetele nu se sinchisiseră să-i ducă dorul nici măcar superficial. Nici Benedict nu era iertat pentru faptul ca le spusese celor doi ceea ce considerase ea că fusese o destăinuire, dar acum balanța era echilibrată, cu cât mai rece, cu atât mai bine. De partea cealaltă, Ava era din ce în ce mai prezentă în viața Miei, discutând până noaptea târziu și petrecând ore întregi una cu cealaltă. Mia îi povestise, în cele din urmă, despre Christian și viața ei din colosul modern, dar nu sărise peste a îi povesti despre cum își petrecuse copilăria în micuțul oraș împreună cu Faith și Ben. Aflase la rândul său o mulțime de intimități ale Avei, dar fata ocolise cu înverșunare două mari capitole din viața sa: moartea lui Faith și începutul relației cu Alex. Mia nu inisistase, observând că acestea o tulbură pe Ava. Învățase să nu mai pună presiune și să lase lucrurile să vină de la sine. Iar acum totul căpătase un alt sens, durerile de cap dispăruseră, stare de neîncredere se diminuase, dar nu dispăruse pe deplin. La urma urmei, nici nu avea să se întâmple cât timp între ea și cei trei continuau să dăinuiască secrete, iar ei să își schimbe priviri subtile.

—Fug până la baie, ai nevoie de ceva? întrebă Mia coborând din legândul de pânză.

—Ai putea să-mi aduci din geantă telefonul. Vreau să-mi spui părerea despre o rochie.

—Sigur, îi zâmbi încălțându-se în papucii din curele maronii și grăbindu-se spre casă.

Slavă Domnului că baia nu era prea departe, căci ea amânase încontinuu să se ridice, dar când ajunsese deja la a doua tură de limonada știa că avea să explodeze, lenea fusese întrecută... surprinzător. Ieși din baie și caută cu privirea geanta Avei, zărind-o pe un fotoliu. Se gândi puțin înainte dacă ar trebui să îi ducă geanta cu totul sau să o deschidă și să cotrobăie în ea în căutarea telefonului. Decise până la urmă că nu ar avea rost să care poșeta ca mai apoi să o țină în soare și căldură. O deschise cu grijă, privind continutul acesteia. Spre uimirea acesteia poșeta nu era burdușită cu o mulțime de lucruri nefolositoare așa cum avea impresia că Ava și-ar fi purtat-o. În schimb, înăuntru găsi o agrafă de păr în genul acelora pe care bunica ei obișnuia să poarte când părul său era lung și voluminos, cheile casei, o pereche de ochelari de vedere, nu știa ca Ava poartă așa ceva, și telefonul. Înșfăcând telefonul, în graba de a i se alătura cât mai rapid amicei sale, remarcă într-un buzunărel un flacon farmaceutic din plastic transparent și colorat, cu dop alb. Până să-și dea seama deja îl studia mai de aproape, pastilele erau micuțe, rotunde și albe, fără vreo denumire, nu era nicăieri scris pe ele numele Avei așa că își zise în sinea ei că poate le-a ridicat de la farmacie pentru altcineva. Semănau cu antidepresivele pe care le văzuse prin diferite părți, dar nu își mai pierdu timpul cu studierea lor, punându-le înapoi de unde le luase, apoi închise geanta și se îndreptă spre prietena sa care stătea întinsă cu antebrațul acoperindu-i ochii de soarele puternic, legănându-se.